Accidentele rutiere — Suntem în siguranţă?
Accidentele rutiere — Suntem în siguranţă?
„Conduc de-atâta timp şi n-am avut nici un accident, aşa că n-am de ce să-mi fac griji.“ „Doar tinerii şi şoferii neatenţi fac accidente.“ Mulţi cred că nu vor avea niciodată un accident de maşină. La fel gândeşti şi tu? Te simţi invulnerabil când e vorba de accidente rutiere?
STATISTICILE arată că, dacă trăieşti într-o ţară dezvoltată, probabilitatea ca pe parcursul vieţii să ai cel puţin un accident de maşină în care să fii rănit este foarte mare. În multe cazuri, aceste accidente se dovedesc a fi mortale. În prezent, la nivel mondial, peste o jumătate de milion de oameni mor în fiecare an în accidente rutiere. Probabil că mulţi dintre cei care au murit anul trecut au crezut că lor nu li se poate întâmpla niciodată aşa ceva. Ce poţi face pentru a reduce riscul de a suferi un accident de maşină? Un factor decisiv îl constituie conducerea preventivă. Să vedem cum pot fi prevenite accidentele cauzate de somnolenţă şi cele provocate de consecinţele îmbătrânirii.
Şoferul somnoros
Unii specialişti sunt de părere că un şofer somnoros poate fi la fel de periculos ca unul aflat în stare de ebrietate. Rapoartele arată că somnolenţa cauzează tot mai multe accidente. Fleet Maintenance & Safety Report a arătat recent că, pe parcursul unui singur an, 1 din 12 automobilişti norvegieni a recunoscut că aţipise la volan. Potrivit ziarului sud-african The Star din Johannesburg, oboseala şoferilor este răspunzătoare de până la o treime din coliziunile rutiere ce au loc în această ţară. Rapoartele din alte ţări dezvăluie că oboseala îi afectează pe şoferii din întreaga lume. De ce există atât de mulţi şoferi somnoroşi?
Una dintre cauze ar fi ritmul trepidant al vieţii din prezent. Revista Newsweek arăta recent că americanii „dorm mai puţin cu circa o oră şi jumătate pe noapte decât la începutul secolului trecut — iar situaţia se pare că se înrăutăţeşte tot mai mult“. De ce? Revista cita cuvintele specialistului în probleme de somn Terry Young: „Oamenii consideră somnul drept ceva de care se pot dispensa. Ei cred că dacă muncesc foarte mult şi dorm foarte puţin pot înainta pe scara socială“.
S-a spus că o persoană are nevoie în mod normal de şase ore şi jumătate până la nouă ore de somn pe noapte. Când doarme mai puţin, persoana respectivă rămâne cu un „deficit de somn“. Un raport întocmit de Fundaţia AAA pentru Siguranţa Traficului face următoarea precizare: „Chiar şi numai 30–40 de minute de somn în minus faţă de cât e necesar în mod normal pe noapte se acumulează, iar la sfârşitul unei săptămâni obişnuite de muncă se ajunge la un deficit de somn de 3–4 ore, suficient de mare ca să provoace o somnolenţă accentuată pe timpul zilei“.
S-ar putea ca uneori să nu te odihneşti prea bine noaptea. Insomnia, îngrijirea unui copil bolnav sau alte situaţii ce nu depind de tine te pot priva de somn. Poate că a doua zi îţi va fi somn când vei fi la volan. Ce ar trebui să faci dacă ţi se întâmplă aşa?
Binecunoscutele „remedii“ cum ar fi consumarea unor băuturi ce conţin cafeină, deschiderea geamului, mestecarea de gumă sau consumarea unor alimente
picante s-ar putea să nu te ţină treaz. Nici unul dintre aceste aşa-zise remedii nu rezolvă adevărata problemă. Ai nevoie de somn. Prin urmare, ar fi bine să dormi puţin. În ziarul The New York Times se spune: „Un somn reconfortant pe timpul zilei nu trebuie să depăşească 30 de minute; dacă dormim mai mult de 30 de minute, organismul se cufundă într-un somn adânc, din care e greu să ne trezim“. Poate că un pui de somn înseamnă să ajungi mai târziu la destinaţie, dar el îţi poate prelungi viaţa.Este posibil ca stilul de viaţă să fie răspunzător în mare măsură de somnolenţa la volan. Petreci multe ore pe Internet? Sau stai până noaptea târziu în faţa televizorului? Mergi la petreceri care se prelungesc până la primele ore ale dimineţii? Nu permite ca aceste activităţi să-ţi răpească somnul. Înţeleptul rege Solomon a arătat cât de valoroasă este „o mână plină de odihnă“. — Eclesiastul 4:6.
Cu multă experienţă, însă în vârstă
Şoferii în vârstă sunt, de obicei, şoferii cu cea mai multă experienţă. În plus, ei nu riscă prea mult şi îşi cunosc limitele. Totuşi aceşti şoferi nu sunt nici ei scutiţi de pericolul unei coliziuni pe şosea. De fapt, odată cu înaintarea în vârstă, ei devin tot mai vulnerabili la asemenea accidente. În revista americană Car & Travel se spune: „Deşi reprezintă 9% din populaţie, persoanele trecute de 70 de ani constituie 13% din numărul celor ce mor în accidentele rutiere“. Din nefericire, numărul coliziunilor în care sunt implicaţi şoferi în vârstă e în continuă creştere.
Să vedem ce a spus Myrtle *, care are 80 de ani. Ea conduce de mai bine de 60 de ani şi nu a avut nici un accident de maşină. Cu toate acestea, ca mulţi alţii, ea simte efectele îmbătrânirii — efecte ce ar putea să o facă mai vulnerabilă la accidente. Iată ce a declarat ea recent revistei Treziţi-vă!: „Pe măsură ce îmbătrâneşti, totul devine mai greu [inclusiv şofatul]“.
Ce a făcut ea ca să reducă riscul de a avea un accident de maşină? „De-a lungul anilor am făcut unele schimbări pentru a compensa înaintarea în vârstă“, a spus Myrtle. De exemplu, ea a redus timpul petrecut la volan, mai ales noaptea. Deşi nu a renunţat la şofat, această schimbare minoră o ajută în continuare să nu facă accidente.
Oricât de greu ne-ar fi să recunoaştem, cu toţii îmbătrânim şi simţim efectele bătrâneţii (Eclesiastul 12:1–7). Apar tot felul de probleme de sănătate, reacţionăm puţin mai încet, iar vederea noastră slăbeşte, toate acestea făcând să ne fie greu să conducem în siguranţă o maşină. Totuşi, simplul fapt că îmbătrânim nu înseamnă că nu mai putem conduce. Ceea ce contează este cât de bine conducem maşina. Dacă recunoaştem că pe plan fizic nu mai suntem ca înainte şi facem schimbările de rigoare în activităţile noastre obişnuite, putem conduce mai bine.
Poate că nici nu ai observat, însă vederea ta suferă modificări. Pe măsură ce îmbătrânim, câmpul vizual se îngustează, iar retina are nevoie de mai multă lumină. În broşura The Older and Wiser Driver se spune: „Unui şofer în vârstă de 60 de ani îi trebuie de trei ori mai multă lumină decât unui adolescent şi de două ori mai mult timp ca să se acomodeze cu trecerea de la lumină la întuneric“. Aceste schimbări la nivelul ochiului pot face ca şofatul pe timp de noapte să fie dificil.
Henry are 72 de ani şi în cei peste 50 de ani de când conduce nu a avut nici un accident. Cu trecerea anilor, el a observat că îi era tot mai greu să conducă noaptea, din cauza luminilor orbitoare de la farurile maşinilor ce veneau din faţă. După ce a făcut un control oftalmologic, a aflat că avea nevoie de alţi ochelari care să atenueze lumina orbitoare a farurilor
automobilelor. „Acum nu mai mi-e greu să conduc noaptea“, spune Henry. Pentru el, această mică schimbare a însemnat foarte mult ca şofer. În cazul altora, cum e şi Myrtle, soluţia ar putea fi renunţarea completă la condusul pe timp de noapte.Îmbătrânirea afectează şi timpul de reacţie. Cei în vârstă pot fi mai înţelepţi şi mai conştienţi de ceea ce se petrece în jur decât cei tineri. Totuşi, cu cât înaintăm mai mult în vârstă, cu atât avem nevoie de mai mult timp ca să prelucrăm informaţiile şi să reacţionăm. Din această cauză ne poate fi tot mai greu să conducem o maşină, întrucât traficul şi condiţiile de drum sunt într-o permanentă schimbare. Toate aceste schimbări trebuie evaluate cu rapiditate dacă dorim să acţionăm corespunzător şi în timp util.
Revista Car & Travel arată că „cele mai frecvente accidente mortale în care sunt implicaţi conducători auto în vârstă au loc din cauză că şoferul în vârstă trece prin intersecţii fără să ţină cont de indicatoarele de dirijare a traficului“. De ce se întâmplă acest lucru? Articolul spune în continuare: „Problema . . . ar putea apărea când un şofer în vârstă trebuie să evalueze înainte de a intra într-o intersecţie informaţiile legate de traficul aflat în permanentă schimbare, din dreapta şi din stânga lui“.
Ce poţi face pentru a compensa reacţiile mai lente? Trebuie să fii atent când te apropii de o intersecţie. Fă-ţi obiceiul de a te asigura de două ori înainte să intri în intersecţie. Fii deosebit de atent când faci viraje. Virajele în intersecţii pot fi fatale, mai ales dacă trebuie să traversezi benzile pe care vin maşinile din direcţie opusă.
În Statele Unite, în 40% dintre accidentele mortale care au loc în intersecţii şi şoferii au peste 75 de ani e vorba de un viraj spre stânga. Fundaţia AAA pentru Siguranţa Traficului le recomandă şoferilor din Statele Unite următoarele: „Uneori aţi putea face trei viraje spre dreapta ca să evitaţi unul spre stânga“. Ai putea adapta acest principiu la situaţia din ţara ta. Dacă îţi planifici din timp lucrurile, vei putea evita intersecţiile periculoase şi dificile.
O decizie la care ar trebui să te gândeşti
Cum poţi să-ţi dai seama cât de bine conduci? L-ai putea ruga pe un membru al familiei sau pe un prieten de încredere să vină cu tine şi să-ţi spună cum conduci. Ascultă cu atenţie toate observaţiile pe care acesta le-ar putea face. De asemenea, ai putea să urmezi un curs de conducere preventivă. Multe şcoli de şoferi oferă cursuri destinate în special şoferilor în vârstă. Dacă ţi s-a întâmplat o dată sau de mai multe ori să eviţi chiar în ultima clipă un accident ce putea fi fatal, aceasta ar constitui un semnal de alarmă că nu mai conduci aşa de bine ca înainte.
Privind realist lucrurile, s-ar putea să vină vremea când cel mai bine pentru tine ar fi să nu mai conduci. Nu e o decizie uşoară. Myrtle, menţionată mai înainte, ştie că ziua în care va trebui să renunţe la şofat nu e departe. Până atunci, ea merge tot mai des cu alte persoane pe care le lasă să-i conducă maşina. Cum priveşte ea această schimbare? „E plăcut să călătoreşti fără stresul şofatului“, a spus ea.
După ce vei analiza cu multă atenţie situaţia, s-ar putea să fii de aceeaşi părere. Cumpărăturile, rezolvarea unor treburi şi mersul la întruniri sau în anumite locuri unde eşti programat pot fi mult mai plăcute alături de un prieten. Ai putea merge cu maşina ta, lăsându-l pe prietenul tău să conducă. O asemenea călătorie poate fi mai sigură şi mai plăcută decât dacă ai merge singur. O altă soluţie practică ar putea fi folosirea mijloacelor de transport în comun, acolo unde acestea există. Nu trebuie să uiţi că valoarea ta ca persoană nu depinde de capacitatea de a conduce o maşină. Calităţile tale deosebite te fac cu adevărat valoros atât pentru familia şi prietenii tăi, cât şi pentru Dumnezeu. — Proverbele 12:2; Romani 14:18.
Indiferent că suntem în vârstă sau tineri, şoferi experimentaţi sau începători, nu suntem scutiţi de pericolul producerii unui accident rutier. Trebuie să înţelegem că şofatul este o responsabilitate serioasă. Să ne luăm măsuri preventive pentru a reduce riscul producerii unui accident. Procedând astfel, ne vom ocroti atât pe noi, cât şi pe ceilalţi participanţi la trafic în numeroasele călătorii pe care le vom mai face de acum încolo.
[Notă de subsol]
^ par. 13 Numele din acest articol au fost schimbate.
[Legenda fotografiei de la pagina 12]
Să ne asigurăm că organismul nostru este „alimentat“ cu un somn bun pe timpul nopţii
[Legenda fotografiei de la pagina 13]
Un pui de somn ar putea să ne facă să întârziem puţin, dar poate salva vieţi
[Legenda fotografiei de la pagina 13]
Şoferii în vârstă sunt mai experimentaţi, însă se confruntă cu anumite dificultăţi
[Legenda fotografiei de la pagina 14]
Sunt multe avantaje când călătorim împreună cu cineva