Salt la conţinut

Salt la cuprins

Susţinător al războiului sau promotor al păcii?

Susţinător al războiului sau promotor al păcii?

Susţinător al războiului sau promotor al păcii?

DE LA CORESPONDENTUL NOSTRU DIN SUEDIA

În fiecare an, Premiul Nobel li se acordă unor persoane sau organizaţii care şi-au adus în mod semnificativ contribuţia la progresul omenirii în numeroase domenii. Din ce an se decernează acest premiu şi ce legătură are el cu pacea mondială?

DEŞI numele său este asociat cu progresul omenirii, el a strâns mari bogăţii vânzând arme de război. Despre cine e vorba? Despre Alfred Bernhard Nobel, industriaş şi chimist suedez. Nobel a fost elogiat pentru eforturile pe care le-a depus în slujba omenirii, dar, în acelaşi timp, a fost numit „comerciant al morţii“. De ce? Deoarece a inventat dinamita şi, de-a lungul vieţii sale, a strâns averi imense producând şi vânzând explozive letale.

Totuşi, după moartea lui, survenită în 1896, s-a descoperit un lucru surprinzător. Printr-o dispoziţie testamentară, Nobel lăsa 9 milioane de dolari cu menţiunea ca, în fiecare an, dobânda acumulată să le fie acordată persoanelor cu realizări remarcabile în domeniul fizicii, al chimiei, al medicinei şi fiziologiei şi al literaturii, precum şi persoanelor cu o contribuţie semnificativă la promovarea păcii în lume.

La început, mulţi oameni au fost foarte uimiţi de gestul lui Nobel. De ce ar fi un fabricant de explozivi atât de dornic să recompenseze realizările deosebite în folosul omenirii şi pentru promovarea păcii? Unii au considerat că Nobel a avut mustrări de conştiinţă din cauza caracterului distructiv al muncii sale de-o viaţă. Totuşi, alţii au ajuns să creadă că Nobel a fost întotdeauna un promotor al păcii. Într-adevăr, după cât se pare, el era convins că, pe măsură ce armele aveau să devină tot mai ucigătoare, probabilitatea izbucnirii unui război avea să fie tot mai mică. „S-ar putea ca fabricile mele să pună mult mai repede capăt războiului decât congresele voastre“, se zice că i-ar fi spus el unei scriitoare, adăugând: „Într-o bună zi, când două tabere militare s-ar putea anihila reciproc într-o secundă, toate naţiunile civilizate vor da înapoi îngrozite şi îşi vor desfiinţa trupele“.

S-au dovedit adevărate prezicerile lui Nobel? Ce lecţii au învăţat oamenii de-a lungul veacului care s-a scurs de la moartea lui?

[Text generic pe pagina 3]

„Aş vrea să inventez o substanţă sau o maşină cu o putere de distrugere în masă atât de mare, încât să facă imposibilă declanşarea unui război.“ — ALFRED BERNHARD NOBEL.

[Provenienţa fotografiilor de la paginile 2, 3]

Pagina 2: rachetă: U.S. Navy photo; clădire dărâmată: UN PHOTO 158178/J. Isaac; pagina 3: Nobel: © Nobelstiftelsen