De la cititorii noştri
De la cititorii noştri
Persecuţie religioasă Articolul „Persecuţia religioasă din Georgia — Când va înceta?“ (22 ianuarie 2002) m-a ajutat să înţeleg cât de schimbătoare e lumea. De multe ori meditez la articole de acest gen şi mă întreb: Ce făceam eu când se întâmplau toate aceste lucruri? Cât de puternice sunt relaţiile mele cu Iehova în timp ce surorile şi fraţii mei dragi suferă atât de mult? Vă rog să le transmiteţi surorilor şi fraţilor noştri că îi iubim şi că încercările prin care trec nu ne lasă indiferenţi.
K. S., Statele Unite
Când am citit despre felul în care sunt maltrataţi Martorii lui Iehova din Georgia, nu mi-am putut reţine lacrimile. M-am rugat din toată inima ca Iehova să-i susţină, să-i ocrotească şi să-şi reverse asupra lor nemărginita lui iubire. Vreau ca iubiţii mei fraţi şi surori din Georgia să ştie că mă rog pentru ei. Chiar dacă trăiesc într-o altă ţară, sunt recunoscătoare din toată inima pentru privilegiul pe care îl am de a-i putea sluji lui Iehova umăr la umăr cu ei.
M. T., Japonia
La întrunirile noastre, săptămână de săptămână îi auzeam pe fraţi rugându-se de la pupitru pentru fraţii şi surorile din Georgia, dar nu ştiam prea bine ce se întâmpla acolo. Nici nu mi-am imaginat că au loc asemenea atrocităţi, aşa cum menţiona articolul. Spuneţi-le că fraţii şi surorile lor din lumea întreagă se roagă pentru ei. Exemplul lor ne încurajează foarte mult pe toţi care avem probleme mult mai mici decât ei.
V. P., Statele Unite
Credinţa acestor fraţi m-a impresionat profund. Am plâns gândindu-mă cât suferă. Ei au demonstrat curaj, fermitate şi multă încredere în Iehova. Mi-ar plăcea să ştie că sunt alături de ei, că îi iubesc şi că îi amintesc în rugăciunile mele.
F. F., Italia
Ocultism Vă sunt foarte recunoscătoare pentru articolul „Tinerii se întreabă . . . De ce e periculos să arăţi interes faţă de practicile oculte?“ (22 ianuarie 2002). Acest articol mi-a dat curajul necesar de a scăpa o dată pentru totdeauna de un obiect discutabil. M-a impresionat foarte mult, impulsionându-mă să citesc mai multe despre exemplul consemnat în Biblie referitor la cei din Efes care şi-au ars cărţile de magie, chiar dacă valorau 50 000 de piese de argint (Faptele 19:19). Valoarea hârtiei pe care am aruncat-o la gunoi nici nu poate fi comparată cu valoarea pe care o are tot ceea ce-mi va oferi Iehova. Vă mulţumesc pentru că publicaţi articole de acest gen chiar la momentul potrivit.
A. N., Japonia
M-am botezat cu o lună în urmă. Înainte de a învăţa ce spune Biblia, am practicat spiritismul de mai multe ori prin intermediul mamei mele, care nu e Martoră a lui Iehova. Articolul a sosit exact la momentul potrivit. Acum ştiu de ce anume să mă feresc şi am încredere deplină în Iehova. După ce am citit acest articol de mai multe ori şi am discutat pe marginea lui în repetate rânduri cu o soră creştină, temerile mele s-au mai risipit.
A. P., Germania
De la un învăţător Sunt învăţător şi doresc să-i felicit pe editorii revistei Treziţi-vă! Revista voastră este educativă şi constituie un mijloc important pentru o instruire completă. Eu şi colegii mei folosim excelentele articole din revistă când discutăm cu clasa despre valorile morale şi despre unele probleme sociale. Revista Treziţi-vă! contribuie la formarea personalităţii elevilor şi le îmbunătăţeşte calitatea vieţii ajutându-i să ia decizii în deplină cunoştinţă de cauză.
F. C., Brazilia