Salt la conţinut

Salt la cuprins

CAPITOLUL 28

De ce nu postesc discipolii lui Isus?

De ce nu postesc discipolii lui Isus?

MATEI 9:14-17 MARCU 2:18-22 LUCA 5:33-39

  • DISCIPOLII LUI IOAN ÎL ÎNTREABĂ PE ISUS DESPRE POST

La câtva timp după ce Isus a participat la Paştele din anul 30 e.n., Ioan Botezătorul a fost aruncat în închisoare. El este şi acum închis. Ioan voia ca discipolii săi să-l urmeze pe Isus, dar nu toţi au făcut aceasta în lunile care au trecut de la întemniţarea sa.

Sărbătoarea Paştelui din 31 e.n. se apropie. Unii discipoli ai lui Ioan vin la Isus şi-l întreabă: „De ce noi şi fariseii obişnuim să postim, dar discipolii tăi nu postesc?” (Matei 9:14). Pentru farisei, postul este un obicei religios. Mai târziu, Isus chiar a făcut o ilustrare în care un fariseu îşi scoate în evidenţă propria dreptate, rugându-se astfel: „O, Dumnezeule, îţi mulţumesc că nu sunt ca ceilalţi . . . Eu postesc de două ori pe săptămână” (Luca 18:11, 12). Probabil şi pentru discipolii lui Ioan postul este un obicei. Sau poate că ei postesc pentru a-şi exprima părerea de rău că Ioan este închis. De asemenea, cei care îi observă pe discipolii lui Isus se întreabă de ce aceştia nu postesc, alăturându-li-se, poate, celor care îşi exprimă astfel regretul pentru ce i s-a întâmplat lui Ioan.

Isus le răspunde dând un exemplu: „Au prietenii mirelui motiv să jelească atâta timp cât mirele este cu ei? Dar vor veni zile când mirele va fi luat de la ei şi atunci vor posti” (Matei 9:15).

Ioan însuşi a spus despre Isus că este mire (Ioan 3:28, 29). Astfel, cât timp Isus se află în mijlocul lor, discipolii săi nu postesc. Mai târziu, când Isus îşi va da viaţa, discipolii vor fi profund îndureraţi şi nu vor dori să mănânce. Însă cât de diferit vor sta lucrurile când Isus va învia! Atunci nu vor mai avea motiv să postească.

În continuare, Isus face două ilustrări: „Nimeni nu coase la un veşmânt vechi un petic de stofă nebăgat la apă, fiindcă peticul ar trage din veşmânt şi ruptura s-ar face mai rea. Nici nu se pune vin nou în burdufuri vechi. Dacă se pune, burdufurile se sparg, vinul se varsă şi burdufurile se strică. Ci vinul nou se pune în burdufuri noi” (Matei 9:16, 17). Ce vrea Isus să spună?

El îi ajută pe discipolii lui Ioan Botezătorul să înţeleagă că nimeni nu ar trebui să se aştepte ca cei care-l urmează pe Isus să respecte practici vechi din iudaism, precum postul. Isus nu a venit să îmbunătăţească sau să perpetueze un mod de închinare învechit şi corupt, un întreg sistem care este pe punctul de a fi înlăturat. Închinarea pe care o promovează Isus nu trebuie să se conformeze iudaismului practicat în aceste timpuri, în care există multe tradiţii omeneşti. Nu, el nu încearcă să pună un petic nou la o haină veche sau să pună vin nou în burdufuri vechi şi rigide.