De la cititorii noştri
De la cititorii noştri
Teologia prosperităţii Consider că ştirea „Teologia prosperităţii“ apărută la rubrica „Lumea în obiectiv“ (22 iunie 1999) prezintă lucrurile într-o lumină foarte greşită, ca să mă exprim în mod politicos. Bisericile penticostale şi carismatice din întreaga lume îi îndeamnă pe oameni să dăruiască apelând la principii biblice clare. Articolul a fost scris cu un spirit critic.
C. B., Statele Unite
Ştirea noastră conţinea cuvintele teologei luterane Wanda Deifelt, citate în mod exact şi obiectiv, aşa cum au apărut în „ENI Bulletin“, buletin publicat de Consiliul Ecumenic al Bisericilor. După cum s-a afirmat, articolul din acest buletin nu se referea la bisericile penticostale şi carismatice în general, ci concret, la anumite biserici din America Latină. — ED.
Vinland Doresc să vă mulţumesc pentru articolul „Unde este legendarul Vinland?“ (8 iulie 1999). De mult timp mă interesează vikingii şi am tot sperat că veţi scrie ceva despre acest subiect. În sfârşit, dorinţa mi-a fost îndeplinită.
S. S., Japonia
Articolele voastre sunt instructive. Însă consider că trebuie să clarific o chestiune. Mulţi istorici folosesc termenul obişnuit „vikingi“ doar cu referire la piraţii scandinavi care făceau incursiuni pe coasta europeană.
J. S., Statele Unite
„Treziţi-vă!“ a consultat mai mulţi istorici renumiţi din Norvegia şi Groenlanda în legătură cu acest subiect. Ei au ajuns la un consens în ce priveşte cele două cuvinte „vikingi“ şi „scandinavi“, considerând că sunt sinonime aproape perfecte pentru vorbitorii de limbă engleză, chiar dacă în rândul istoricilor există, probabil, opinii diferite în legătură cu folosirea termenului „viking“. — ED.
A supravieţuit condiţiilor din închisoare Doresc să vă mulţumesc din toată inima pentru articolul „Dumnezeu a fost ajutorul nostru“ (22 iunie 1999). Am plâns de bucurie când am citit cum a aflat Francisco Coana adevărul şi cum a pus serviciul adus lui Iehova pe primul plan în viaţă. Credinţa mea a fost într-adevăr întărită când am citit despre încercările prin care au trecut fraţii mei creştini din Mozambic.
J. H., Statele Unite
Părinţi bolnavi M-a impresionat mult articolul „Tinerii se întreabă . . . De ce este mama atât de bolnavă?“ (22 iulie 1999). Nu credeam că există atât de mulţi tineri care, ca şi mine, au privilegiul să se îngrijească de cineva drag care este bolnav. Bunica stă la noi şi de patru luni este imobilizată la pat. Începuse să-mi fie greu s-o mai îngrijesc şi să consider asta o povară. Citind articolul am primit puterea atât de necesară pentru a continua. Am siguranţa că Iehova mă va sprijini.
J. P., Filipine
M-am simţit foarte mângâiat când am citit articolul şi am primit forţa necesară pentru a o ajuta pe mama, care suferă de depresie. Am reuşit să aplic sugestiile din articol, şi anume să privesc situaţia într-o lumină mai realistă şi să dau dovadă de mai multă empatie, înţelegere şi tact.
G. L., Italia
Articolul a venit la momentul potrivit. Am cancer, iar fiul meu locuieşte cu mine. El suferea atât de mult, încât nu mai ştiam ce să fac ca să-l consolez. Articolul descria exact sentimentele sale. Articolele de la această rubrică nu li se adresează doar celor tineri. Ele vorbesc despre viaţă.
R. Z., Germania
Acest articol m-a ajutat să înţeleg cât de important este să rămânem activi pe plan spiritual. Îmi dau seama că nu poţi ajuta o persoană bolnavă decât atunci când îţi concentrezi mereu viaţa asupra Regatului lui Dumnezeu.
P. E., Austria