De la cititorii noştri
De la cititorii noştri
Mame Vă mulţumesc pentru seria de articole „Mamele — Sunt ele superfemei?“ (8 aprilie 2002). Mulţi oameni de astăzi cred că mamele casnice nu sunt la fel de ocupate precum mamele care au un loc de muncă. Articolele voastre i-au ajutat pe cititori să înţeleagă că toate mamele muncesc!
T. M., Statele Unite
Primul lucru care mi-a atras atenţia a fost poza de la pagina 2 care înfăţişa o superfemeie. Am vrut imediat să citesc articolul. Ca mamă a doi copii, pot să spun că programul zilnic al unei mame a fost descris în mod realist în aceste articole.
C. L., Germania
Sunt o fetiţă de 12 ani. Când am primit această revistă am citit-o imediat. Acum îmi dau seama ce face mami pentru mine şi pentru tăticul meu şi o preţuiesc şi o ajut mai mult!
A. L., Statele Unite
Acum doi ani am născut un băieţel. Până atunci fusesem evanghelizatoare cu timp integral şi avusesem un serviciu cu jumătate de normă. Deoarece începusem să tânjesc după stilul de viaţă pe care-l dusesem înainte, nu mă simţeam pregătită pentru rolul de mamă. Aveam nevoie să-mi recapăt încrederea în mine, şi asta s-a întâmplat când am citit aceste articole.
S. T., Italia
Sfatul dumneavoastră de a ne rezerva timp şi pentru destindere scoate în evidenţă un lucru de care abia acum îmi dau seama. Începusem să fac aşa înainte de a citi aceste articole, dar mă simţeam vinovată. Vă mulţumesc că m-aţi ajutat să înţeleg că nu trebuie să mă simt vinovată atâta timp cât menţin un echilibru între activităţi.
C. C., Statele Unite
Unele mame simt că nu li se arată aprecierea cuvenită pentru munca grea pe care o fac. Aceste articole le oferă toată aprecierea pe care o merită. Ca mamă a patru copii, ştiu cât de greu e să menţii un echilibru între treburile casnice şi responsabilităţile de la serviciu. Faptul că Iehova l-a folosit pe Solomon să aştearnă pe hârtie gânduri despre mamele care muncesc din greu îmi aduce mângâiere şi mă încurajează să fac tot ceea ce pot.
E. S., Germania
Ca mamă a unei fetiţe de trei ani, mă lupt cu sentimente de vinovăţie pentru că tot timpul mă simt foarte obosită. Aceste articole m-au ajutat să înţeleg că nu sunt singura care are astfel de sentimente şi, în plus, mi-au oferit unele sugestii foarte bune care mă ajută să fac îmbunătăţiri acolo unde e necesar.
K. J., Statele Unite
Pe coperta acestui număr al revistei apare o mamă care-şi ţine în braţe copilaşul. Acesta pare a mânca un crenvurşt. Eu şi soţia mea tocmai am terminat un curs de resuscitare cardio-respiratorie a nou-născuţilor şi a copiilor. Instructoarea ne-a spus că vinovatul numărul unu când un copil se îneacă este crenvurştiul. Ea a subliniat cu tărie că nu trebuie să-i lăsăm pe copiii mici să mănânce crenvurşti.
G. E., Statele Unite
„Treziţi-vă!“ răspunde: Suntem de acord cu dumneavoastră că, atunci când li se dau crenvurşti, copiii se pot îneca. Însă, în realitate, fetiţa de pe copertă care stă în braţele mamei sale mănâncă un morcov.
Comunicarea între animale Vă mulţumesc foarte mult pentru articolul „Limbajul în sălbăticie — secretele comunicării între animale“ (8 aprilie 2002). Pe de-o parte, mi-a venit să râd când am citit despre modul caraghios în care antilopele-gnu îşi derutează duşmanul. Pe de altă parte, am fost mişcată până la lacrimi de comentariul lui James Poole despre o mamă-elefant care îşi „plânge“ puiul născut mort. Astfel de articole emoţionante şi plăcute ne îndeamnă la meditare şi ne ajută să conştientizăm că aceste „discuţii din sălbăticie“ îi aduc „laude celui care a înzestrat animalele cu capacitatea de a comunica, Iehova Dumnezeu“. Continuaţi să scrieţi astfel de articole!
A. G., Polonia