O lume în care toţi vor fi acceptaţi

„Întrucât refugiaţii sunt o problemă mondială, şi căutarea soluţiilor trebuie să fie o preocupare mondială.“ — Gil Loescher, profesor de relaţii internaţionale.

TÂNĂRA familie a plecat în întunericul nopţii. Îngrijorat pentru siguranţa lor, soţul nu a mai aşteptat nici un moment, deşi aveau un copilaş. Auzise că nemilosul dictator al ţării punea la cale un atac ucigaş împotriva oraşului. După o călătorie istovitoare, de peste 150 de kilometri, familia a trecut în cele din urmă graniţa, ajungând într-un loc sigur.

Această familie umilă a ajuns mai târziu să fie cunoscută în întreaga lume. Numele copilului era Isus, iar părinţii săi erau Iosif şi Maria. Aceşti refugiaţi nu îşi părăsiseră ţara pentru a căuta bogăţii materiale, ci pentru că viaţa le era în pericol. Ţinta atacului era chiar copilaşul lor!

Asemenea multor refugiaţi, Iosif şi familia lui s-au întors în cele din urmă în ţara lor natală când situaţia politică s-a îmbunătăţit. Totuşi, fuga lor la timp i-a ajutat, fără îndoială, să salveze viaţa copilaşului lor (Matei 2:13–16). Egiptul, ţara unde s-au refugiat, era cunoscută drept o ţară care, de-a lungul istoriei, acceptase atât refugiaţi politici, cât şi refugiaţi economici. Cu multe secole mai înainte, străbunii lui Isus se refugiaseră în Egipt deoarece ţara Canaan fusese devastată de foamete. — Geneza 45:9–11.

Salvaţi, dar nu satisfăcuţi

Atât exemplele biblice, cât şi cele din zilele noastre confirmă faptul că fuga într-o altă ţară poate însemna salvarea vieţii. Cu toate acestea, pentru orice familie, părăsirea locuinţei rămâne totuşi o experienţă traumatizantă. Oricât de modestă ar fi, casa unui om reprezintă, probabil, ani întregi de muncă şi de investiţii financiare. De asemenea, ea poate fi o moştenire familială care îl leagă de cultura şi de ţara lui. Mai mult decât atât, refugiaţii nu pot lua cu ei decât puţine bunuri, în cel mai fericit caz, pentru că de multe ori nu iau nimic. Astfel, indiferent de condiţiile pe care le-au avut înainte, refugiaţii sunt, fără excepţie, cufundaţi în sărăcie.

Sentimentul iniţial de eliberare creat de găsirea siguranţei se spulberă repede dacă se pare că viitorul nu oferă decât o viaţă într-un lagăr pentru refugiaţi. Cu cât condiţia de refugiat durează mai mult, cu atât devine mai apăsătoare, îndeosebi dacă persoanele respective nu reuşesc să se integreze în comunitatea locală. Refugiaţii, ca oricine altcineva, vor să aibă sentimentul apartenenţei. Un lagăr pentru refugiaţi cu greu poate fi un loc în care să te poţi îngriji de familie. Va veni vreodată timpul când toţi oamenii vor avea un loc pe care să-l poată numi casa lor?

Este repatrierea soluţia?

În anii ’90, circa nouă milioane de oameni dezrădăcinaţi s-au întors în cele din urmă la casele lor. Pentru unii dintre ei, întoarcerea a fost un prilej de bucurie. Ei erau nerăbdători să ia viaţa de la capăt. Pentru alţii însă, întoarcerea nu a însemnat altceva decât resemnare. Ei s-au întors doar pentru că situaţia lor în ţara-gazdă devenise insuportabilă. Problemele prin care au trecut acolo erau atât de grave, încât s-au gândit că le va fi mai bine înapoi acasă, în pofida nesiguranţei în care aveau, fără îndoială, să trăiască.

 Chiar şi în cele mai fericite cazuri, repatrierea implică suferinţă deoarece înseamnă o a doua dezrădăcinare. „Fiecare mutare este însoţită de pierderea mijloacelor de existenţă, cum ar fi un teren, un loc de muncă, o locuinţă şi animale“, se spune în The State of the World’s Refugees 1997–98. „În plus, fiecare mutare marchează începutul unui dificil proces de refacere.“ Într-un studiu despre refugiaţii repatriaţi din Africa centrală se spune că, „pentru refugiaţii care au primit ajutor în ţara-gazdă, întoarcerea ar putea fi mai grea decât viaţa petrecută în afara ţării de rezidenţă“.

Totuşi, o situaţie chiar mai dureroasă este aceea în care se află milioane de refugiaţi constrânşi să se întoarcă acasă împotriva voinţei lor. Ce condiţii îi aşteaptă? „Cei ce se întorc s-ar putea să trebuiască să trăiască într-un loc unde nu există nici un fel de lege, unde banditismul şi criminalitatea sunt la ele acasă, unde soldaţii demobilizaţi brutalizează populaţia civilă şi unde marea majoritate a populaţiei are acces la arme“, se afirmă într-un raport întocmit de Naţiunile Unite. Evident, asemenea condiţii ostile nu le satisfac oamenilor dezrădăcinaţi nici chiar cea mai elementară nevoie de siguranţă.

O lume în care toţi vor fi în siguranţă

Forţate, sau impuse, repatrierile nu vor rezolva niciodată problemele refugiaţilor dacă nu sunt tratate cauzele fundamentale. Doamna Sadako Ogata, fostă membră a Înaltului Comisariat al Naţiunilor Unite pentru Refugiaţi, a spus în 1999: „Evenimentele care au avut loc în acest deceniu — şi în special cele de anul trecut — arată foarte clar că problemele refugiaţilor nu pot fi dezbătute fără să se facă referire la siguranţă“.

Milioane de oameni de pe glob suferă din cauza lipsei acute de siguranţă. Kofi Annan, secretarul general al Naţiunilor Unite, a explicat: „În unele părţi ale lumii, statele au suferit un colaps ca urmare a conflictelor interne şi comunitare, privându-şi cetăţenii de orice protecţie eficientă. În alte state, securitatea oamenilor este ameninţată de guverne care refuză să acţioneze în interesul comunităţii, care îi persecută pe cei ce li se opun şi care îi pedepsesc pe membrii nevinovaţi ai grupărilor minoritare“.

Războaiele, violenţa etnică şi persecuţiile— cauzele fundamentale ale insecurităţii despre care a vorbit Kofi Annan — au de obicei la bază ura, prejudecăţile şi nedreptatea. Acestea nu vor fi smulse uşor din rădăcini. Înseamnă oare că înrăutăţirea problemei refugiaţilor este inevitabilă?

Dacă lucrurile ar fi lăsate în seama oamenilor, acesta ar fi, cu siguranţă, deznodământul. Totuşi, în Biblie, Dumnezeu promite că ‘va pune capăt războaielor până la marginea pământului’ (Psalmul 46:9). Prin intermediul profetului său Isaia, el a vorbit, de asemenea, despre un timp când oamenii „vor construi case şi le vor locui; vor sădi vii şi le vor mânca rodul . . . Nu vor munci degeaba şi nu vor avea copii ca să-i vadă pierind, căci vor alcătui o sămânţă binecuvântată  de DOMNUL şi urmaşii lor vor fi împreună cu ei“ (Isaia 65:21–23). Aceste condiţii vor elimina cu adevărat problema refugiaţilor. Sunt ele realizabile?

„Întrucât războaiele sunt concepute în mintea oamenilor, tot în mintea oamenilor trebuie construite şi mijloacele de apărare a păcii“, se spune în preambulul constituţiei Organizaţiei Naţiunilor Unite pentru Educaţie, Ştiinţă şi Cultură. Creatorul nostru ştie bine că e nevoie de o schimbare a modului de gândire. Acelaşi profet arată de ce toţi oamenii de pe pământ vor trăi într-o bună zi în siguranţă: „Nu se va face nici un rău şi nici o pagubă pe tot muntele Meu cel sfânt; căci pământul va fi plin de cunoştinţa DOMNULUI, ca fundul mării de apele care-l acoperă“. — Isaia 11:9.

Martorii lui Iehova au ajuns deja la concluzia că numai cunoştinţa lui Iehova poate învinge prejudecăţile şi ura. Prin intermediul lucrării lor internaţionale de predicare, ei încearcă să promoveze valori creştine care insuflă iubire în loc de ură chiar şi în ţările sfâşiate de război. De asemenea, ei îi ajută cât pot de mult pe refugiaţi, bineînţeles în limitele rezonabilului.

Totodată, ei sunt conştienţi că soluţionarea definitivă a problemei refugiaţilor se află în mâinile lui Isus Cristos, Regele numit de Dumnezeu. Cu siguranţă, el înţelege cât de uşor distrug ura şi violenţa viaţa oamenilor. Biblia ne asigură că el îi va judeca cu dreptate pe cei de condiţie umilă (Isaia 11:1–5, NW). Sub domnia lui cerească, voinţa lui Dumnezeu se va înfăptui pe pământ, aşa cum se înfăptuieşte în ceruri (Matei 6:9, 10). Când va veni acea zi, nimeni nu va mai fi nevoit să se refugieze. Toţi oamenii vor avea un loc pe care să-l poată numi casa lor.

[Chenarul de la pagina 12]

Ce anume e necesar pentru rezolvarea problemei refugiaţilor?

„Satisfacerea necesităţilor persoanelor strămutate — fie refugiaţi, fie strămutaţi în interiorul aceleiaşi ţări — este o chestiune mult mai complexă decât simplul fapt de a oferi siguranţă şi ajutor pe termen scurt. Ea înseamnă direcţionarea eforturilor şi a atenţiei spre persecuţia, violenţa şi conflictele care cauzează strămutări. Ea înseamnă recunoaşterea că toţi bărbaţii, femeile şi copiii au dreptul de a se bucura de pace, siguranţă şi demnitate, fără a mai fi nevoiţi să-şi abandoneze casele.“ — The State of the World’s Refugees 2000.

[Chenarul/Fotografiile de la pagina 13]

Ce soluţie oferă Regatul lui Dumnezeu?

„Pretutindeni în ţară se va face dreptate. Va fi pace şi siguranţă pentru totdeauna, deoarece toţi oamenii vor face ce este drept. Poporul lui Dumnezeu va fi liber de griji şi va locui în case liniştite şi sigure.“ — Isaia 32:16–18, Today’s English Version.