Este trecut cu mult de miezul nopţii. Preoţii au convenit să-i dea lui Iuda treizeci de arginţi pentru a-l trăda pe Isus. Prin urmare, Iuda se află în fruntea unei mari mulţimi de preoţi principali şi de farisei, care îl caută pe Isus. Ei sunt însoţiţi de o trupă de soldaţi romani înarmaţi şi de un comandant militar.

Din câte se pare, după ce Isus i-a spus lui Iuda să plece de la cina de Paşte, acesta s-a dus la preoţii principali (Ioan 13:27). Ei au adunat gărzile aflate în subordinea lor, precum şi o trupă de soldaţi. Probabil că Iuda i-a dus mai întâi în camera în care Isus şi apostolii săi au celebrat Paştele. Dar acum mulţimea trece valea Chedron şi se îndreaptă spre grădina Ghetsimani. Pe lângă arme, ei au lămpi şi torţe, fiind hotărâţi să-l găsească pe Isus.

În timp ce conduce mulţimea spre Muntele Măslinilor, Iuda este sigur că ştie unde să-l găsească pe Isus. În ultima săptămână, Isus şi apostolii au parcurs de mai multe ori drumul dintre Betania şi Ierusalim, oprindu-se deseori în grădina Ghetsimani. Însă acum este noapte şi, probabil, Isus stă în umbra măslinilor din grădină. Aşadar, cum vor putea soldaţii, care poate că nu l-au văzut niciodată pe Isus, să-l identifice? Pentru a-i ajuta, Iuda le dă un semn. El spune: „Cel pe care-l voi săruta, acela este. Să-l arestaţi şi să-l duceţi sub pază!” (Marcu 14:44).

Ajungând cu mulţimea în grădină, Iuda îl vede pe Isus împreună cu apostolii săi şi se duce direct la el. „Salutare, Rabi!”, spune Iuda şi îl sărută tandru. „Prietene, de ce eşti aici?”, îl întreabă Isus (Matei 26:49, 50). Răspunzând el însuşi la întrebarea pe care a pus-o, Isus spune: „Iuda, îl trădezi pe Fiul omului cu o sărutare?” (Luca 22:48). Apoi nu i se mai adresează trădătorului.

Isus păşeşte în lumina torţelor şi a lămpilor şi întreabă: „Pe cine căutaţi?”. „Pe Isus Nazarineanul”, răspund oamenii din mulţime. Isus spune cu mult curaj: „Eu sunt” (Ioan 18:4, 5). Neştiind la ce să se aştepte, ei cad la pământ.

În loc să profite de acest moment pentru a se face nevăzut în întunericul nopţii, Isus îi întreabă iar pe cine caută. Când ei spun din nou: „Pe Isus Nazarineanul”, el le zice pe un ton calm: „V-am spus că eu sunt. Dacă pe mine mă căutaţi, lăsaţi-i pe aceştia să plece”. Chiar şi în aceste clipe critice, Isus îşi aminteşte ce a spus cu câtva timp în urmă, şi anume că nu-l va pierde pe niciunul dintre cei care i-au fost daţi (Ioan 6:39; 17:12). El i-a păzit pe apostolii săi fideli şi niciunul nu s-a pierdut „decât fiul distrugerii”, Iuda (Ioan 18:7-9). Astfel, Isus cere ca discipolii săi loiali să fie lăsaţi să plece.

Când văd că soldaţii se duc spre Isus, apostolii îşi dau seama ce se întâmplă. „Doamne, să lovim cu sabia?”, întreabă ei (Luca 22:49). Înainte ca Isus să poată răspunde, Petru scoate una dintre cele două săbii pe care apostolii le au cu ei. El îl atacă pe Malcus, un sclav al marelui preot, tăindu-i urechea dreaptă.

Isus îi atinge lui Malcus urechea şi îi vindecă rana. Apoi predă o lecţie importantă, poruncindu-i lui Petru: „Pune-ţi sabia la loc, pentru că toţi cei care iau sabia de sabie vor pieri”. Isus îi lasă pe soldaţi să-l aresteze, căci, aşa cum explică el, „cum s-ar mai împlini Scripturile: că trebuie să se întâmple aşa”? (Matei 26:52, 54) După aceea, adaugă: „Oare nu trebuie să beau cu orice preţ paharul pe care mi l-a dat Tatăl?” (Ioan 18:11). Isus acceptă voinţa lui Dumnezeu cu privire la sine, fiind dispus chiar să moară.

Isus întreabă mulţimea: „Aţi ieşit cu săbii şi cu ciomege ca împotriva unui tâlhar, ca să mă prindeţi? Zi de zi stăteam în templu şi-i învăţam  pe oameni şi totuşi nu m-aţi arestat. Dar toate acestea s-au întâmplat ca să se împlinească lucrurile scrise de profeţi” (Matei 26:55, 56).

Trupa de soldaţi, comandantul militar şi gărzile iudeilor îl prind pe Isus şi-l leagă. Văzând aceasta, apostolii fug. Însă un tânăr, probabil discipolul Marcu, rămâne în mulţime şi-l urmează pe Isus (Marcu 14:51). Oamenii îl recunosc şi încearcă să-l prindă, de aceea, el îşi lasă veşmântul de in şi fuge.