Înfruntarea provocării de a fi mamă
Înfruntarea provocării de a fi mamă
Întrucât copiii reprezintă generaţia viitoare, persoanele care îi modelează, adică mamele lor, merită, bineînţeles, respect, onoare şi sprijin. Deşi lumea de azi împărtăşeşte diverse opinii referitor la faptul de a fi mamă, Biblia spune despre copii că sunt o binecuvântare de la Dumnezeu şi că pot fi o sursă de bucurie pentru părinţi (Psalmul 127:3–5). Totuşi, Scripturile nu trec cu vederea ce înseamnă cu adevărat a fi mamă. Biblia vorbeşte despre multe dintre dificultăţile pe care le întâmpină o mamă.
Deciziile partenerilor de căsătorie în legătură cu felul în care se vor achita de responsabilităţile părinteşti au o influenţă profundă şi de durată asupra vieţii şi a personalităţii copiilor lor. Întrucât comportă schimbări majore în stilul de viaţă al părinţilor, aceste decizii trebuie luate cu multă atenţie. Părinţii trebuie să decidă asupra unor chestiuni cum ar fi: Ar trebui ca mama să meargă la serviciu? Dacă da, câte ore? Cine va avea grijă de copii cât timp mama va fi la serviciu? La urma urmei, părinţii trebuie să facă ceea ce consideră că e cel mai bine pentru copiii lor şi, de asemenea, ceea ce este drept în ochii lui Dumnezeu.
Isaia 40:11, în care se arată că Dumnezeu manifestă un interes deosebit faţă de necesităţile mamelor cu copii mici şi că el le „va călăuzi blând“. Interesul profund al lui Dumnezeu se observă concret în numeroasele îndrumări date în Biblie. Prin aplicarea lor, o mamă poate să se achite cu succes de responsabilităţile ei, găsind totodată multă satisfacţie.
Cu toate acestea, mamele nu trebuie să se simtă singure în lupta de a lua decizii înţelepte. Ele pot găsi multă mângâiere în textul din❖ Fiţi rezonabile: Creştinii trebuie să fie cunoscuţi pentru rezonabilitatea lor (Filipeni 4:5). Janet Penley, scriitoare şi mamă, şi-a dat seama de valoarea acestui principiu. „Când am devenit mamă, aveam cele mai mari speranţe“, a spus ea. „Doream să fiu cea mai bună mamă din lume. Am citit o groază de cărţi de specialitate şi am ascultat sfaturile a numeroşi consilieri. Dar, în loc să-mi ating obiectivul şi să mă simt competentă, am ajuns să mă simt incompetentă şi surmenată.“ „Încercând să te ridici la înălţimea aşteptărilor altora şi să te conformezi unui tipar aşa-zis ideal nu faci decât să-ţi pierzi entuziasmul şi forţa şi să te simţi neliniştită şi vinovată“, a explicat ea.
❖ Simplificaţi-vă viaţa: „În acest stil de viaţă nebunesc, familiile riscă să piardă sufletul copilăriei şi bucuria vieţii de familie“, s-a scris în revista Newsweek. Din acest motiv, multe mame tânjesc după o viaţă mai simplă. Cum puteţi atinge acest obiectiv? În primul rând, stabiliţi-vă priorităţi, acordând atenţie ‘lucrurilor mai importante’, printre care timpul şi grija personală de care au nevoie copiii voştri (Filipeni 1:10, 11). În al doilea rând, analizaţi-vă stilul de viaţă. S-ar putea să fie nevoie să renunţaţi la anumite activităţi şi lucruri materiale care nu vă sunt cu adevărat necesare.
Ce contează cel mai mult în viaţa voastră? Să aveţi totul dintr-o dată sau sunteţi dispuse să amânaţi atingerea unor obiective în favoarea altor obiective? Carolyn, o mamă cu posibilităţi materiale limitate, a explicat cum face ea faţă situaţiei: „Îmi simplific viaţa şi, astfel, reduc cheltuielile“. Gloria, mamă a trei copii, îşi aminteşte: „Nu aveam bani pentru haine de firmă, aşa că le coseam eu haine copiilor şi le spuneam că sunt speciale pentru că sunt unicate“.
Cuvântul lui Dumnezeu afirmă că omul care „păstrează priceperea [discernământul, NW] găseşte fericirea“ (Proverbele 19:8). Discernământul este necesar pentru a şti să alegem din nenumăratele tendinţe, oferte de aparatură şi posibilităţi de a te distra cu care sunt copleşiţi atât copiii, cât şi mamele. Judith, o mamă din Africa de Sud, a exclamat: „Suntem în permanenţă bombardaţi cu oferte de noi produse şi servicii şi de tehnologii mai bune!“ Iată cum face faţă acestei probleme Angela, din Germania, mamă a patru copii: „Trebuie să stabileşti ce este foarte important şi util pentru tine, iar apoi să-i ajuţi şi pe copiii tăi să facă la fel“.
❖ Faceţi schimbări acolo unde se poate: „Păstrează sfatul sănătos şi chibzuinţa“, îndeamnă Biblia (Proverbele 3:21). Dacă în prezent aveţi serviciu laic, va putea familia voastră să trăiască numai din salariul soţului? Pentru a găsi răspunsul la această întrebare, calculaţi câţi bani vă mai rămân după ce scădeţi banii pentru plătirea impozitelor, pentru îngrijirea copilului, pentru transport, pentru îmbrăcăminte, pentru masă etc. De asemenea, venitul soţului s-ar putea să fie impozitat mult mai mult dacă veniturile voastre cumulate se încadrează într-o categorie de venituri mai mari. S-ar putea să fiţi surprinse când veţi constata ce puţin vă mai rămâne.
Unele mame muncesc mai puţine ore sau mai aproape de casă, ceea ce ar putea însemna mai puţini bani, dar mai mult timp petrecut cu copiii. Dacă decideţi să renunţaţi la serviciu şi dacă simţiţi că munca voastră este esenţială pentru a vă păstra respectul de sine şi a avea sentimentul împlinirii, gândiţi-vă cum aţi putea să vă satisfaceţi aceste nevoi chiar stând acasă.
❖ Cereţi ajutor: Cuvântul lui Dumnezeu arată în repetate rânduri că ‘a striga după ajutor’ poate fi util (Exodul 2:23, 24; Psalmul 34:15, NW). „Strigătul“ de ajutor al unei mame ar trebui să-l determine pe soţ să o ajute. Ei ar putea stabili împreună ce treburi gospodăreşti îi revin fiecăruia, astfel încât să le rămână timp pentru a atinge şi alte obiective, cum ar fi faptul de a petrece timp cu copiii lor. O mamă şi-ar putea crea un cerc de persoane, alcătuit din membri ai familiei şi prieteni de încredere, care să-i împărtăşească interesele şi obiectivele şi care să dorească să o ajute.
Multe mame găsesc sprijin preţios la colaboratorii creştini din congregaţia în care activează. Maria, mamă a trei copii, şi-a dat seama că „a sta strâns ataşaţi de congregaţie“ este una dintre modalităţile prin care putem vedea cum „Dumnezeu ne arată iubire şi compasiune şi se preocupă de noi“.
❖ Faceţi-vă timp pentru relaxare: Chiar şi Isus, un om perfect şi plin de vigoare, le-a spus discipolilor să meargă ‘într-un loc izolat şi să se odihnească puţin’ (Matei 6:30–32). Succesul unei mame depinde de capacitatea ei de a-şi păstra echilibrul în momentele de maximă solicitare. Este adevărat, copiii voştri au nevoie de voi, dar, în acelaşi timp, au nevoie şi ca voi să fiţi fericite şi mulţumite. Aveţi nevoie să vă relaxaţi.
Angela, menţionată mai înainte, şi-a fixat un program de relaxare: „Îmi rezerv ceva timp dimineaţa. Mă ocup de mine cel puţin o jumătate de oră. În plus, o seară sau două pe săptămână, eu şi soţul meu îi lăsăm pe copii să se joace în linişte în altă cameră. Astfel putem avea o oră pentru noi“.
❖ Acordaţi prioritate lucrurilor spirituale: S-a observat că dificultăţile pe care le întâmpină o mamă devin şi mai mari dacă se pierde din vedere obiectivul principal şi dacă nu se stabilesc priorităţi. Membrii familiilor creştine sunt fericiţi când cooperează pentru a-l pune pe Dumnezeu pe primul loc în viaţă. Apostolul Pavel a scris: „Devoţiunea sfântă este utilă pentru toate lucrurile, deoarece ea are promisiunea vieţii prezente şi a celei care trebuie să vină“ (1 Timotei 4:8). O familie care trăieşte în devoţiune sfântă şi urmează îndrumările lui Dumnezeu consemnate în Biblie va fi fericită. Chiar dacă numai un membru al familiei aplică principiile biblice, lucrurile merg mai bine decât dacă nici unul nu face acest lucru.
Adele, o mamă creştină care munceşte cu normă întreagă, a văzut foloasele faptului de a fi o persoană ce pune accent pe lucrurile spirituale. Ea a spus: „Prin intermediul publicaţiilor biblice primim multe îndrumări şi informaţii despre problemele copiilor şi despre felul în care putem să-i ajutăm. Când îi vezi pe copii că reacţionează la hrana spirituală pe care le-o dai, realizezi că eforturile nu au fost zadarnice. Când vezi un mic progres în comportamentul şi gândirea lor, îţi dai seama că şi-au însuşit acele informaţii şi că eforturile tale sunt răsplătite“. *
Într-adevăr, este posibil să alergaţi cu succes cursa plină de obstacole a unei mame. Dumnezeu însuşi oferă mângâietoarea asigurare că eforturile şi sacrificiile mamelor harnice care se încred în el nu vor fi inutile. Mamele care cultivă relaţii personale cu Dumnezeu pot găsi mângâiere în promisiunea sa de a ‘da tărie celui obosit’. — Isaia 40:29.
[Notă de subsol]
^ par. 16 Martorii lui Iehova au publicat numeroase materiale bazate pe Biblie pentru educarea copiilor. Printre acestea se numără Cartea mea cu relatări biblice, Tinerii se întreabă — Răspunsuri practice şi Secretul unei familii fericite.
[Chenarul de la pagina 10]
Copilul şi influenţa mamei
Ca mame, probabil că vă întrebaţi din când în când ce influenţă aveţi asupra vieţii copilului vostru. Uneori se pare că influenţa colegilor de şcoală, a profesorilor, a divertismentelor, a jocurilor video şi a muzicii este mai mare decât a voastră.
Să luăm exemplul lui Iochebed, mama lui Moise. Ea a trăit în vremuri extrem de grele şi nu putea exercita o influenţă prea mare asupra vieţii fiului ei. Totuşi, ea s-a folosit de orice ocazie pentru a-şi modela fiul. Mai întâi de toate, manifestând credinţă şi curaj, ea a făcut tot ce i-a stat în putinţă ca Moise să nu fie ucis. Dumnezeu i-a răsplătit credinţa nu numai cruţând viaţa copilului, ci şi aranjând lucrurile în aşa fel încât ea să-i fie doică şi mamă fiului ei. — Exodul 1:15, 16; 2:1–10.
Iochebed a contribuit, cu siguranţă, la modelarea personalităţii fiului ei. Faptul că, ajuns adult, Moise s-a identificat cu poporul evreu şi l-a recunoscut pe Dumnezeul acestuia, deşi crescuse la curtea faraonului din Egipt, confirmă influenţa părinţilor săi în anii lui de formare. — Evrei 11:24–26.
Ca mame, poate că aveţi mai multe ocazii decât Iochebed de a vă modela copilul. Profitaţi de puţinii ani ai copilăriei micuţului vostru pentru a-i oferi o educaţie trainică, în teamă de Dumnezeu? Sau permiteţi ca dezvoltarea copilului vostru să fie influenţată de convingerile, obiceiurile, comportamentul şi practicile predominante în societatea de azi?
[Legenda fotografiilor de la pagina 10]
Rugaţi-i pe alţii să vă ajute la treburile gospodăreşti, rezervaţi-vă timp pentru voi şi acordaţi prioritate lucrurilor spirituale