Capitolul 6

Miracolele — s-au produs ele cu adevărat?

Era în anul 31 era noastră. Isus şi discipolii săi se îndreptau spre Nain, un oraş din nordul Palestinei. În timp ce se apropiau de porţile oraşului au întîlnit un cortegiu funerar. Era dus la groapă un tînăr, unicul fiu al unei văduve care acum rămăsese singură. Să ascultăm însă relatarea: „Mişcat de milă faţă de ea, Isus i-a zis: «Încetează să mai plîngi.» Apoi, înaintînd, el a atins targa, iar cei ce o purtau s-au oprit şi el a zis: «Tinere, îţi zic, scoală-te!» Şi mortul s-a ridicat în capul oaselor şi a început să vorbească.“ — Luca 7:11–15.

1. (Inclusiv introducerea.) (a) Ce miracol a înfăptuit Isus în apropiere de Nain? (b) Ce importanţă au miracolele în cadrul Bibliei, dar cred oare toţi oamenii în ele?

ACEASTĂ întîmplare este într-adevăr emoţionantă, dar este ea şi adevărată? Multor oameni le vine greu să creadă că evenimente de felul acesta s-ar fi petrecut vreodată. Miracolele însă sînt o parte integrantă a Scripturilor. Nu putem crede în Biblie fără să credem în miracolele ei. De fapt, ansamblul adevărurilor biblice depinde de un foarte important miracol: învierea lui Isus.

 De ce unii nu cred

2, 3. Ce raţionament a prezentat filozoful scoţian David Hume pentru a încerca să demonstreze că nu se pot produce miracole?

² Credeţi în miracole? Sau mai degrabă consideraţi că în era noastră ştiinţifică ar fi ilogic să acordăm crezare unor fapte ieşite din comun, care ar depune mărturie despre o intervenţie supranaturală? Nu aţi fi prima persoană care nu crede în minuni. În urmă cu două secole nici filozoful scoţian David Hume nu credea. Probabil că aveţi aceleaşi motive de a nu crede.

³ Pentru Hume noţiunea de miracol se izbea de trei considerabile obstacole.​¹ În primul rînd, scrie el, „un miracol este o violare a legilor naturii.“ Din timpuri imemoriale omul se bazează pe legile naturii. El ştia că orice obiect cade la pămînt cînd este lăsat din mînă, că soarele răsare în fiecare dimineaţă şi apune în fiecare seară şi aşa mai departe. Din instinct, el ştie că tot ce se întîmplă se derulează conform unor reguli care îi sînt familiare şi că nimic nu se va abate vreodată de la aceste legi naturale. Această «dovadă» (împotriva posibilităţii miracolelor), afirma Hume, „este tot atît de completă ca oricare argument provenit din experienţă“.

4, 5. Care sînt alte două obiecţiuni pe care David Hume le opune ideii de miracol?

⁴ Al doilea argument al său era că oamenii se lasă cu uşurinţă traşi pe sfoară. Unii vor să creadă în supranatural şi în miracole, mai ales în materie de religie, cu toate că numeroase miracole s-au dovedit a fi nişte mistificări. Şi, în sfîrşit, al treilea argument, — despre miracole nu s-a auzit vorbindu-se decît în epoci de ignoranţă. Cu cît oamenii sînt mai instruiţi, cu atît se face mai puţin caz de ele. Spre a relua cuvintele lui Hume, „asemenea evenimente  prodigioase nu au loc niciodată în zilele noastre“. Şi, astfel, Hume conchide că ele nu s-au produs niciodată.

⁵ Pînă astăzi, majoritatea obiecţiilor formulate împotriva miracolelor urmează mai mult sau mai puţin argumentaţia lui Hume. Să o reluăm punct cu punct.

O violare a legilor naturii?

6. De ce este ilogic să respingem miracolele sub pretextul că «ele sînt o violare a legilor naturii»?

⁶ Ce putem spune despre obiecţiunea conform căreia miracolele «sînt o violare a legilor naturii», şi că, prin urmare, ele nu pot fi adevărate? La prima vedere argumentul s-ar părea convingător; dar să pătrundem în miezul lucrurilor. Un miracol este definit în general ca fiind un eveniment care se produce în afara legilor normale ale naturii. * El este un eveniment atît de neaşteptat încît, dintr-o dată, cei care îi sînt martori îi atribuie o cauză supranaturală. În rezumat, această primă obiecţiune ar suna astfel: «Este imposibil să se producă miracole (. . .) deoarece ele sînt miraculoase!» Dar, în loc să tragem o concluzie pripită, de ce nu am analiza mai întîi faptele?

7, 8. (a) De ce oamenii de ştiinţă sînt astăzi mai puţin categorici cu privire la ceea ce legile naturii cunoscute de noi admit sau nu admit? (b) Dacă credem în Dumnezeu, ce ar trebui, de asemenea, să credem cu privire la capacitatea sa de a face lucruri neobişnuite?

⁷ La drept vorbind, oamenii instruiţi de astăzi nu mai sînt tot atît de prompţi ca David Hume în a  susţine că legile cunoscute ale naturii rămîn valabile în orice timp şi în orice loc. Oamenii de ştiinţă se întreabă dacă nu cumva, în afara celor trei dimensiuni ce ne sînt familiare — lungimea, lăţimea şi înălţimea —, universul nu ar mai conţine şi multe altele?​² Ei lansează teorii asupra existenţei găurilor negre, nişte stele enorme care se comprimă pînă la atingerea unei densităţi practic infinite. Se spune că în apropierea lor structura spaţiului suferă o distorsiune încît chiar şi timpul îşi încetează cursul.​³ Savanţii afirmă chiar că în anumite condiţii timpul se poate inversa pentru a merge înapoi!​⁴

⁸ Vorbind despre modul în care a venit în existenţă universul, Stephen W. Hawking, profesor de matematică la Universitatea din Cambridge, a declarat: „Conform teoriei clasice a relativităţii generale (. . .) naşterea universului a trebuit să rezulte dintr-o singularitate a densităţii infinite şi a curburii spaţiu-timp. În asemenea condiţii, toate legile cunoscute ale fizicii sînt răsturnate.“​⁵ Oamenii de ştiinţă moderni nu împărtăşesc, aşadar, părerea că niciodată nu se poate produce contrariul legilor normale ale naturii. În condiţii neobişnuite se pot întîmpla lucruri neobişnuite. A crede într-un Dumnezeu Atotputernic înseamnă a-i recunoaşte puterea de a provoca evenimente neobişnuite sau miraculoase, atunci cînd scopurile sale o cer. — Exod 15:6–10; Isaia 40:13, 15.

Mistificare?

9. Este adevărat că unele miracole sînt mistificări? Explicaţi.

⁹ Nici un om raţional nu va nega faptul că există şi mistificări. Unii oameni afirmă, de exemplu, că pot face vindecări miraculoase „prin credinţă“. Un medic pe nume William A. Nolan s-a angajat într-un  studiu al acestui tip de vindecări. El a studiat numeroase pretinse „vindecări prin credinţă“ efectuate în Statele Unite de către vindecători evanghelici, precum şi în Asia, de către chirurgi „metapsihici“. Care a fost rezultatul anchetei sale? În urma examinării lor, toate „vindecările“ s-au dovedit iluzorii şi frauduloase.​⁶

10. Consideraţi că toate miracolele sînt frauduloase deoarece s-a demonstrat că unele dintre ele erau frauduloase?

¹⁰ Trebuie oare, aşadar, să tragem concluzia că miracole adevărate n-au avut niciodată loc? Nicidecum. Cînd se vorbeşte despre faptul că în circulaţie au fost introduse monede false, că bolnavii îşi pun toată încrederea în nişte şarlatani, plătindu-i cu bani grei, sau că nişte pictori imită exact pînzele unor maieştri, am deduce oare că toate bancnotele sînt false, că toţi medicii sînt escroci, sau că toate tablourile sînt falsuri? Tot la fel, caracterul evident fraudulos al anumitor pretinse miracole nu este deloc o dovadă că nu se pot produce miracole autentice.

Astăzi nu se petrec minuni?

11. Care era a treia obiecţie a lui David Hume referitoare la miracole?

¹¹ A treia obiecţie ridicată de David Hume împotriva miracolelor spunea: „Asemenea evenimente prodigioase nu au loc niciodată în zilele noastre.“ El  a refuzat să creadă în miracole deoarece nu văzuse niciodată vreunul. Raţionamentul său nu este însă logic. Orice persoană informată trebuie să admită că înainte chiar de naşterea filozofului scoţian s-au produs deja „evenimente prodigioase“ care nu s-au mai repetat în decursul vieţii sale. Ce evenimente?

12. Ce evenimente prodigioase din trecut nu pot fi explicate de către legile naturii care acţionează astăzi?

¹² În primul rînd, apariţia vieţii pe pămînt, apoi a formelor de viaţă conştientă şi în final a omului, fiinţă dotată cu înţelepciune, imaginaţie, cu facultatea de a iubi şi cu conştiinţă. Nici un om de ştiinţă nu poate, bazîndu-se pe legile care guvernează astăzi natura, să spună cum s-au produs aceste extraordinare evenimente. Cu toate acestea, există multe dovezi vii că ele au avut într-adevăr loc.

13, 14. Ce invenţii foarte obişnuite astăzi i s-ar fi părut miracole lui David Hume?

¹³ Să vorbim acum despre „evenimente prodigioase“ care au avut loc după epoca lui David Hume. Imaginaţi-vă că v-aţi putea întoarce înapoi în timp şi i-aţi descrie lui Hume lumea modernă. Aţi încerca să-i explicaţi că un om de afaceri din Hamburg poate vorbi cu cineva care se află la Tokyo, la mii de kilometri distanţă, fără măcar să ridice vocea; că un meci de fotbal jucat în Spania poate fi urmărit de către oameni de pe întregul pămînt chiar în momentul în care se joacă; sau că nave, mult mai voluminoase decît cele din timpul său, pot părăsi solul transportînd pe calea aerului 500 de pasageri care în numai cîteva ore parcurg mii de kilometri. Puteţi ghici răspunsul său? «Imposibil! Asemenea evenimente prodigioase nu au loc niciodată în zilele noastre!»

¹⁴ Totuşi, asemenea «evenimente prodigioase» se petrec în zilele noastre! Datorită cărui fapt? Datorită  faptului că, aplicînd principii ştiinţifice, a căror existenţă Hume nici măcar nu o bănuia, omul a inventat telefonul, televizorul şi avionul. Este oare, aşadar, chiar atît de greu să credem că Dumnezeu a înfăptuit în trecut, într-un mod pe care încă nu-l înţelegem, acţiuni care, pentru noi, sînt miracole?

Cum putem şti?

15, 16. Care este pentru noi singurul mod de a şti dacă miracolele s-au produs într-adevăr? Ilustraţi-vă răspunsul.

¹⁵ Bineînţeles, simpla afirmaţie că acele miracole s-ar fi putut produce nu înseamnă că ele s-au şi produs. Cum putem noi şti în secolul al XX-lea dacă Dumnezeu a înfăptuit, într-adevăr, în timpurile biblice, miracole prin intermediul unor oameni care-l slujeau pe pămînt? Ce fel de dovezi am putea spera să găsim? Să ne imaginăm că am lua un membru al unui trib primitiv din jungla sa natală pentru a-l duce să viziteze unul din marile oraşe. Cum ar putea descrie el, la reîntoarcere, în faţa tribului său, minunile civilizaţiei? Cu certitudine că el nu va fi în măsură să explice modul în care funcţionează un automobil, nici prin ce fenomen este transmisă muzica de către un radio portativ. Cu atît mai puţin să facă dovada existenţei ordinatoarelor, construind şi el unul. Tot ce ar putea face ar fi să povestească ceea ce a văzut.

 ¹⁶ În ceea ce ne priveşte, noi ne aflăm în aceeaşi situaţie cu a membrilor tribului său. Pentru a şti dacă Dumnezeu a efectuat într-adevăr miracole nu dispunem decît de mărturia observatorilor care se mulţumesc să descrie cele văzute, fără să poată explica modul în care s-au produs miracolele şi nici să le reproducă. Or, evident că martorii oculari sînt susceptibili de a se lăsa influenţaţi. Ei pot foarte uşor să exagereze faptele şi să ofere informaţii eronate. Înainte de a da crezare mărturiei lor, noi trebuie, prin urmare, să ne asigurăm de corectitudinea lor, de moralitatea lor şi de sinceritatea mobilurilor lor.

Miracolul cel mai bine dovedit

17. (a) Care miracol biblic este cel mai bine dovedit? (b) În ce împrejurări a avut loc moartea lui Isus?

¹⁷ Nici un miracol biblic nu este mai bine dovedit decît învierea lui Isus Cristos. De ce nu l-am folosi ca un caz test, ca să spunem aşa? Să urmărim faptele aşa cum sînt ele raportate: Isus a fost arestat în seara de 14 Nisan, adică într-o joi seara după calendarul nostru. * El a compărut în faţa conducătorilor iudei care l-au acuzat de blasfemie, declarîndu-l pasibil de pedeapsa capitală. Aceştia l-au dus în faţa guvernatorului roman Pontius Pilat, care, cedînd  presiunilor lor, l-a dat pe mîna lor pentru a-l executa. A doua zi, vineri, poate dimineaţa tîrziu — tot 14 Nisan după calendarul iudeu — Isus a fost pironit pe un stîlp de tortură pe care a murit cîteva ore mai tîrziu. — Marcu 14:43–65; 15:1–39.

18. Conform Bibliei, cum a început să se răspîndească vestea învierii lui Isus?

¹⁸ După ce unul dintre soldaţii romani, străpungîndu-l între coaste cu lancea, s-a asigurat că Isus murise, corpul i-a fost depus într-un mormînt nou. A doua zi, 15 Nisan (vineri/sîmbătă) era o zi de sabat. În dimineaţa zilei de 16 Nisan (duminică dimineaţa) cîţiva discipoli s-au dus la mormînt, pe care l-au găsit gol. Vestea că Isus a fost văzut viu s-a răspîndit cu repeziciune. Acest zvon a provocat o reacţie asemănătoare cu aceea pe care ar provoca-o astăzi: nimeni nu a dat crezare. Chiar şi apostolii au refuzat să creadă. Însă cînd l-au văzut ei înşişi pe Isus viu au fost nevoiţi să accepte că el fusese într-adevăr înviat dintre morţi. — Ioan 19:31 la 20:29; Luca 24:11.

Mormîntul gol

19–21. (a) Conform cuvintelor lui Justin Martirul, cum îi contraziceau iudeii pe creştinii care predicau învierea lui Isus? (b) Ce putem fi siguri că era adevărat cu privire la mormîntul lui Isus în 16 Nisan?

¹⁹ A fost oare Isus înviat, sau această istorie a fost pur şi simplu inventată? Pe vremea aceea fără îndoială că mulţi s-au întrebat dacă trupul lui Isus mai era în mormînt. Discipolilor lui Isus le-ar fi fost foarte greu să–şi menţină afirmaţiile dacă duşmanii lor ar fi putut arăta spre adevăratul său corp neînsufleţit din mormînt, drept dovadă că el nu fusese înviat. Relaterea biblică însă nu spune nimic de felul acesta. Conform Bibliei, conducătorii iudei i-au plătit pe soldaţii însărcinaţi cu paza mormîntului, dîndu-le indicaţia: „Să spuneţi: «Discipolii au venit  noaptea şi l-au furat în timp ce noi dormeam»“ (Matei 28:11–13). De altfel, stratagema conducătorilor iudei este confirmată şi de surse extrabiblice.

²⁰ După aproape un secol de la moartea lui Isus, Justin Martirul îşi scria lucrarea Dialog cu Trifon. În ea citim: „Voi [iudeii] aţi numit bărbaţi la alegerea voastră, i-aţi trimis să predice pe tot pămîntul că o nelegiuită erezie a ieşit de la un înşelător galilean numit Isus, pe care noi l-am crucificat, dar discipolii l-au furat în timpul nopţii din mormîntul în care fusese pus.“​⁷

²¹ Trifon era iudeu şi lucrarea Dialog cu Trifon urmărea apărarea creştinismului în faţa iudaismului. Prin urmare, ar fi prea puţin probabil ca Justin Martirul să fi menţionat această acuzaţie — că trupul lui Isus a fost furat de către creştini — dacă iudeii nu ar fi formulat-o. În caz contrar, Justin Martirul s-ar fi expus unei acuzaţii de minciună uşor de dovedit. El nu s-ar fi exprimat astfel dacă iudeii nu ar fi trimis asemenea mesageri. Pe de altă parte, iudeii nu au lansat acest zvon decît din cauză că la 16 Nisan anul 33 mormîntul lui Isus era gol şi ei nu puteau dezminţi învierea lui Isus, arătînd corpul acestuia în mormînt. Atunci ce se întîmplase? Au furat oare, într-adevăr, discipolii corpul lui Isus? Sau mai degrabă a fost înlăturat în mod miraculos, ca dovadă a învierii sale?

Concluziile medicului Luca

22, 23. Ce bărbat instruit din secolul întîi a examinat cu atenţie învierea lui Isus, şi de ce surse dispunea el?

²² În secolul I, un bărbat foarte instruit a cercetat plin de atenţie problema. El se numea Luca şi era medic (Coloseni 4:14). Luca a scris două din cărţile care formează astăzi Biblia noastră: o Evanghelie sau istorie a ministerului lui Isus şi Faptele apostolilor,  o istorie vie care descrie extinderea creştinismului în anii care au urmat morţii lui Isus.

²³ În introducerea Evangheliei sale, Luca se referă la numeroase surse la care a avut acces şi care astăzi nu mai există: el a consultat scrieri care relatau viaţa lui Isus, a discutat cu cei care l-au însoţit şi au fost martori ai morţii şi apoi ai învierii sale. La care el adaugă: „Am urmărit toate lucrurile de la început cu exactitate“ (Luca 1:1–3). Nu încape îndoială că Luca a efectuat investigaţii minuţioase. Dar ce vom spune despre calităţile sale de istoric?

24, 25. Conform părerii multora, ce fel de istoric este Luca?

²⁴ Mulţi i le recunosc. Într-un discurs ţinut în 1913, Sir William Ramsay vorbea despre valoarea istorică a lucrărilor lui Luca. Care a fost concluzia sa? „Luca este un istoric de înaltă clasă. Nu numai că declaraţiile sale sînt demne de încredere, dar el posedă un veritabil simţ istoric.“​⁸ Mai recent, bibliştii au ajuns la aceeaşi concluzie. Iată ce putem citi într-o prefaţă a lucrării The Living Word Commentary (Comentariu asupra Cuvîntului viu), formată din mai multe volume şi consacrată cărţii lui Luca: „Luca era atît un istoric [şi încă unul foarte exact], cît şi un teolog.“

²⁵ Conform părerii lui David Gooding, fost profesor de greacă a Vechiului Testament în Irlanda de  Nord, Luca era „un istoric antic în pura tradiţie a istoricilor Vechiului Testament şi în tradiţia lui Tucidide [unul dintre cei mai stimaţi istorici ai antichităţii]. Ca şi aceştia, Luca şi-a dat toată osteneala de a cerceta sursele, de a–şi alege materialul şi de a prezenta acel material. (. . .) Tucidide i-a adăugat acestei metode o pasiune pentru exactitatea istorică: nimic nu ne lasă să credem că Luca ar fi fost mai puţin atent.“​⁹

26. (a) La ce concluzie a ajuns Luca referitor la învierea lui Isus? (b) Ce l-a întărit probabil în convingerea sa?

²⁶ Să revenim la mormîntul găsit gol la 16 Nisan. La ce concluzie a ajuns acest foarte competent bărbat? Atît în Evanghelia sa, cît şi în cartea Faptelor, Luca prezintă învierea lui Isus ca pe un fapt (Luca 24:1–52; Fapte 1:3). El nu avea nici cea mai mică îndoială cu privire la această temă. Această convingere a fost probabil întărită de fapte pe care le-a trăit personal, căci deşi, după toate probabilităţile, nu a fost martor ocular al învierii lui Isus, el spune, totuşi, că a asistat la miracole înfăptuite de către apostolul Pavel. — Fapte 14:8–10; 20:7–12; 28:8, 9.

Ei l-au văzut pe înviatul Isus

27. Cine sînt unii dintre aceia care au afirmat că l-au văzut pe Isus după învierea sa?

²⁷ Două dintre Evanghelii sînt atribuite tradiţional unor bărbaţi care l-au cunoscut pe Isus, au asistat la moartea sa şi care au afirmat apoi că l-au văzut după înviere. Este vorba despre apostolul Matei, un fost încasator de impozite, şi despre Ioan, apostolul iubit de Isus. Un alt scriitor biblic, apostolul Pavel, susţine că şi el l-a văzut pe Cristos înviat din morţi. În plus, el înşiră cu numele şi alte persoane care l-au văzut şi ele pe Isus viu şi precizează că, cu o anumită  ocazie, Cristos li s-a arătat „la mai bine de cinci sute de fraţi“. — 1 Corinteni 15:3–8.

28. Ce efect a avut învierea lui Isus asupra lui Petru?

²⁸ Unul dintre martorii oculari menţionaţi de Pavel este Iacob, fratele vitreg al lui Isus, care, în mod cert, îl cunoştea pe Isus din copilărie. Apostolul Petru era şi el din numărul lor. Luca îl descrie vorbind fără teamă despre învierea lui Isus, executat cu numai cîteva săptămîni mai înainte (Fapte 2:23, 24). Tradiţia îi atribuie lui Petru două scrisori care figurează în Biblie. În prima, Petru relatează că, deşi trecusură mulţi ani de la eveniment, învierea lui Isus constituia încă pentru el o puternică motivaţie. El a scris: „Binecuvîntat să fie Dumnezeul şi Tatăl Domnului nostru Isus Cristos, deoarece, conform marii sale îndurări, el ne-a dat o nouă naştere la o speranţă vie prin învierea lui Isus Cristos din morţi.“ — 1 Petru 1:3.

29. Cu toate că noi nu avem posibilitatea să ne întreţinem cu martorii oculari ai învierii lui Isus, ce mărturie elocventă avem totuşi la dispoziţie?

²⁹ Deşi noi nu sîntem în situaţia lui Luca de-a ne putea întreţine cu cei care au afirmat că l-au văzut pe Isus după moartea sa şi că i-au vorbit, în schimb noi putem citi ceea ce au scris unii dintre ei, fiind astfel în măsură să stabilim noi înşine dacă aceşti martori au fost înşelaţi, dacă intenţionau să înşele sau dacă într-adevăr l-au văzut pe Isus înviat. De fapt, era absolut imposibil să fi putut fi înşelaţi. Printre ei erau unii care au rămas prieteni intimi ai lui Isus pînă la moartea sa. Unii dintre ei au asistat la agonia sa pe stîlpul de tortură. Ei au văzut apa şi sîngele curgînd din rana ce i-o făcuse soldatul cu lancea. Întocmai ca soldatul, şi ei ştiau că Isus era mort în mod indiscutabil. Aceiaşi martori afirmă că l-au văzut apoi pe Isus viu şi că i-au vorbit, ceea ce  exclude posibilitatea de a fi fost înşelaţi. Au încercat ei, aşadar, să ne înşele pe noi, spunînd că Isus fusese înviat? — Ioan 19:32–35; 21:4, 15–24.

30. De ce este imposibil ca martorii oculari ai învierii lui Isus să mintă?

³⁰ Pentru a ne putea da seama, este suficient să răspundem la o singură întrebare: Credeau ei înşişi ceea ce spuneau? Indiscutabil. Pentru creştini, inclusiv pentru aceia care afirmau că au fost martori oculari ai învierii lui Isus, aceasta a constituit baza credinţei lor. Apostolul Pavel declara: „Dacă Cristos nu a fost sculat, cu certitudine predicarea noastră este zadarnică (. . .) dacă Cristos nu a fost sculat, credinţa voastră este inutilă“ (1 Corinteni 15:14, 17). S-ar exprima oare în felul acesta un om care ar pretinde în mod fals că l-a văzut pe Cristos înviat?

31, 32. Ce sacrificii au acceptat primii creştini, şi de ce este aceasta o puternică dovadă că ei spuneau adevărul atunci cînd anunţau învierea lui Isus?

³¹ Gîndiţi-vă la ceea ce însemna faptul de a deveni creştin pe vremea aceea. Aceasta nu însemna un prestigiu sau putere în plus, şi nici mai multă bogăţie. Faptul acesta însemna chiar contrariul. Printre primii creştini, numeroşi au fost aceia care «au acceptat cu bucurie jefuirea bunurilor lor» din pricina credinţei lor (Evrei 10:34). A îmbrăţişa creştinismul însemna a duce o viaţă de sacrificiu şi a suporta persecuţii care, foarte adesea, duceau la martiriu, la o moarte ruşinoasă şi crudă.

³² Unii creştini proveneau din familii prospere, cum era apostolul Ioan, al cărui tată deţinea o prosperă întreprindere de pescuit în Galileea. Multor altora li se oferea un viitor strălucit, cum era Pavel, care, înainte de-a deveni creştin, fusese instruit de celebrul rabin Gamaliel şi începuse să se remarce în  ochii conducătorilor iudei (Fapte 9:1, 2; 22:3; Galateni 1:14). Cu toţii însă au renunţat la ceea ce le oferea lumea, pentru a difuza un mesaj fundamentat pe învierea lui Isus (Coloseni 1:23, 28). De ce ar fi acceptat ei asemenea sacrificii şi de ce ar fi suferit susţinînd o cauză despre care ar fi fost convinşi că se sprijinea pe o minciună? În mod sigur că ei nu ar fi procedat în felul acesta. Ei erau gata să sufere şi să moară pentru cauza lor, deoarece ştiau că aceasta era puternic întemeiată pe adevăr.

Miracolele sînt o realitate

33, 34. De vreme ce învierea lui Isus a avut într-adevăr loc, ce putem spune despre celelalte miracole biblice?

³³ Toate aceste fapte oferă o mărturie cît se poate de convingătoare. Isus a fost într-adevăr înviat din morţi la 16 Nisan, anul 33, fapt ce face posibile toate celelalte miracole biblice, miracole cu tărie confirmate de către martori oculari. Forţa care l-a înviat pe Isus este aceeaşi cu aceea care i-a dat posibilitatea să-i redea viaţa fiului văduvei din Nain. Graţie acestei forţe, Isus a efectuat vindecări, miracole de o mai mică însemnătate, dar tot atît de extraordinare. Această forţă i-a dat puterea de a hrăni în mod miraculos o mulţime de oameni şi de a umbla pe apă. — Luca 7:11–15; Matei 11:4–6; 14:14–21, 23–31.

³⁴ În concluzie, faptul că Biblia vorbeşte despre miracole nu ne autorizează să ne îndoim de veracitatea ei. Miracolele care s-au produs în timpurile biblice, dimpotrivă, dovedesc într-un mod clar că această carte este într-adevăr Cuvîntul lui Dumnezeu. Bibliei i se mai aduce însă şi un alt reproş. Mulţi oameni o acuză că ea se contrazice şi, din această cauză, ei refuză să creadă că este Cuvîntul lui Dumnezeu. Dar se contrazice ea oare?

[Note de subsol]

[Întrebări de studiu]

[Text generic pe pagina 81]

Duşmanii creştinismului spun că trupul lui Isus a fost furat de către discipolii săi. De ce erau atunci creştinii dispuşi să moară pentru o credinţă fundată pe învierea sa?

 [Chenarul de la pagina 85]

De ce nu se mai înfăptuiesc miracole în zilele noastre?

Uneori poate fi auzită întrebarea: «De ce nu se mai înfăptuiesc miracole şi în zilele noastre, aşa ca în vremurile biblice?» Răspunsul este următorul: Miracolele şi-au avut rolul lor în timpurile trecute, dar Dumnezeu aşteaptă de la slujitorii săi astăzi să trăiască prin credinţă. — Habacuc 2:2–4; Evrei 10:37–39.

În zilele lui Moise miracolele au servit ca scrisori de acreditare pentru Moise, arătînd că Iehova îl utiliza, că legămîntul legii era într-adevăr de origine divină şi că israeliţii deveniseră poporul ales al lui Dumnezeu. — Exod 4:1–9, 30, 31; Deuteronom 4:33, 34.

În secolul I miracolele au servit ca scrisori de acreditare pentru Isus şi după el pentru tînăra congregaţie creştină. Ele au demonstrat că Isus era promisul Mesia, că după moartea sa congregaţia creştină a devenit poporul special al lui Dumnezeu în locul Israelului carnal şi că Legea lui Moise nu mai era în vigoare. — Fapte 19:11–20; Evrei 2:3, 4.

Odată cu moartea apostolilor, miracolele au încetat. Apostolul Pavel a explicat lucrul acesta, spunînd: „Dacă există daruri de profeţie, ele vor fi înlăturate; dacă există limbi, ele vor înceta; dacă există cunoştinţă, ea va fi înlăturată. Căci avem cunoştinţă parţială şi profeţim parţial; dar cînd va sosi ceea ce este complet, ceea ce este parţial va fi înlăturat.“ — 1 Corinteni 13:8–10.

Noi dispunem în prezent de Biblia completă care include toate revelaţiile şi sfaturile provenite de la Dumnezeu. Noi trăim împlinirea profeţiilor şi dispunem de o înţelegere avansată a scopurilor lui Dumnezeu. Noi nu mai avem, aşadar, nevoie de miracole. Totuşi, spiritul lui Dumnezeu, care se afla la originea miracolelor, este încă activ şi oferă şi astăzi evidente dovezi ale puterii divine. Vom afla mai multe despre acest subiect într-unul dintre capitolele care urmează.

[Legenda fotografiei de la pagina 75]

Mulţi consideră că imutabilitatea legilor naturii, cum ar fi aceea că soarele răsare zilnic, este o dovadă a imposibilităţii producerii miracolelor

[Legenda fotografiei de la pagina 77]

Crearea pămîntului şi amenajarea sa pentru a primi fiinţele vii sînt „evenimente prodigioase“ care nu s-au produs decît o singură dată

[Legenda fotografiilor de la pagina 78]

Cum aţi explica minunile ştiinţei moderne cuiva care a trăit în urmă cu 200 de ani?