Ziua când turnurile gemene s-au prăbuşit

EVENIMENTELE din 11 septembrie 2001 care au avut loc la New York, la Washington şi în Pennsylvania vor rămâne adânc întipărite în memoria a milioane, poate chiar a miliarde, de locuitori ai planetei. Unde v-aţi aflat când aţi văzut sau aţi auzit ştirile despre atacul asupra World Trade Center, din New York, şi asupra Pentagonului, din Washington?

Distrugerea atâtor bunuri şi, ceea ce e mult mai grav, pierderea atâtor vieţi într-un timp incredibil de scurt i-au făcut pe oameni să se oprească puţin şi să reflecteze.

În ce mod ne ajută aceste evenimente tragice să ne reconsiderăm priorităţile şi alegerile în viaţă? Cum au scos ele la iveală, în cazul unora, trăsături mai bune ale naturii umane, printre care spiritul de sacrificiu, compasiunea, perseverenţa şi altruismul? În acest articol şi în cel ce urmează vom încerca să dăm răspuns la ultima întrebare.

Supravieţuitorii ne relatează prin ce au trecut

Imediat după ce a avut loc dezastrul în New York, metroul a fost închis, iar mii de oameni au părăsit partea de sud a Manhattanului pe jos — mulţi dintre ei traversând podurile Brooklyn Bridge şi Manhattan Bridge. Ei au putut vedea clădirile cu birouri şi tipografia de la sediul mondial al Martorilor lui Iehova. Unii dintre cei care au fugit din faţa dezastrului s-au îndreptat imediat spre aceste clădiri.

Alisha (în dreapta), fiica unei Martore, s-a numărat printre primii care au sosit aici. Era plină de praf şi de cenuşă, din cap până-n picioare. * Iată ce a povestit ea: „Mă aflam în tren, în drum spre serviciu, când am văzut ieşind fum din World Trade Center. Când am ajuns în zona dezastrului, pe jos era numai sticlă iar aerul era foarte încins. Oamenii fugeau în toate părţile, poliţiştii încercând să evacueze zona. Parcă erai într-o zonă de război.

Am fugit într-o clădire din apropiere ca să mă adăpostesc. Apoi am auzit explozia provocată de al doilea avion  după ce a lovit turnul sudic. N-am cuvinte să spun ce-am văzut. Peste tot era fum negru. Ni s-a cerut să părăsim zona periculoasă. Am ajuns pe un feribot ce traversa East River spre Brooklyn. Când am coborât de pe el mi-am ridicat ochii şi am văzut scris cu litere mari «WATCHTOWER». Sediul mondial al religiei mamei mele! M-am îndreptat imediat spre clădire. Ştiam că nicăieri nu puteam să ajung pe mâini mai bune. Aici m-am putut spăla, după care i-am sunat pe părinţi“.

Wendell (în dreapta) era portar la Marriott Hotel, care se afla între cele două turnuri. El a povestit: „Eram de serviciu şi mă aflam în holul de la intrare al hotelului, când am auzit prima explozie. Peste tot cădeau bucăţi din clădire. Când m-am uitat spre celălalt trotuar, un bărbat în flăcări zăcea pe jos. Mi-am scos jacheta şi cămaşa şi am fugit la el ca să sting flăcările. Un alt trecător mi-a sărit în ajutor. În afară de şosete şi pantofi, a ars tot ce avea pe el. Apoi au sosit pompierii şi l-au dus să i se acorde primul ajutor.

N-a trecut mult şi a sunat Bryant Gumbel, de la departamentul de ştiri al postului de televiziune CBS, rugându-mă să povestesc ce-am văzut. Aşa a aflat că sunt în viaţă şi familia mea, care era în Virgin Islands, auzind interviul dat pe post“.

Donald, un bărbat robust, de 1,95 m, care lucrează la World Financial Center, se afla la etajul 31 al clădirii unde îşi are birourile  această firmă şi privea pe fereastră spre turnurile gemene şi Marriott Hotel. El a povestit: „Am rămas înmărmurit şi, în acelaşi timp, îngrozit de ceea ce vedeam. Oamenii se aruncau de la ferestrele turnului nordic. Cuprins de panică, am fugit din clădire cât am putut de repede“.

O altă experienţă este cea a unei femei în vârstă de 60 de ani şi a celor două fiice ale ei, care au peste 40 de ani. Ruth şi sora ei, Joni, se aflau împreună cu mama lor, Janice, la un hotel din apropierea turnurilor gemene. Ruth, care este asistentă medicală, ne povesteşte ce s-a întâmplat: „Făceam duş. Deodată le-am auzit pe mama şi pe sora mea strigând să ies afară. Camera noastră se afla la etajul 16, iar ele vedeau pe geam cum cădeau bucăţi din clădire. Mama a văzut chiar corpul unui bărbat care a căzut pe acoperişul unei clădiri din apropiere, ca şi cum ar fi fost aruncat de undeva de sus.

M-am îmbrăcat rapid şi am pornit toate trei în jos pe scări. N-auzeai decât ţipete. Am ieşit în stradă. S-au auzit nişte explozii şi am văzut ieşind flăcări. Ni s-a cerut s-o luăm repede spre Battery Park, unde se afla feribotul care face legătura între Manhattan şi Staten Island. Pe drum ne-am pierdut de mama, care suferă de astm cronic. Oare cum avea să reziste în tot acel fum, cenuşă şi praf? O jumătate de oră am tot căutat-o, dar în zadar. Totuşi, nu ne-am îngrijorat prea tare la început, pentru că e o femeie care se descurcă şi care nu se pierde cu firea.

În cele din urmă, ni s-a zis s-o luăm pe jos pe Brooklyn Bridge şi să trecem în partea cealaltă. Imaginaţi-vă cât de uşurate ne-am simţit când am ajuns în Brooklyn şi am văzut scris cu litere uriaşe «WATCHTOWER»! Ştiam că ne aflam în siguranţă.

Aici am fost bine primite şi ni s-a oferit găzduire. Ni s-au dat şi haine, pentru că n-aveam decât ce era pe noi. Dar unde era mama? Toată noaptea am încercat să dăm de urma ei pe la spitale, dar n-am aflat nimic de ea. În dimineaţa următoare, pe la unsprezece şi jumătate, am primit un mesaj. Mama era jos, la recepţia Betelului! Ce se întâmplase cu ea?“

Janice, mama fetelor, continuă povestirea: „Când am ieşit în goană din hotel, eram îngrijorată pentru o prietenă în vârstă, care n-a putut ieşi odată cu noi. Am vrut să mă întorc la hotel şi s-o ajut să iasă afară. Dar era prea periculos. În toată această agitaţie m-am pierdut de fetele mele. Însă nu mi-am făcut prea multe griji pentru că sunt nişte fete cu capul pe umeri, iar Ruth este şi asistentă medicală.

Oriunde îţi întorceai privirea nu vedeai decât oameni care aveau nevoie de ajutor, mai ales copii, mari şi mici. Am ajutat câţi am putut. M-am dus acolo unde victimele erau repartizate şi tratate în funcţie de gravitatea rănilor. Am dat o mână de ajutor aici, spălându-le mâinile şi feţele poliţiştilor şi pompierilor, care erau plini de  funingine şi de praf. Am stat până a doua zi la ora trei dimineaţa. Apoi am luat ultima cursă cu feribotul şi am ajuns în Staten Island. Mă gândeam că s-ar putea ca fetele mele să se fi refugiat aici. Dar nu le-am găsit.

Când s-a făcut ziuă, am încercat să iau primul feribot înapoi spre Manhattan, dar nu m-am putut îmbarca pentru că nu făceam parte din echipele de salvare. L-am zărit însă pe unul dintre poliţiştii pe care i-am ajutat. L-am strigat: «John! Trebuie să mă întorc în Manhattan». El mi-a zis: «Hai, vino cu mine».

Când am ajuns în Manhattan, am luat-o spre Marriott Hotel. Mă gândeam că poate mai am vreo posibilitate s-o ajut pe prietena mea în vârstă. Nici gând! Hotelul era distrus. Străzile erau pustii. Nu mai vedeai decât poliţişti şi pompieri traşi la faţă, pe chipul lor putându-se citi toată această tragedie.

M-am îndreptat spre Brooklyn Bridge. Când m-am apropiat de capătul podului, am zărit un cuvânt atât de familiar mie, «WATCHTOWER». Probabil că aici o să-mi găsesc fetele, mi-am zis. Aşa cum am bănuit, ele au coborât în recepţie ca să mă întâmpine. Nu vă pot spune cât ne-am îmbrăţişat şi cât am plâns când ne-am revăzut!

E uimitor că n-am avut nici măcar o criză de astm, chiar dacă peste tot era numai fum, praf şi cenuşă. M-am rugat fără încetare, pentru c-am vrut să fiu utilă, nu să fiu o povară“.

„Nu era nici un loc de aterizare!“

Rachel, în vârstă de 24 de ani, i-a povestit redactorului nostru următoarele: „Mergeam pe strada mea, în sudul Manhattanului, când am auzit deasupra mea zgomotul făcut de un avion. Era atât de puternic, că mi-am ridicat privirile să văd avionul. Nu-mi venea să-mi cred ochilor: un avion uriaş de pasageri se îndrepta în mod clar spre sol. M-am întrebat de ce zbura atât de jos şi cu viteză aşa de mare. Nu era nici un loc de aterizare! Poate că pilotul pierduse controlul asupra avionului. Apoi am auzit o femeie ţipând: «Avionul a intrat în clădire!» Din turnul nordic a ţâşnit parcă o minge de foc uriaşă. Am văzut o imensă gaură neagră în turn.

A fost cel mai groaznic lucru pe care l-am văzut în viaţa mea. Nu-ţi venea să crezi că-i adevărat. Efectiv stăteam pe stradă cu gura căscată. După puţin timp, al doilea turn a fost lovit de alt avion, iar apoi amândouă turnurile s-au prăbuşit. Am intrat în panică. Era peste puterile mele!“

„Dacă va trebui să trec înot, o voi face“

Denise, în vârstă de 16 ani, tocmai sosise la şcoală, care se află lângă clădirea Bursei de Valori (American Stock Exchange), la trei străzi spre sud de World Trade Center. „Abia trecuse de ora 9. Mi-am dat seama că se întâmplase ceva, dar nu ştiam ce. Eram la etajul 11 al şcolii, în timpul orei de istorie. Toţi elevii erau îngroziţi. Profesoara voia totuşi să ne dea lucrare. Noi voiam să ieşim şi să plecăm acasă.

Apoi, clădirea s-a cutremurat din nou, când al doilea avion a lovit turnul sudic. Dar noi tot nu ştiam ce se întâmplase. Deodată am auzit la aparatul portativ de emisie-recepţie al profesoarei: «Două avioane au lovit turnurile gemene!» Mi-am zis în sinea mea: «N-are nici un sens să mai rămânem în şcoală. Ăsta e un atac terorist, iar următoarea ţintă va fi Bursa». Până la urmă am ieşit cu toţii din clădire.

Am alergat până în Battery Park. M-am uitat în jur ca să-nţeleg ce se întâmplă. Mi-am dat seama că turnul sudic avea să se prăbuşească. Atunci m-am gândit că va fi un efect domino şi că toate celelalte clădiri înalte aveau să se prăbuşească. De-abia reuşeam să respir; nasul şi gâtul îmi erau pline de cenuşă şi de praf. Am alergat spre East River, gândindu-mă: «Dacă va trebui să trec înot, o voi face». În timp ce fugeam, mă rugam lui Iehova să mă salveze.

În cele din urmă am reuşit să mă urc pe un feribot şi să ajung în New Jersey. Au trecut mai mult de cinci ore până când m-a găsit mama. Dar cel puţin eram teafără!“

 „Să fie oare ultima mea zi de viaţă?“

Joshua, în vârstă de 28 de ani, din Princeton (New Jersey), preda un curs la etajul al 40-lea în turnul nordic. El îşi aminteşte: „Deodată am simţit ca şi cum ar fi explodat o bombă. Au urmat nişte zdruncinături, iar eu m-am gândit: «Nu, a fost doar un cutremur». M-am uitat afară şi nu-mi venea să cred: în jurul clădirii era numai fum şi cădeau bucăţi din clădire. Le-am zis studenţilor: «Lăsaţi totul baltă şi să fugim!»

Am pornit pe scări în jos. Casa scărilor era plină de fum, iar din sprinklere ţâşnea apă. Însă lumea nu intrase în panică. M-am rugat tot timpul să n-o fi luat pe scările care duceau spre locul unde izbucnise incendiul.

În timp ce coboram în fugă mi-a trecut un gând prin minte: «Să fie oare ultima mea zi de viaţă?» M-am rugat încontinuu la Iehova şi am avut un sentiment de pace neobişnuit. Nu mai simţisem până atunci acea pace lăuntrică. N-am să uit niciodată acele clipe.

Când am reuşit în cele din urmă să ieşim din clădire, poliţia ne făcea semn la toţi să ne îndepărtăm. Am privit în sus şi am văzut ambele turnuri de parcă ar fi fost tăiate. Totul părea ireal.

Apoi am avut o senzaţie înfiorătoare — era o linişte stranie, ca şi cum mii de oameni şi-ar ţine respiraţia. Se părea că New York-ul încremenise. După aceea s-au auzit ţipete. Turnul sudic se prăbuşea! Un val de fum, cenuşă şi praf venea cu repeziciune spre noi. Era ca-ntr-un film cu efecte speciale. Dar de data asta totul era real. Când valul ne-a ajuns din urmă, de-abia mai puteam respira.

Am luat-o spre Manhattan Bridge, iar când am ajuns la pod m-am întors şi am văzut cum turnul nordic cu uriaşa lui antenă TV se prăbuşea. Cât am trecut podul m-am rugat tot timpul să ajung la Betel, la sediul mondial al Martorilor lui Iehova. N-am fost niciodată mai fericit să văd aceste clădiri. Iar acolo, pe zidul tipografiei, era scris cu litere mari îndemnul pe care mii de trecători îl puteau vedea zilnic: «Citiţi Cuvântul lui Dumnezeu, Sfânta Biblie, în fiecare zi»! Îmi ziceam: «Aproape c-am ajuns. Nu te lăsa».

Când mă gândesc la cele întâmplate, pot spune că am ajuns să înţeleg un lucru: trebuie să-mi rămână clar în minte care sunt priorităţile din viaţa mea — adică ce-i pe primul plan să fie, într-adevăr, pe primul plan“.

„Am văzut oameni aruncându-se din turn“

Jessica, în vârstă de 22 de ani, ieşea de la staţia de metrou din apropierea World Trade Center. „Am privit în sus şi am văzut cum cădeau cenuşă şi tot felul de bucăţi de metal şi de alte materiale. Oamenii aşteptau la rând la telefoanele publice şi erau cuprinşi din ce în ce mai mult de panică, din cauza întârzierilor. M-am rugat să rămân calmă. Apoi s-a auzit altă explozie. De sus cădeau bucăţi de sticlă şi de oţel. Am auzit oameni ţipând: «A fost încă un avion!»

M-am uitat în sus, iar ceea ce am văzut era înfiorător — oamenii se aruncau de la etajele superioare de unde ţâşneau cu putere flăcări şi fum. Şi acum am viu în minte o imagine: un bărbat şi o femeie. Câteva clipe s-au ţinut de o fereastră, după care n-au mai rezistat şi şi-au dat drumul. Şi au căzut . . . în gol! Era imposibil să te uiţi la aşa ceva.

În cele din urmă, am luat-o pe Brooklyn Bridge. Mi-am scos pantofii, care mă jenau, şi am fugit desculţă până în partea cealaltă. Am intrat în clădirea Watchtower, unde am fost imediat ajutată să mă liniştesc.

În acea noapte, când am ajuns acasă, am citit din revista Treziţi-vă! din 22 august 2001 seria de articole «Cum se poate face faţă stresului posttraumatic». Câtă nevoie aveam de acele informaţii!“

Acest dezastru de proporţii i-a făcut pe oameni să sară în ajutor aşa cum au putut. În următorul articol vom vedea această latură a evenimentelor.

[Notă de subsol]

 [Diagrama/Fotografiile de la paginile 8, 9]

(Pentru modul în care textul apare în pagină, vezi publicaţia)

 DISTRUSE

1 TURNUL NORDIC 1 World Trade Center

2 TURNUL SUDIC 2 World Trade Center

3 MARRIOTT HOTEL 3 World Trade Center

7 WORLD TRADE CENTER

GRAV AVARIATE

4 4 WORD TRADE CENTER

5 5 WORLD TRADE CENTER

L LIBERTY PLAZA

D DEUTSCHE BANK 130 Liberty St.

6 U.S. CUSTOMS HOUSE 6 World Trade Center

N S PODURILE PIETONALE NORDIC ŞI SUDIC

PARŢIAL AVARIATE

2F 2 WORLD FINANCIAR CENTER

3F 3 WORLD FINANCIAL CENTER

W WINTER GARDEN

[Provenienţa fotografiilor]

As of October 4, 2001 3D Map of Lower Manhattan by Urban Data Solutions Inc.

[Fotografii]

Sus: turnul sudic s-a prăbuşit primul

Deasupra: unii au fugit să se adăportească în clădirile Watchtower

Dreapta: sute de pompieri şi de membrii ai echipelor de salvare au lucrat din greu în zona Punctului Zero

[Provenienţa fotografiilor]

AP Photo/Jerry Torrens

Andrea Booher/FEMA News Photo

[Provenienţa fotografiei de la pagina 3]

AP Photo/Marty Lederhandler

[Provenienţa fotografiei de la pagina 4]

AP Photo/Suzanne Plunkett