Lumea în obiectiv
Lumea în obiectiv
Afacerea cu cel mai mare avânt din lumea interlopă
Traficul cu persoane „cunoaşte cel mai mare avânt pe piaţa infracţională a lumii“, declară Pino Arlacchi, directorul general al Biroului Naţiunilor Unite pentru Controlul Drogurilor şi Prevenirea Infracţiunilor. Potrivit dlui Arlacchi, se estimează că sub controlul traficanţilor se află aproximativ 200 de milioane de persoane. Dacă în 400 de ani de sclavie au fost transportaţi cu corăbiile din Africa 11,5 milioane de oameni, numai în deceniul care a trecut au fost transportate peste 30 de milioane de femei şi copii în sud-estul Asiei, dar şi de aici spre alte zone. Majoritatea acestora au fost puşi să muncească ore în şir în condiţii mizere sau au fost trimişi pe piaţa sexului. Dl Arlacchi a propus ca în ţările în care nu mai există legi împotriva sclaviei să se reintroducă astfel de legi în legislaţie.
Tortură şi acte de brutalitate în Europa
Printre încălcările drepturilor omului care au avut loc în Europa şi care nu au trecut neobservate se numără cele privind „moartea în timpul deportării forţate, tortura în timpul detenţiei, maltratarea sistematică din partea organelor de poliţie şi oprimarea pe criterii etnice şi religioase“, se arată într-un comunicat dat publicităţii de Amnesty International. „Deşi mulţi europeni se bucură de drepturile fundamentale ale omului, unele persoane, printre care îi putem aminti pe cei care caută azil, precum şi minorităţile etnice şi religioase, suportă în continuare unele situaţii ce nu corespund deloc cu imaginea Europei de bastion al drepturilor şi libertăţilor omului“, precizează comunicatul. „Acest lucru este demonstrat de frecvenţa şi de numărul mare al plângerilor împotriva actelor de brutalitate din partea poliţiei. Din Marea Britanie până în Azerbaidjan, oamenii sunt victime ale . . . tratamentului inuman, crud sau degradant din partea poliţiei.“ De cele mai multe ori, vinovaţii nu sunt aduşi în faţa instanţei, susţine Amnesty. În acest sens dă următorul exemplu: „În iulie [1999], Curtea Europeană a Drepturilor Omului a găsit Franţa vinovată de violarea standardelor internaţionale în ce priveşte tortura şi procesele echitabile“ în cazul unui imigrant reţinut de poliţie. „La sfârşitul anului, poliţiştii acuzaţi se aflau încă în posturile lor“, precizează în continuare comunicatul.
Cei în vârstă merită respect
În urma unui studiu efectuat timp de şase luni a reieşit că în azilurile de bătrâni se imită în mod frecvent limbajul copiilor. Însă, când celor în vârstă li se vorbeşte în acest mod, nu numai că li se răpeşte demnitatea, dar şi bunăstarea lor are de suferit, se spune în buletinul medical german Apotheken Umschau. Se pare că o asemenea lipsă de respect afectează starea sănătăţii. Iată ce declară Christine Sowinski, de la Asociaţia Germană de Îngrijire a Persoanelor în Vârstă: „Cu cât celor în vârstă li se arată mai puţin respect, cu atât ei regresează mai rapid pe plan fizic şi mintal“. Ea recomandă să nu se mai folosească în aziluri expresii copilăreşti şi depreciative, „întrucât limbajul folosit influenţează starea generală“.
Trăiesc persoanele religioase mai mult?
„Participarea cu regularitate la activităţi religioase este strâns legată de o sănătate mai bună şi o viaţă mai lungă, reiese dintr-o analiză statistică asupra a 42 de studii efectuate separat referitor la această chestiune, care au fost publicate începând cu 1977“, precizează Science News. „Conform statisticilor, participarea la activităţi religioase, mai ales la cele publice, e legată într-o mare măsură de o rată de supravieţuire mai ridicată, afirmă cercetătorii.“ S-au prezentat mai multe explicaţii pentru aceste descoperiri — evitarea comportamentelor periculoase, stabilitate conjugală, depresie scăzută în ce priveşte chestiunile care nu pot fi controlate în mod direct, un contact mai mare cu alte persoane, precum şi o atitudine şi sentimente pozitive. Raportul unui studiu se încheia astfel: „În prezent s-a constatat că asistarea cu regularitate la servicii religioase . . . are legătură cu longevitatea, mai ales în rândul femeilor. Se crede că cei ce asistă cu regularitate la servicii religioase . . . au parte de un sprijin social mai mare, sunt mai puţin deprimaţi şi au obiceiuri mai bune privind sănătatea“.
Populaţia Indiei depăşeşte un miliard
Se spune că, la 11 mai 2000, populaţia Indiei a atins cifra de un miliard. Totuşi, agenţia de presă Associated Press a precizat: „Stabilirea momentului în care India atinge cifra de un miliard e o problemă spinoasă, întrucât în această ţară se nasc zilnic 42 000 de copii, iar fişele medicale sunt puţine“. Din cauza creşterii populaţiei, se agravează problema foametei şi a analfabetismului,
în pofida marilor progrese înregistrate în producţia de alimente şi în domeniul instruirii. Deşi milioane de oameni trăiesc în sărăcie, un copil venit pe lume e considerat drept un potenţial salariat, unul care poate să muncească şi să-şi ajute astfel familia în privinţa satisfacerii necesităţilor.Planul i-a fost zădărnicit chiar de cele pe care dorea să le salveze
„Un marinar californian a pornit singur într-o călătorie de traversare a Pacificului, dorind să dedice această călătorie salvării balenelor. El a fost însă nevoit să-şi întrerupă călătoria . . . după ce a întâlnit două balene“, anunţă ziarul The New York Times. Marinarul, pe nume Michael Reppy, a pornit din San Francisco îndreptându-se spre Yokohama (Japonia). El intenţiona să stabilească un record cu ajutorul iahtului său de curse, Thursday’s Child, lung de 18 m şi, ca urmare, să „atragă atenţia opiniei publice asupra situaţiei critice în care se găsesc balenele din captivitate“. Însă, chiar în prima zi pe mare, două balene „i-au lovit“ ambarcaţiunea, care a devenit greu de controlat. „El a constatat că pierduse partea de jos a cârmei, aceasta fiind probabil doborâtă de una dintre balenele care trecuseră pe lângă el“, se arată în Times. Altă încercare a sa de a „atrage atenţia asupra situaţiei critice a mamiferelor marine“ întreprinsă în 1997 s-a încheiat când ambarcaţiunea lui s-a răsturnat la aproximativ 500 km de Tokyo.
DDT contra malariei
„Se pare că DDT-ul, un pesticid interzis în Europa şi în Statele Unite de aproape 30 de ani, va scăpa de interdicţia de pe plan mondial datorită eficienţei sale în eliminarea ţânţarilor răspunzători de una dintre cele mai ucigătoare boli din lume — malaria“, anunţă revista BBC Wildlife. „Deşi e un compus extrem de toxic, care s-a dovedit că are un impact negativ asupra faunei, promotorii unor campanii pentru sănătate susţin că DDT-ul rămâne una dintre cele mai importante arme împotriva malariei, din cauza căreia mor anual 2,7 milioane de oameni, iar 500 de milioane se îmbolnăvesc cronic.“ În timp ce susţine interzicerea DDT-ului în scopuri agricole, Organizaţia Mondială a Sănătăţii argumentează că acesta ar trebui folosit pentru ţinerea sub control a malariei până când se va descoperi o altă soluţie sigură şi eficientă.
Se întorc ţestoasele!
Anul acesta, spre încântarea ecologiştilor, pe ţărmul estic al Indiei s-a adunat să depună ouă cea mai mare populaţie de ţestoase Olive Ridley (Lepidochelys olivacea) care s-a înregistrat de la jumătatea anilor ’80 încoace. Potrivit revistei ecologiste Down to Earth, evenimentul este uluitor dacă se au în vedere pagubele produse în 1999 de un ciclon pe coasta statului Orissa. Pe acest ţărm vin să depună ouă cele mai multe ţestoase din lume. În perioada 13–20 martie, peste 1 230 000 de ţestoase ies din apele mării, iar 711 000 dintre ele depun ouă, chiar dacă 28 000 de ţestoase mor în plasele traulerelor aflate în apropierea ţărmului. Mai multe pericole ameninţă viaţa ţestoaselor: porcii mistreţi şi câinii care mănâncă ouă de ţestoase, braconierii care îi aprovizionează cu carne de ţestoasă pe cei ce o consideră o delicatesă şi traulerele care nu au „dispozitive menite să împiedice ţestoasele“ să intre în plasele lor.
Urmările Cernobîlului
Dezastrul nuclear de la Cernobîl din 1986 „va duce la apariţia a 50 000 de noi cazuri de cancer la tiroidă în rândul tinerilor care locuiesc în regiunea cel mai grav afectată“, semnalează ziarul londonez The Guardian. Potrivit unui comunicat dat publicităţii de Organizaţia Mondială a Sănătăţii, până în prezent au fost afectaţi peste 7 milioane de oameni, însă numărul exact nu se va putea cunoaşte niciodată. Trei milioane de copii necesită un tratament medical, iar mulţi vor muri prematur. În Ucraina, 73 000 de persoane au rămas invalide pe viaţă. Aproximativ 23% dintre cei care au participat la operaţiunile de curăţare sunt invalizi, iar o cincime din pădurile Belarusului sunt şi în prezent contaminate. În cuvintele introductive ale comunicatului, secretarul general ONU, Kofi Annan, a declarat: „Cernobîl este un cuvânt pe care toţi am dori să-l ştergem din memorie“, însă „peste 7 milioane de semeni ai noştri nu-şi permit luxul de a uita. Ei suferă şi acum, zi de zi, în urma celor întâmplate“.
Biserică virtuală
Arhidieceza catolică Winnipeg, Manitoba (Canada), intenţionează să „introducă o reţea de calculatoare pentru a le da credincioşilor posibilitatea să mediteze, să-şi mărturisească păcatele şi să caute sfaturi on-line din partea pastorilor“, anunţă Calgary Herald. Richard Osicki, cel care se ocupă cu comunicaţiile în arhidieceză, speră ca reţeaua să-i determine pe mulţi creştini nominali, aproximativ 75% dintre cei care nu vin niciodată la biserică, să-şi reia activitatea religioasă. „Deschidem biserica dincolo de clădirea fizică. Cu alte cuvinte vrem să spunem că puteţi comunica cu Dumnezeu stând în faţa calculatorului“, a declarat el.