O globalizare spre binele vostru
O globalizare spre binele vostru
„Pentru ca procesul globalizării să fie o reuşită, el trebuie să se dovedească avantajos şi pentru săraci, şi pentru bogaţi. Trebuie să aducă cu sine drepturi în aceeaşi măsură ca şi bogăţii. Trebuie să asigure dreptate şi echitate socială în aceeaşi măsură în care asigură prosperitate economică şi comunicaţii avansate.“ — KOFI ANNAN, SECRETAR GENERAL AL NAŢIUNILOR UNITE.
AŞA cum a arătat Kofi Annan, un proces de globalizare cu adevărat eficient duce la îmbunătăţirea vieţii fiecărui cetăţean al societăţii globale. Dar ceea ce s-a observat în ultimii ani nu se potriveşte deloc cu acest ideal. Drepturile omului şi echitatea socială au rămas cu mult în urma realizărilor tehnologice şi materiale.
Principala problemă ar fi că la baza globalizării economiei stă dorinţa de a face bani. Când se urmăreşte obţinerea de profituri rareori se ţine cont de persoanele sărace şi dezavantajate sau de necesităţile pe termen lung ale planetei noastre. „O economie globală nereglementată, controlată de companii pentru care doar banii contează este o economie în esenţă instabilă . . ., care sărăceşte omenirea nu doar din punct de vedere financiar“, susţine dr. David C. Korten.
Vor putea guvernele lumii să reglementeze economia mondială în aşa fel încât să asigure
dreptatea socială? Puţin probabil! Până în prezent, guvernelor le-a fost greu să rezolve vreo problemă globală — indiferent că a fost vorba de criminalitatea globală, de încălzirea globală sau de sărăcia globală. „Pentru apărarea intereselor mondiale este necesară o acţiune comună, dar, în actuala lume globalizată, mecanismele de care dispunem în vederea unei astfel de acţiuni se află doar într-un stadiu de început“, a explicat Kofi Annan.Pentru a putea rezolva problemele globale nu sunt suficiente doar mecanismele globale. Comisia pentru Guvernarea Globală * susţine că lumea are nevoie şi de valori etice. „Fără o etică globală, fricţiunile şi tensiunile generate de faptul de a trăi în această societate globală se vor înmulţi la număr; fără o guvernare, chiar şi cele mai bune instituţii şi strategii vor da greş“, se preciza în raportul comisiei.
Ce fel de etică globală a recomandat comisia? „Oamenii ar trebui să se poarte faţă de alţii aşa cum ar dori să se poarte ceilalţi cu ei“, se spunea în raport. Isus Cristos, cel mai bun conducător care a existat vreodată, a predat această normă de comportament cu aproape 2 000 de ani în urmă (Matei 7:12). Însă principiul enunţat de el rămâne valabil şi în prezent. O globalizare care s-ar baza pe această normă ar fi, cu siguranţă, spre binele tuturor. Dar ar putea avea loc vreodată aşa ceva?
O soluţie globală de cu totul alt gen
Biblia prezice că, în viitorul apropiat, ceea ce îi va uni pe oameni va fi o guvernare globală, care va avea însă la bază altruismul, nu banii sau tehnologia. Ea se va dovedi eficientă întrucât există autoritatea şi mecanismele necesare pentru întreprinderea unei acţiuni globale în folosul întregii omeniri. Chiar Isus Cristos a atras atenţia asupra acestei guvernări când şi-a învăţat discipolii să se roage pentru ‘venirea Regatului lui Dumnezeu şi pentru înfăptuirea voinţei Sale pe pământ’. — Matei 6:10.
Regatul lui Dumnezeu, un guvern ceresc aflat sub conducerea lui Isus Cristos, va aplica o nouă etică globală, aceeaşi pe care însuşi Isus a predat-o când a fost pe pământ. Principiile directoare vor fi iubirea faţă de Dumnezeu şi iubirea faţă de semeni (Matei 22:37–39). Multe profeţii din Biblie prezintă în linii mari ce va face acest nou guvern. Referitor la Conducătorul lui, Isus Cristos, Biblia promite: „Va judeca pe cei săraci cu dreptate şi va hotărî cu nepărtinire asupra celor întristaţi ai ţării“ (Isaia 11:4). Cei bogaţi şi cei aflaţi în poziţii de autoritate nu-i vor exploata pe cei dezavantajaţi. Isus „va avea milă de cel sărman şi lipsit . . . Va răscumpăra sufletele lor din apăsare şi din asuprire“. — Psalmul 72:13, 14.
Problemele ecologice vor fi rezolvate imediat. În locul actualului proces Isaia 35:1). În loc de lipsă de alimente „va fi belşug de grâne în ţară“. — Psalmul 72:16.
de deşertificare lentă, „pustietatea se va înveseli şi va înflori ca trandafirul“ (Regatul lui Dumnezeu îi va uni pe oamenii aparţinând tuturor claselor sociale. „Îi voi pune în unitate ca pe o turmă într-un ţarc“, promite Dumnezeu. ‘Voi da popoarelor buze curate [o limbă pură, NW], ca toţi să-mi slujească într-un gând’ (Mica 2:12, NW; Ţefania 3:9). Această „limbă pură“, care include şi un cod comun de valori morale şi religioase, îi uneşte pe oameni chiar şi în prezent.
Datorită posibilităţii de a călători mai uşor în întreaga lume, Martorii lui Iehova ţin cu regularitate mari congrese internaţionale, care întăresc legăturile dintre diferitele grupuri rasiale, naţionale şi culturale prezente cu aceste ocazii. Congresele sunt o dovadă vie a unităţii care implică inima şi mintea, nu tehnologia şi comerţul. (Vezi chenarul alăturat.) Un teolog spaniol care a asistat la câteva dintre aceste congrese a scris: ‘Am plecat de la locul de congres cu sentimentul că am fost întărit nu numai de cuvântările biblice edificatoare, ci şi de unitatea care există în mijlocul acestor oameni, de normele lor morale înalte şi de conduita lor deosebită’.
Martorii lui Iehova se folosesc şi de alte aspecte ale globalizării care le facilitează predicarea veştii bune despre Regatul lui Dumnezeu. De exemplu, revista Treziţi-vă! este tradusă în peste 80 de limbi de numeroşi traducători din întreaga lume; ei utilizează în acest sens sisteme computerizate şi poşta electronică. Aceste instrumente îi ajută pe Martorii lui Iehova să înfăptuiască un program de instruire biblică cu adevărat global. Toate acestea sunt o dovadă clară că instrumentele globalizării pot fi folosite şi pentru a zidi, nu numai pentru a distruge.
De asemenea, în loc să creeze probleme, cum se întâmplă cu globalizarea pe care o realizează oamenii, un guvern global instaurat de Dumnezeu va oferi soluţii. Avem toate motivele să privim cu încredere spre această administraţie cerească. „Eu creez . . . un pământ nou“, promite Dumnezeu. „Nimeni nu-şi va mai aduce aminte de lucrurile trecute şi nimănui nu-i vor mai veni în minte. Ci vă veţi bucura şi vă veţi înveseli pe vecie în cele ce voi crea“ (Isaia 65:17, 18). Într-adevăr, acest „pământ nou“ al lui Dumnezeu va aduce foloase oamenilor de pe tot globul.
[Notă de subsol]
^ par. 6 Această comisie, alcătuită din 28 de conducători de frunte ai lumii, a pregătit în 1995 un raport amplu intitulat Our Global Neighbourhood (Societatea noastră globală), în care erau prezentate propunerile ei în vederea unei mai bune guvernări a lumii.
[Chenarul de la pagina 12]
CONECTAŢI ŞI TOTUŞI DEZBINAŢI
Deşi tehnologia a făcut ca lumea să fie mai mică, oamenii sunt la fel de dezbinaţi. Televizorul, telefonul mobil şi Internetul au reuşit să-i conecteze pe oameni, dar nu au reuşit să-i unească. Integrarea economică şi sfârşitul rivalităţii dintre superputeri au dus la reducerea numărului de războaie între state, însă în conflictele civile brutale continuă să moară sau să fie mutilaţi anual sute de mii de oameni.
De ce există aceste stări de lucruri? Deoarece ura dintre grupările etnice, rasiale şi religioase rivale — care stă la baza războaielor civile — nu dă vreun semn că se va stinge. Iar afacerile comerciale globale şi sindicatele crimei organizate au grijă să pună la dispoziţie arme multe şi ieftine, astfel încât părţile aflate în conflict să fie bine înarmate. Adevărata unitate nu poate fi realizată de electronică. Iar dreptatea socială nu va fi rezultatul unui boom la bursă.
În unele privinţe, globalizarea economiei poate chiar duce la dezbinare. Când după un boom economic urmează o recesiune, săracii pot ajunge o pradă uşoară a politicienilor extremişti, care exploatează nemulţumirile pe plan economic pentru a-şi atinge scopurile. Care este soluţia? „Guvernarea naţională şi cea globală trebuie reinventate — urmărind în principal dezvoltarea şi echitatea umană“, se recunoaşte în Human Development Report 1999. Exact acest lucru va face Regatul lui Dumnezeu.
[Legenda fotografiilor de la pagina 13]
Programul global de instruire biblică condus de Martorii lui Iehova a dus la unitate între oameni aparţinând tuturor claselor sociale