Există vreo soluţie?

CE-AŢI face cu un lucru de care nu mai aveţi nevoie? „L-aş arunca“, pare a fi răspunsul cel mai simplu şi logic. Totuşi, nu e întotdeauna foarte simplu să scapi de gunoaie. Unde să le arunci? O asociaţie italiană care militează pentru ocrotirea mediului înconjurător semnalează că, potrivit estimărilor, trebuie să treacă 1 000 de ani ca o sticlă aruncată în mare să se descompună. În schimb, o batistă de hârtie se va descompune în numai  3 luni. Mucurile de ţigară vor polua marea până la 5 ani, pungile de plastic, între 10 şi 20 de ani, articolele de nailon, 30–40 de ani, cutiile metalice, 500 de ani, iar polistirenul, 1 000 de ani.

Azi există cantităţi enorme de asemenea deşeuri. Piaţa le oferă cumpărătorilor o mulţime de produse, iar mesajele publicitare vor să ne facă să credem că avem nevoie de toate. Ziarul britanic The Guardian rezumă ideea astfel: „Companiile de publicitate ne «ajută» să ne satisfacem necesităţi de care habar n-aveam înainte“. Într-adevăr, suntem atraşi să cumpărăm cele mai noi produse de pe piaţă, de frică să nu ratăm ocazia de a încerca ceva nou. Şi, bineînţeles, în limbajul companiilor de publicitate „nou“ înseamnă „de calitate superioară, mai bun“, în timp ce „vechi“ înseamnă „de calitate inferioară, demodat“.

Aşadar, în general, suntem îndemnaţi să cumpărăm ceva nou, nu să reparăm un lucru vechi. Ni se argumentează că e mai practic şi mai economic să înlocuim lucrul vechi decât să-l reparăm. Uneori aşa şi este. Însă de multe ori e inutil şi costisitor să aruncăm obiectul vechi doar ca să-l înlocuim cu unul nou.

Multe produse de azi sunt făcute ca să fie aruncate. Ele pot fi greu de reparat — un aspect de care trebuie să ţinem cont când mergem la cumpărături. O revistă germană pentru consumatori făcea următoarea precizare: „Durata de viaţă a produselor se scurtează tot mai mult. Ce era ieri «la modă», azi este «demodat» şi, de cele mai multe ori, e aruncat la gunoi. Astfel, materii prime valoroase ajung zilnic gunoaie fără nici o valoare!“

Îi este de vreun folos consumatorului să cumpere la nesfârşit atâtea lucruri? De fapt, adevăraţii beneficiari sunt producătorii, al căror scop e să câştige cât mai mulţi bani. Săptămânalul elveţian Die Weltwoche explică: „Dacă fiecare dintre noi am folosi toată viaţa autoturismul şi mobila pe care ni le-am cumpărat sau dacă le-am folosi cel puţin de două ori mai mult timp decât o facem, în mod sigur ar avea loc un colaps economic“. Colapsul economic nu ar putea fi în nici un caz o soluţie la problema gunoaielor, întrucât ar însemna, printre altele, ca şi consumatorii să-şi piardă locul de muncă. Aşadar, ce soluţii există la problema mormanelor de gunoaie?

Să se arunce, să se recicleze sau să se reducă?

Unele ţări industrializate aleg soluţia cea mai simplă, şi anume îşi aruncă deşeurile în ţările în curs de dezvoltare. De exemplu, un raport arată că, „în Nigeria, într-un bine cunoscut loc de depozitare a deşeurilor s-a constatat că din cele peste 8 000 de bidoane ruginite şi corodate de aici s-au scurs 3 500 de tone de substanţe chimice toxice, contaminând solul şi apa freatică din zonă“. Se pare că această soluţie de a scăpa de deşeuri nu este nici practică, nici lăudabilă, dacă ne gândim la modul în care sunt trataţi alţi oameni.

Dar n-am putea oare să reciclăm lucrurile de care nu mai avem nevoie, în loc să le aruncăm? Bineînţeles că da, însă pentru aceasta consumatorii trebuie să-şi sorteze gunoaiele pe categorii. În unele oraşe, asemenea programe de reciclare sunt deja aplicate, fiind stabilite prin lege. Autorităţile pot cere ca gunoiul să fie sortat astfel: hârtie, carton, metal, sticlă şi resturi organice. La rândul ei, sticla poate fi sortată după culoare.

În mod clar, reciclarea are avantajele ei. În cartea 5000 Days to Save the Planet se spunea că prin reciclarea aluminiului „se economiseşte foarte multă energie“ şi se pot „reduce daunele produse asupra mediului înconjurător din cauza exploatării bauxitei“. Cartea mai preciza: „Pentru aceeaşi cantitate de hârtie, dar obţinută din materiale reciclate se consumă doar jumătate din necesarul de energie şi o zecime din cel de apă . . . Multe produse reziduale pot fi recuperate, reciclate şi refolosite. . . . Chiar dacă unele sectoare industriale nu-şi pot refolosi  propriile deşeuri, acestea pot fi uneori reciclate pentru a fi folosite în alte sectoare. . . . În Olanda funcţionează cu succes o reţea de schimburi de deşeuri încă de la începutul anilor ’70“.

În loc să caute modalităţi de a se debarasa de deşeuri, unele guverne pun un mai mare accent pe producerea a cât mai puţine deşeuri. În cartea menţionată mai înainte se atrăgea atenţia că „trebuie să se ia de urgenţă măsuri“ dacă se doreşte „să se treacă de la o societate de tipul «foloseşte şi aruncă» . . . la o societate care îşi conservă resursele, reducând la minimum deşeurile şi consumând mai puţin din resursele existente“.

Însă cei ce doresc să se „treacă de la o societate de tipul «foloseşte şi arunc㻓 trebuie să fie dispuşi să-şi folosească cât mai mult timp bunurile pe care şi le-au cumpărat şi să le arunce numai atunci când nu le mai pot repara. Lucrurile de care nu mai au nevoie, dar care pot fi încă utilizate trebuie date altor persoane care să le folosească în continuare. Filiala din Darmstadt (Germania) al Öko-Institut (Institutul pentru Ecologie Aplicată) a calculat că o familie care aplică principiul „foloseşte, nu consuma“ va produce cu aproape 75% mai puţin gunoi decât o familie obişnuită.

Dar vor aplica oare asemenea principii suficient de multe familii? Puţin probabil! Problema gunoaielor din lume nu e decât un simptom al unor probleme mult mai mari. În societatea noastră de tipul „foloseşte şi aruncă“, tot mai mulţi oameni au adoptat ceea ce am putea numi o mentalitate de tipul „foloseşte şi aruncă“. Să analizăm această atitudine, precum şi câteva situaţii extreme la care s-ar putea ajunge din cauza ei.

Pericolele mentalităţii „foloseşte şi aruncă“

O asemenea mentalitate poate duce cu uşurinţă la multă risipă. Ea îi poate face pe oameni să fie lipsiţi de apreciere şi de consideraţie, determinându-i să arunce mari cantităţi de alimente şi de alte produse de care nici nu s-au atins. Persoanele egocentrice, care se lasă conduse de capricii şi de preferinţe banale, se simt probabil îndemnate să-şi schimbe mereu hainele, mobila şi alte articole, care sunt încă în stare bună, cu unele noi.

Dar mentalitatea „foloseşte şi aruncă“ se poate reflecta şi în alte domenii, nu numai în privinţa lucrurilor. Iată ce se spunea recent într-un raport al unui program german menit să încurajeze reutilizarea articolelor din gospodărie care se aruncă: „Aşa cum privim mobila de sufragerie care nu ne mai place şi o aruncăm sau o înlocuim cu una nouă după cinci ani, tot aşa îi vom privi şi pe oamenii din jur. Problema este: Cât timp va putea tolera aşa ceva societatea în care trăim?“ În raport se explica: „De îndată ce o persoană nu mai poate munci cu maximă eficienţă, ea este înlocuită. La urma urmei, sunt o mulţime de lucrători disponibili!“

În cartea sa Earth in the Balance, fostul vicepreşedinte american Al Gore punea o întrebare pertinentă: „Dacă am ajuns să considerăm lucrurile pe care le folosim drept obiecte ce pot fi aruncate, oare nu am ajuns să-i considerăm la fel şi pe semenii noştri? . . . Nu ne-am pierdut astfel aprecierea faţă de unicitatea fiecărui individ?“

Cei care îşi pierd aprecierea şi respectul faţă de ceilalţi pot constata că le este mai uşor — şi se simt mai puţin vinovaţi — să renunţe la prieteni sau la partenerul conjugal. Comentând pe marginea acestui mod de gândire, ziarul german Süddeutsche Zeitung spune: „Ne cumpărăm haine noi de două ori pe an; o dată la patru ani ne cumpărăm o maşină nouă; la fiecare zece ani ne luăm altă mobilă de sufragerie; în fiecare an căutăm să ne petrecem vacanţa într-un loc nou; ne schimbăm locuinţa, meseria,  locul de muncă — de ce nu ne-am schimba, aşadar, şi partenerul conjugal?“

Azi, unii par să fie gata să se debaraseze de aproape tot ce începe să-i incomodeze. De exemplu, în 1999, într-o ţară europeană au fost abandonaţi de stăpâni aproximativ 96 000 de câini şi 100 000 de pisici. O femeie ce luptă pentru ocrotirea animalelor a spus despre concetăţenii ei că „nu consideră faptul de a deţine un animal de companie drept un angajament pe termen lung. Ei cumpără un căţeluş în septembrie şi-l abandonează în august [un an mai târziu, când merg în vacanţă]“. Dar, ce e şi mai grav, mentalitatea „foloseşte şi aruncă“ se reflectă în modul în care este privită însăşi viaţa omului.

Lipsa de respect faţă de viaţă

Se pare că în zilele noastre mulţi oameni nu pun prea mare preţ pe viaţa lor. De ce putem spune acest lucru? De exemplu, o revistă europeană a arătat că, în ultimii ani, tinerii sunt tot mai dornici să-şi rişte viaţa practicând sporturi extreme. Da, pentru câteva clipe de senzaţii tari, sunt dispuşi să-şi rişte chiar viaţa! Afaceriştii dornici de câştiguri sunt gata să profite de această tendinţă. Un politician german a observat că promotorii sporturilor extreme „consideră, în general, banii mult mai importanţi decât sănătatea şi viaţa oamenilor“.

Dar ce putem spune despre „aruncarea“ copiilor nenăscuţi? Organizaţia Mondială a Sănătăţii estimează că, „în întreaga lume, anual sunt concepuţi aproximativ 75 de milioane de copii care nu sunt doriţi. Pentru multe femei, avortul este singura soluţie“. Chiar şi după ce sunt născuţi, micuţii se află în pericol. Potrivit ziarului brazilian O Estado de S. Paulo, „tot mai mulţi nou-născuţi sunt abandonaţi pe stradă“. Se întâmplă aşa ceva şi în oraşul vostru?

În prezent, în întreaga lume se poate vedea că viaţa omului este considerată adesea „ieftină“, lipsită de orice valoare, putând fi „aruncată“ aproape cu indiferenţă. Aceasta se observă în violenţa prezentată în divertismentele la modă, într-un singur film sau program TV „eroii“ măcelărind zeci de „tipi răi“. Se observă şi în nenumăratele crime pline de violenţă ce împânzesc pământul, hoţii ucigându-şi victimele pentru numai câţiva bani sau chiar fără nici un motiv. Se poate observa şi la emisiunile de ştiri, unde auzim rapoarte tulburătoare despre acte teroriste, epurări etnice şi genociduri, toate acestea însemnând de fapt masacrarea fără discriminare şi fără milă a nenumăraţi oameni — vieţi preţioase „aruncate“ ca şi cum ar fi simple gunoaie.

Poate că nu depinde de noi faptul că trăim într-o societate de tipul „foloseşte şi aruncă“, dar stă în puterile noastre să nu adoptăm o mentalitate de acest tip. În următorul articol vom vorbi despre ce anume ne poate ajuta să trăim în actuala societate de tipul „foloseşte şi aruncă“, precum şi despre atitudinile nedorite promovate de ea.

[Legenda fotografiei de la pagina 6]

În multe ţări, reciclarea materialelor este obligatorie

[Legenda fotografiei de la pagina 7]

Vă lăsaţi influenţaţi de moda schimbătoare şi aruncaţi haine bune, cumpărându-vă altele noi?

[Legenda fotografiei de la pagina 8]

Un copil nenăscut trebuie preţuit, nu „aruncat“

[Provenienţa fotografiei]

Index Stock Photography Inc./BSIP Agency

[Legenda fotografiei de la pagina 8]

Viaţa e prea preţioasă ca să riscaţi să o pierdeţi de dragul unor senzaţii tari