Santinele care ne ocrotesc sănătatea
Santinele care ne ocrotesc sănătatea
„DRAGĂ DOAMNĂ, imunitatea dumneavoastră este foarte scăzută“, a spus medicul după ce a examinat rezultatele analizei sângelui. De câtva timp, Veronica nu se simţea bine. Repetatele crize de bronşită o slăbiseră şi, nu de mult, avusese otită şi o inflamaţie a sinusurilor.
Ce este imunitatea şi de ce este ea atât de importantă? Cum îşi îndeplineşte ea funcţia?
Protecţie împotriva atacului
Sistemul imunitar cuprinde o reţea complexă de molecule şi celule specializate care cooperează strâns în lupta împotriva infecţiei. Corpul uman se bizuie pe sistemul imunitar pentru a se apăra de atacul invadatorilor străini, cum ar fi bacteriile sau viruşii.
Pentru a ilustra acest lucru, am putea compara corpul cu o cetate antică. O cetate tipică putea fi situată pe un teren înalt, astfel încât armatele inamice să poată fi văzute de departe. Iar cetatea era protejată de o mulţime de ziduri şi porţi, păzite de gardieni şi santinele. Cu o astfel de apărare, cetatea rămânea un loc sigur. Dacă comparăm corpul uman cu o astfel de cetate, putem înţelege mai bine ce anume este necesar pentru a-l apăra de atac.
În cazul corpului uman, prima linie de apărare împotriva invaziei microorganismelor o constituie pielea şi mucoasele (de exemplu, cele ce căptuşesc nasul şi gâtul). Pielea îndeplineşte importantul rol de barieră fizică. Multe dintre miliardele de microorganisme pe care le avem pe piele sunt eliminate odată cu descuamarea.
Mucoasele nu sunt atât de dure ca pielea şi sunt mai vulnerabile. Totuşi, ele conţin multe substanţe naturale care luptă împotriva microorganismelor. O astfel de substanţă, numită lizozimă, se găseşte în lacrimi, în salivă şi în transpiraţie. Deşi aciditatea transpiraţiei este suficientă
pentru a împiedica înmulţirea microorganismelor, lizozima le ucide distrugându-le pereţii celulari. Din acest motiv, un animal ajută la vindecarea rănilor pe care le are lingându-şi-le.Principalele santinele: globulele albe
Să zicem că bacteriile ce pot cauza o boală reuşesc să pătrundă în „cetatea“ noastră printr-o rană sau în urma contaminării. Imediat intră în acţiune o întreagă armată de celule, având un singur scop: exterminarea microorganismelor invadatoare şi ajutarea organismului să se restabilească în urma bolii. Celulele care luptă ca să apere corpul se numesc leucocite, sau globule albe. În această fază a luptei, un rol important îl au trei tipuri de globule albe: monocitele, neutrofilele şi limfocitele.
Când monocitele „captează“ semnalele chimice care indică inflamarea unei anumite zone, ele părăsesc fluxul sanguin şi pătrund în ţesutul bolnav, unde devin macrofage, adică „mari mâncători“. Aici ele devorează tot ce este străin organismului. În plus, ele secretă nişte substanţe importante numite citokine, care pregătesc corpul să lupte împotriva infecţiei. Una dintre funcţiile citokinelor este aceea de a provoca febra. Febra este un fenomen folositor, anunţând că mecanismele de apărare au intrat în acţiune. Ea poate accelera procesul de vindecare şi, de asemenea, poate contribui la stabilirea diagnosticului.
Apoi, neutrofilele „captează“ semnalul chimic din zona inflamată şi sar în ajutorul macrofagelor. Şi ele înghit bacteriile. Când mor, neutrofilele sunt eliminate din corp sub formă de puroi. Aşadar, formarea de puroi este alt tip de apărare. În acest caz s-ar aplica expresia latină pus bonum et laudabile, pe care medicii au folosit-o timp de secole. Aceasta înseamnă „bunul şi lăudabilul puroi“. Formarea acestuia ajută organismul să pună capăt infecţiei. După ce digeră microorganismele, macrofagele, prietenele noastre, le „prezintă“, sau le arată, limfocitelor fragmente din aceste microorganisme ca avertisment împotriva invadatorilor.
Limfocitele alcătuiesc o unitate de elită specializată în lupta împotriva infecţiei. Ele produc substanţe numite anticorpi, care se lipesc în mod specific de anumite fragmente de microorganisme. Există două echipe principale de limfocite, înzestrate cu capacităţi diferite. Prima echipă este alcătuită din limfocitele B, care eliberează în fluxul sanguin anticorpii pe care îi produc. Limfocitele B au fost numite corpul armat al reacţiei imune, iar ele îşi lansează săgeţile, anticorpii, cu mare precizie. Aceşti anticorpi vor „căuta“ microorganismul pe care îl recunosc şi vor lovi în „inima“ lui. Cealaltă echipă principală de limfocite, şi anume limfocitele T, păstrează anticorpii pe care îi recunosc ataşaţi de ele. Apoi îi folosesc ca să atace inamicul, angajându-se într-o luptă corp la corp, ca să spunem aşa.
Lucrurile nu se opresc aici. Un tip de limfocite T, numite celule T ajutătoare, îşi ajută tovarăşii, limfocitele B, să secrete cantităţi mari de anticorpi. Înainte de atac, celulele T ajutătoare comunică unele cu altele. În urma cercetărilor recente s-a descoperit că, prin intermediul unor semnale chimice, aceste celule „discută“ cu însufleţire unele cu altele, având loc un schimb de informaţii privitoare la intrus, fenomen numit „conversaţie plină de viaţă“.
În ajutor vin şi celulele nativ ucigaşe, care alcătuiesc un grup important. Ele nu produc anticorpi, însă sunt gata să ucidă celulele care
au devenit „intruse“ din cauză că au fost infectate. Prin urmare, şi celulele nativ ucigaşe contribuie la păstrarea sănătăţii corpului.În cele din urmă, datorită memoriei lor imunitare, limfocitele sunt capabile să-şi aducă aminte caracteristicile microorganismului atacat, ca şi cum ar ţine evidenţa acestora într-un dosar. Aşadar, dacă s-ar întâmpla ca acel tip de microorganism să reapară, aceste limfocite au deja anticorpi specifici pentru a-l distruge imediat.
Macrofagele, celulele care activează reacţia imună, contribuie, de asemenea, la ducerea la bun sfârşit a misiunii rămânând la locul reacţiei imune pentru a atenua inflamaţia. Ele înlătură din zona afectată toate celulele moarte, fragmentele de celule sau reziduurile rămase pe „câmpul de luptă“ după bătălie, restabilind astfel liniştea şi ordinea în „cetate“.
Când imunitatea este scăzută
Informaţiile amintite până acum nu sunt altceva decât o schemă a modulului în care se crede că funcţionează imunitatea. Însă imunitatea poate fi scăzută din mai multe motive: pot exista defecte intrinseci ale sistemului imunitar şi defecte dobândite în timpul vieţii din cauza contractării unor boli.
Una dintre cele mai grave boli ale sistemului imunitar este SIDA, înfricoşătoarea pandemie care a cunoscut o explozie în anii ’80. Ea este cauzată de virusul imunodeficienţei umane (HIV), care poate ataca în inima sistemului imunitar, distrugând treptat o anumită clasă de limfocite. O parte extrem de importantă a imunităţii omului este astfel scoasă din acţiune. După aceea, infecţiile reapar şi nu sunt niciodată complet eradicate. De fapt, ele se agravează, iar corpul este privat de mijloacele de apărare. Este ca o cetate în ruine, fără ziduri, ce poate fi cucerită de oricine.
Din fericire, nu toate deficitele imunitare sunt atât de grave. Veronica, amintită la începutul acestui articol, avea un defect minor în producerea unui anumit tip de anticorpi prezent de obicei în mucoase, îndeosebi în cele ale căilor respiratorii. Acest lucru explica infecţiile repetate şi persistente de care suferea.
Veronica s-a însănătoşit. După ce a ascultat explicaţia medicului, ea s-a hotărât să urmeze cu conştiinciozitate tratamentul prescris. Când sinuzita s-a ameliorat, ea a fost de acord să i se facă o serie de injecţii care să stimuleze producerea de anticorpi. * De asemenea, ea s-a lăsat de fumat şi a reuşit să se odihnească mai mult. La scurt timp după aceea, sănătatea ei s-a îmbunătăţit considerabil.
Într-adevăr am fost creaţi să ne bucurăm de viaţă având o sănătate bună. Reflectarea la uimitoarea complexitate a sistemului imunitar şi la alte mecanisme complicate ale corpului uman ne umple de admiraţie şi recunoştinţă faţă de înţelepciunea Creatorului nostru (Psalmul 139:14; Revelaţia 15:3). Şi, deşi în prezent din cauza imperfecţiunii umane nu ne putem bucura întotdeauna de o sănătate bună, Cuvântul inspirat al lui Dumnezeu ne dă asigurarea că, în lumea nouă care va veni în curând, oamenii vor fi readuşi la starea de perfecţiune a minţii şi a corpului, astfel încât „nici un locuitor nu [va] zice: «Sunt bolnav!»“. — Isaia 33:24.
[Notă de subsol]
^ par. 22 Revista Treziţi-vă! nu sprijină un anumit tip de tratament, recunoscând că alegerea tratamentului este o decizie personală.
[Chenarul de la pagina 13]
LINII DE APĂRARE:
• PIELEA ŞI MUCOASELE
• LEUCOCITELE, SAU GLOBULELE ALBE
Monocitele pătrund în ţesutul bolnav şi devorează bacteriile invadatoare
Neutrofilele contribuie la înghiţirea bacteriilor şi sunt eliminate din corp sub formă de puroi
Limfocitele au memorie imunitară; în cazul reapariţiei aceluiaşi tip de microorganisme, anticorpii le vor distruge imediat
• Limfocitele B eliberează anticorpi, care acţionează asemenea săgeţilor bine ţintite; aceştia „caută“ microorganismele şi le atacă
• Limfocitele T contribuie la producerea de anticorpi, care se angajează într-o luptă „corp la corp“ cu microorganismele
—Celulele T ajutătoare stimulează limfocitele B să secrete mari cantităţi de anticorpi
—Celulele nativ ucigaşe ucid direct celulele infectate fără să producă anticorpi
[Legenda ilustraţiei de la pagina 15]
Globulele albe atacă bacteriile
[Provenienţa ilustraţiei]
Lennart Nilsson