După Marcu 16:1-8
Note de subsol
Note de studiu
sabatul: Ziua de sabat (15 nisan) se încheia la apusul soarelui. Toate cele patru evanghelii conțin relatarea despre învierea lui Isus. (Mt 28:1-10; Mr 16:1-8; Lu 24:1-12; Ioa 20:1-29)
Maria Magdalena: Vezi nota de studiu de la Mt 27:56.
Iacov: Adică Iacov cel Mic. (Vezi nota de studiu de la Mr 15:40.)
Salome: Vezi nota de studiu de la Mr 15:40.
au cumpărat mirodenii . . . să ungă corpul lui Isus: Corpul lui Isus fusese deja pregătit pentru înmormântare „după obiceiul de înmormântare al iudeilor”. (Ioa 19:39, 40) Totuși, întrucât Isus a murit cu aproximativ trei ore înainte de începerea sabatului, iar iudeilor nu li se permitea să facă astfel de pregătiri în sabat, este posibil ca acestea să fi fost făcute în grabă. Acum, în prima zi de după sabat, adică a treia zi de la execuția lui Isus, femeile au venit la mormânt ca să mai aducă mirodenii și uleiuri, din câte se pare pentru a conserva corpul o perioadă mai îndelungată. (Lu 23:50–24:1) Probabil că ele ar fi pus mirodeniile și uleiurile peste pânzele în care era înfășurat corpul lui Isus.
În prima zi a săptămânii: Vezi nota de studiu de la Mt 28:1.
mormânt: Vezi nota de studiu de la Mt 27:60.
piatra: Din câte se pare, era o piatră rotundă, întrucât în acest verset se spune că femeile se întrebau ‘cine avea să rostogolească piatra’, iar în versetul 4 se spune că piatra „fusese rostogolită”. Este posibil ca această piatră să fi cântărit o tonă sau chiar mai mult. În relatarea lui Matei se precizează că era „o piatră mare”. (Mt 27:60)
spuneți-le discipolilor săi: Vezi nota de studiu de la Mt 28:7.
și lui Petru: Marcu este singurul evanghelist care precizează că Petru a fost menționat concret în mesajul îngerului. (Compară cu relatarea paralelă din Mt 28:7.) În Ioa 20:2 se spune că, după ce a găsit mormântul gol, Maria Magdalena a alergat să-i anunțe ‘pe Simon Petru și pe celălalt discipol’, adică pe Ioan. Cu câtva timp înainte de a li se arăta discipolilor ca grup, se pare că Isus i s-a arătat lui Petru, când acesta era singur. (Lu 24:34; 1Co 15:5) Fără îndoială, această atenție specială acordată de Isus și mențiunea concretă din mesajul îngerului l-au asigurat pe Petru că fusese iertat, deși îl renegase de trei ori pe prietenul său. (Mt 26:73-75)
pentru că le era frică: În cele mai vechi manuscrise disponibile în care apare ultima parte a cărții Marcu, evanghelia se încheie cu cuvintele din versetul 8. Unii susțin că, întrucât este prea bruscă, aceasta nu poate fi încheierea originală a cărții. Totuși, având în vedere stilul concis al lui Marcu, această afirmație nu este neapărat adevărată. În plus, erudiții Ieronim și Eusebiu, care au trăit în secolul al IV-lea e.n., menționează că relatarea originală se încheie cu cuvintele „pentru că le era frică”.
O serie de manuscrise în limba greacă și traduceri în alte limbi adaugă o încheiere lungă sau una scurtă după versetul 8. Încheierea lungă (formată din 12 versete suplimentare) se găsește în Codex Alexandrinus, Codex Ephraemi Syri rescriptus și Codex Bezae Cantabrigiensis, toate datând din secolul al V-lea e.n. Ea apare și în Vulgata (în latină), în Manuscrisul curetonian siriac și în Peshitta (în siriacă). Totuși, această încheiere nu apare în două manuscrise grecești mai vechi, din secolul al IV-lea, Codex Sinaiticus și Codex Vaticanus, și nici în Codex Sinaiticus Syriacus, care datează din secolul al IV-lea sau al V-lea, sau în cel mai vechi manuscris în copta saidică al cărții Marcu, care datează din secolul al V-lea. În mod similar, cele mai vechi manuscrise ale cărții Marcu în armeană și georgiană se încheie cu versetul 8.
Câteva manuscrise în greacă mai recente și traduceri în alte limbi conțin încheierea scurtă (formată din numai două fraze). Codex Regius (secolul al VIII-lea e.n.) include ambele încheieri, prima fiind cea scurtă. Fiecare încheiere este precedată de o notă care arată că aceste pasaje apar în unele surse. Cu toate acestea, Codex Regius nu conține nicio apreciere legată de autenticitatea lor.
ÎNCHEIERE SCURTĂ
Încheierea scurtă introdusă după Mr 16:8 nu face parte din Scripturile inspirate. Ea spune:
Dar le-au relatat pe scurt celor ce erau cu Petru toate lucrurile care li se porunciseră. După aceea, Isus însuși i-a trimis de la răsărit la apus cu vestea sfântă și nepieritoare a salvării veșnice.
ÎNCHEIERE LUNGĂ
Încheierea lungă introdusă după Mr 16:8 nu face parte din Scripturile inspirate. Ea spune:
9 După ce s-a sculat din morți devreme, în prima zi a săptămânii, i s-a arătat mai întâi Mariei Magdalena, din care scosese șapte demoni. 10 Ea le-a dus vestea celor ce fuseseră cu el, căci erau întristați și plângeau. 11 Dar ei, când au auzit că revenise la viață și că ea îl văzuse, n-au crezut. 12 După aceea, li s-a arătat cu altă înfățișare la doi dintre ei, care mergeau pe drum, ducându-se la țară. 13 Ei s-au întors și le-au dus vestea și celorlalți, dar nici pe aceștia nu i-au crezut. 14 Mai târziu însă li s-a arătat celor unsprezece în timp ce erau întinși la masă și i-a dojenit pentru necredința și împietrirea inimii, fiindcă nu-i crezuseră pe cei ce îl văzuseră sculat din morți. 15 Și le-a zis: „Duceți-vă în toată lumea și predicați vestea bună întregii creații. 16 Cine crede și este botezat va fi salvat, dar cine nu crede va fi condamnat. 17 Aceste semne îi vor însoți pe cei care vor crede: Folosindu-se de numele meu, vor scoate demoni, vor vorbi în limbi, 18 vor lua în mână șerpi și, dacă vor bea ceva ucigător, nu le va face niciun rău. Își vor pune mâinile peste bolnavi, iar ei se vor face bine”.
19 După ce le-a vorbit, Domnul Isus a fost luat sus, la cer, și s-a așezat la dreapta lui Dumnezeu. 20 Astfel, ei au ieșit și au predicat pretutindeni, în timp ce Domnul lucra cu ei și întărea mesajul prin semnele care-l însoțeau.
Multimedia
Codex Sinaiticus este un manuscris pe velin, în greacă, datând din secolul al IV-lea e.n. El conține textul integral al Scripturilor grecești creștine și fragmente din Septuaginta, traducerea în greacă a Scripturilor ebraice. În opinia erudiților, Codex Sinaiticus este una dintre sursele demne de încredere ale textului biblic în greacă. Până la mijlocul secolului al XIX-lea, manuscrisul s-a aflat în Mânăstirea Sfânta Ecaterina, de la poalele muntelui Sinai. În prezent, cea mai mare parte a lui, inclusiv fragmentul prezentat în imagine, este păstrată la Biblioteca Britanică din Londra. În imagine apar încheierea evangheliei lui Marcu (1) și începutul relatării lui Luca (2). Atât în acest manuscris, cât și în Codex Vaticanus, un alt manuscris la fel de important din secolul al IV-lea, relatarea lui Marcu se încheie în mod evident cu cuvintele care apar în Bibliile actuale la Marcu 16:8. (Vezi nota de studiu de la Mr 16:8.)
Manuscrisul Vaticanus 1209, cunoscut și drept Codex Vaticanus, datează din secolul al IV-lea e.n. În opinia erudiților, este una dintre sursele demne de încredere ale textului biblic în greacă. În imagine apare încheierea evangheliei lui Marcu. Atât în acest manuscris, cât și în Codex Sinaiticus, un alt manuscris la fel de important din secolul al IV-lea, relatarea lui Marcu se încheie în mod evident cu cuvintele care apar în Bibliile actuale la Marcu 16:8. (Vezi nota de studiu de la Mr 16:8.) Este posibil ca acest codex să fi fost redactat în Alexandria (Egipt). Manuscrisul conținea inițial textul integral al Bibliei în greacă și avea, probabil, aproximativ 820 de file, dintre care 759 s-au păstrat până în prezent. S-au pierdut aproape toată cartea Geneza, o parte din Psalmi, fragmentul din Evrei 9:14–13:25, iar cărțile 1 și 2 Timotei, Tit, Filimon și Revelația lipsesc în întregime. Codex Vaticanus este păstrat la Biblioteca Vaticanului din Roma; din câte se știe, el se află acolo încă din secolul al XV-lea.