Osea 1:1-11
1 Acesta este cuvântul lui Iehova care a venit la Osea*, fiul lui Beeri, în zilele lui Ozia,+ ale lui Iotam,+ ale lui Ahaz+ și ale lui Ezechia,+ regii lui Iuda,+ și în zilele lui Ieroboam,+ fiul lui Ioaș,+ regele Israelului.
2 Când Iehova a început să transmită cuvântul său prin Osea, Iehova i-a zis: „Du-te și căsătorește-te cu o femeie care se va prostitua* și vei avea copii din prostituție*, pentru că, din cauza prostituției*, țara a încetat să-l urmeze pe Iehova”.+
3 Astfel, el s-a dus și s-a căsătorit cu Gomer, fiica lui Diblaim. Ea a rămas însărcinată și i-a născut un fiu.
4 Atunci Iehova i-a zis lui Osea: „Pune-i numele Izreel*, căci peste puțin timp voi cere socoteală casei lui Iehu+ pentru vărsările de sânge ale Izreelului și voi pune capăt domniei casei lui Israel.+
5 În ziua aceea voi frânge arcul Israelului în valea Izreel”.
6 Ea a rămas din nou însărcinată și a născut o fiică. Și El i-a spus lui Osea: „Pune-i numele Lo-Ruhama*, fiindcă nu voi mai arăta îndurare+ față de casa lui Israel, ci îi voi alunga negreșit.+
7 Dar voi arăta îndurare față de casa lui Iuda+ și eu, Iehova, Dumnezeul lor, îi voi salva prin puterea mea;+ nu-i voi salva nici prin arc, nici prin sabie, nici prin război, nici prin cai și nici prin călăreți”.+
8 După ce a înțărcat-o pe Lo-Ruhama, Gomer a rămas însărcinată și a născut un fiu.
9 Atunci El a spus: „Pune-i numele Lo-Ami*, fiindcă voi nu sunteți poporul meu, iar eu nu voi fi Dumnezeul vostru.
10 Poporul* lui Israel va fi numeros ca firele de nisip ale mării, care nu pot fi măsurate sau numărate.+ Iar, în locul în care li se spunea: «Voi nu sunteți poporul meu»,+ li se va spune: «Fiii Dumnezeului celui viu».+
11 Și poporul lui Iuda și poporul lui Israel se vor aduna în unitate,+ își vor alege o singură căpetenie și vor ieși din țară, pentru că mare va fi ziua Izreelului.+
Note de subsol
^ Formă prescurtată a numelui „Hoșaia”, care înseamnă „Salvat de Iah”, „Iah a salvat”.
^ Sau „va comite imoralitate”, „va trăi în promiscuitate”.
^ Sau „imoralitate”, „promiscuitate”.
^ Sau „imoralității”, „promiscuității”.
^ Însemnând „Dumnezeu va semăna sămânța”.
^ Însemnând „Nu i s-a arătat îndurare”.
^ Însemnând „Nu este poporul meu”.
^ Lit. „Fiii”.