După Luca 9:1-62

9  Apoi i-a chemat pe Cei doisprezece și le-a dat putere și autoritate să scoată toți demonii+ și să vindece boli.+ 2  Și i-a trimis să predice Regatul lui Dumnezeu și să vindece, 3  zicându-le: „Să nu luați nimic pentru călătorie, nici toiag, nici traistă pentru mâncare, nici pâine, nici bani; și să nu vă luați nici haină de schimb*.+ 4  Ci, în orice casă intrați, să rămâneți acolo și de acolo să plecați.+ 5  Și, dacă oamenii nu vă primesc, să vă scuturați praful de pe picioare când ieșiți din orașul acela, ca mărturie împotriva lor”.+ 6  Atunci ei au pornit la drum și au mers prin tot ținutul, din sat în sat, anunțând vestea bună și făcând vindecări pretutindeni.+ 7  Irod, conducătorul Galileei, a auzit tot ce se întâmpla și era foarte nedumerit, căci unii spuneau că Ioan fusese sculat din morți,+ 8  alții spuneau că apăruse Ilie, iar alții că se sculase din morți unul dintre profeții din vechime.+ 9  Irod a zis: „Lui Ioan i-am tăiat capul.+ Atunci cine este cel despre care aud astfel de lucruri?”. Și voia să-l vadă.+ 10  Când s-au întors, apostolii i-au relatat lui Isus tot ce făcuseră.+ Atunci el i-a luat și s-a retras împreună cu ei într-un oraș numit Betsaida, ca să fie singuri.+ 11  Dar mulțimile au aflat și s-au dus după el. El le-a primit cu bunăvoință și a început să le vorbească despre Regatul lui Dumnezeu; și i-a vindecat pe bolnavi.+ 12  Când ziua era pe sfârșite, au venit Cei doisprezece și i-au zis: „Dă drumul mulțimii ca să se ducă în satele și în cătunele* dimprejur să-și găsească un loc de găzduire și mâncare, pentru că aici suntem într-un loc retras”.+ 13  Dar el le-a zis: „Dați-le voi ceva să mănânce”.+ Ei au zis: „N-avem altceva decât cinci pâini și doi pești. Numai dacă nu ne ducem noi să cumpărăm mâncare pentru toți oamenii aceștia”. 14  Acolo erau cam 5 000 de bărbați. Dar el le-a zis discipolilor săi: „Puneți-i să se așeze în grupuri de aproximativ 50 fiecare”. 15  Ei au făcut așa și s-au așezat toți. 16  El a luat cele cinci pâini și cei doi pești, și-a ridicat privirea spre cer și a spus o rugăciune*. Apoi a frânt pâinile și a început să le dea discipolilor ca să le pună înaintea mulțimii. 17  Astfel, toți au mâncat pe săturate; și s-a strâns ce a rămas: 12 coșuri.+ 18  Mai târziu, în timp ce se ruga singur, discipolii au venit la el*, iar el i-a întrebat: „Cine spun mulțimile că sunt?”.+ 19  Ei au răspuns: „Ioan Botezătorul; alții spun Ilie, iar alții spun că s-a sculat din morți unul dintre profeții din vechime”.+ 20  Și el le-a zis: „Dar voi cine spuneți că sunt?”. Petru a răspuns: „Cristosul lui Dumnezeu!”.+ 21  Atunci le-a poruncit cu toată fermitatea să nu spună nimănui acest lucru;+ 22  și a mai zis: „Fiul omului trebuie să îndure multe suferințe, să fie respins de bătrâni, de preoții principali și de scribi și să fie omorât,+ iar a treia zi să fie sculat din morți”.+ 23  Apoi le-a mai zis tuturor: „Dacă cineva vrea să vină după mine, să se renege pe sine,+ să-și ia stâlpul de tortură zi de zi și să mă urmeze neîncetat.+ 24  Fiindcă cine vrea să-și salveze viața o va pierde, dar cine își pierde viața pentru mine, acela o va salva.+ 25  De fapt, la ce îi folosește unui om să câștige întreaga lume dacă își pierde sau își distruge viața?+ 26  Fiindcă, dacă îi este cuiva rușine cu mine și cu cuvintele mele, și Fiului omului îi va fi rușine cu el când va veni în gloria sa și în gloria Tatălui și a îngerilor sfinți.+ 27  Dar adevărat vă spun că unii dintre cei ce stau aici în mod sigur nu vor gusta moartea până nu vor vedea mai întâi Regatul lui Dumnezeu”.+ 28  Și, într-adevăr, cam la opt zile după ce a spus aceste cuvinte, i-a luat cu el pe Petru, pe Ioan și pe Iacov și a urcat pe munte să se roage.+ 29  Și, în timp ce se ruga, aspectul feței sale s-a schimbat, iar hainele sale au devenit de un alb sclipitor*. 30  Și iată, cu el vorbeau doi bărbați: erau Moise și Ilie. 31  Aceștia au apărut în glorie și au început să vorbească despre plecarea sa, care urma să se împlinească la Ierusalim.+ 32  Petru și cei care erau cu el erau îngreunați de somn. Dar, când s-au trezit complet, au văzut gloria sa+ și pe cei doi bărbați stând cu el. 33  Și, în timp ce aceștia se îndepărtau de el, Petru i-a zis lui Isus: „Învățătorule, ce bine că suntem aici! Să ridicăm trei corturi: unul pentru tine, unul pentru Moise și unul pentru Ilie”. Dar nu-și dădea seama ce zicea. 34  În timp ce spunea aceste lucruri, s-a format un nor, care a început să-i acopere cu umbra lui.+ Când norul i-a învăluit, ei s-au înfricoșat. 35  Și din nor s-a auzit un glas+ care a zis: „Acesta este Fiul meu, cel ales.+ Să ascultați de el!”.+ 36  Când s-a auzit glasul, Isus era singur. Dar ei au tăcut și, în zilele acelea, n-au povestit nimănui ce văzuseră.+ 37  În ziua următoare, când au coborât de pe munte, i-a ieșit în întâmpinare o mulțime mare.+ 38  Și iată că un om din mulțime a strigat: „Învățătorule, te rog, ajută-l pe* fiul meu, pentru că este singurul meu fiu!+ 39  Iată că un spirit pune stăpânire pe el și el începe dintr-odată să țipe; spiritul îi provoacă convulsii și spume la gură și, chiar și după ce-l rănește, cu greu pleacă de la el.+ 40  I-am rugat pe discipolii tăi să-l scoată, dar n-au putut”. 41  Isus a zis: „O, generație necredincioasă și denaturată*!+ Până când va trebui să rămân cu voi și să vă suport? Adu-l pe fiul tău aici”.+ 42  Dar, chiar în timp ce acesta se apropia, demonul l-a aruncat la pământ și i-a provocat convulsii violente. Însă Isus a mustrat spiritul necurat, l-a vindecat pe băiat și i l-a dat tatălui său. 43  Și toți erau uluiți de puterea măreață a lui Dumnezeu.+ În timp ce toți erau uimiți de toate lucrurile pe care le făcea, el le-a spus discipolilor săi: 44  „Ascultați cu atenție și nu uitați aceste cuvinte: Fiul omului va fi dat* în mâinile oamenilor”.+ 45  Dar ei nu înțelegeau ce spunea. De fapt, cuvintele lui le erau ascunse pentru ca ei să nu le înțeleagă; și se temeau să-l întrebe ce însemnau acele cuvinte. 46  Atunci între ei s-a iscat o dispută cu privire la care dintre ei era cel mai mare.+ 47  Știind ce gândeau în inima lor, Isus a luat un copilaș, l-a pus lângă el 48  și le-a zis: „Cine îl primește pe acest copilaș în numele meu mă primește și pe mine și cine mă primește pe mine îl primește și pe Cel care m-a trimis.+ Fiindcă cel ce se poartă ca unul mai mic printre voi toți, acela este mare”.+ 49  Ioan a răspuns: „Învățătorule, am văzut pe cineva care scotea demoni folosindu-se de numele tău și am încercat să-l oprim, pentru că nu face parte dintre cei care te urmează* împreună cu noi”.+ 50  Dar Isus i-a zis: „Nu încercați să-l opriți, fiindcă cine nu este împotriva voastră este de partea voastră”. 51  Și, pentru că se apropia timpul* să fie luat la cer,+ el era ferm hotărât* să meargă la Ierusalim.+ 52  Astfel, a trimis niște mesageri înaintea lui. Ei au plecat și au intrat într-un sat al samaritenilor ca să facă pregătiri pentru el. 53  Dar ei nu l-au primit+ pentru că el era hotărât să meargă la Ierusalim. 54  Când au văzut lucrul acesta, discipolii Iacov și Ioan+ au zis: „Doamne*, vrei să spunem să coboare foc din cer și să-i mistuie?”.+ 55  Dar el s-a întors spre ei și i-a mustrat. 56  Și s-au dus în alt sat. 57  În timp ce erau pe drum, cineva i-a zis: „Te voi urma oriunde vei merge”.+ 58  Dar Isus i-a spus: „Vulpile au vizuini și păsările cerului au cuiburi, dar Fiul omului n-are unde să-și pună capul”.+ 59  Apoi i-a zis altuia: „Urmează-mă!”. Omul a zis: „Doamne, lasă-mă mai întâi să mă duc și să-mi înmormântez tatăl”.+ 60  Dar el i-a spus: „Lasă morții+ să-și înmormânteze morții, iar tu du-te și anunță pretutindeni Regatul lui Dumnezeu”.+ 61  Iar altul a zis: „Te voi urma, Doamne, dar lasă-mă mai întâi să-mi iau rămas-bun de la cei din casa mea”. 62  Isus i-a spus: „Niciun om care a pus mâna pe plug și privește la lucrurile din urmă+ nu este potrivit pentru Regatul lui Dumnezeu”.+

Note de subsol

^ Lit. „două cămăși”.
^ Sau „fermele”.
^ Lit. „i-a binecuvântat”.
^ Sau, posibil, „i s-au alăturat”, „erau cu el”.
^ Sau „la fel de strălucitoare ca fulgerul”.
^ Lit. „uită-te la”.
^ Sau „coruptă”, „perversă”.
^ Sau „va fi trădat”.
^ Sau „nu este un discipol”.
^ Lit. „se împlineau zilele”.
^ Lit. „și-a îndreptat ferm fața”.
^ Sau „Stăpâne”.

Note de studiu

Să nu luați nimic pentru călătorie: Când și-a trimis apostolii într-un tur de predicare pentru a vesti „Regatul lui Dumnezeu” (Lu 9:2), Isus le-a dat instrucțiuni privitoare la modul în care să se achite de această misiune extrem de importantă. Ele sunt consemnate în toate cele trei evanghelii sinoptice. (Mt 10:8-10; Mr 6:8, 9; Lu 9:3) Deși formulările diferă de la o evanghelie la alta, ideea transmisă este aceeași: apostolii nu trebuiau să se lase distrași de la misiunea lor încercând să-și procure lucruri suplimentare, deoarece Iehova avea să le poarte de grijă. Conform celor trei evanghelii, Isus le spune apostolilor ‘să nu-și ia [sau să nu poarte, să nu aibă] haină de schimb’, pe lângă cea cu care erau îmbrăcați. Se pare că evreii obișnuiau să ia cu ei un toiag când călătoreau (Ge 32:10), iar, în Mr 6:8, Isus le poruncește apostolilor „să nu-și ia nimic pentru călătorie, decât un toiag”. De aceea, instrucțiunea consemnată aici, în Lu 9:3 („Să nu luați nimic . . . nici toiag”), nu înseamnă că ei trebuiau să plece fără toiag, ci, mai degrabă, că nu trebuiau să ia cu ei un toiag în plus. Isus le spunea deci discipolilor să-și ia minimul necesar în călătorie și să nu se încarce cu lucruri suplimentare, deoarece Iehova urma să le asigure tot ce aveau nevoie. (Vezi nota de studiu de la Lu 10:4, unde Isus le-a dat instrucțiuni similare celor 70 de discipoli pe care i-a trimis să predice cu altă ocazie.)

bani: Lit. „argint”, adică argintul folosit ca valoare monetară.

să rămâneți acolo: Vezi nota de studiu de la Mr 6:10.

să vă scuturați praful de pe picioare: Evreii pioși care călătoreau în regiuni locuite de neevrei aveau obiceiul ca, înainte de a intra pe teritoriul evreiesc, să-și scuture sandalele de praf, deoarece acel praf era considerat necurat. Însă, evident, Isus avea altceva în vedere când le-a dat aceste instrucțiuni discipolilor săi. Prin acest gest, discipolii arătau că își declinau orice responsabilitate cu privire la consecințele pe care cei nereceptivi aveau să le suporte din partea lui Dumnezeu. O expresie asemănătoare apare în Mt 10:14 și în Mr 6:11. Marcu adaugă expresia „ca mărturie pentru ei”, în timp ce Luca adaugă expresia ca mărturie împotriva lor. Pavel și Barnaba au aplicat îndrumarea lui Isus în Antiohia din Pisidia. (Fa 13:51) În Corint, Pavel a făcut un gest asemănător scuturându-și veșmintele și și-a explicat gestul spunând: „Sângele vostru să fie asupra capetelor voastre! Eu sunt curat”. (Fa 18:6)

Dați-le voi ceva să mănânce: Acesta este singurul miracol al lui Isus consemnat în toate cele patru evanghelii. (Mt 14:15-21; Mr 6:35-44; Lu 9:10-17; Ioa 6:1-13)

a frânt pâinile: De obicei, pâinile erau plate, subțiri și crocante. Prin urmare, oamenii obișnuiau să frângă, adică să rupă, pâinile înainte să le consume. (Mt 14:19; 15:36; 26:26; Mr 6:41; 8:6)

se ruga singur: Cu această ocazie, Isus se afla în apropiere de Cezareea lui Filip. (Mt 16:13; Mr 8:27) Doar Luca relatează că Isus era singur când se ruga. (Vezi nota de studiu de la Lu 3:21.)

Ioan Botezătorul: Vezi nota de studiu de la Mt 3:1.

Ilie: Vezi nota de studiu de la Mt 11:14.

Cristosul lui Dumnezeu: Petru îl numește pe Isus „Cristosul lui Dumnezeu” (în greacă, ho khristós tou Theoú). Titlul „Cristosul” este echivalentul titlului „Mesia” (din ebraicul maşíaḥ), ambii termeni însemnând „Unsul”. În limba greacă, titlul „Cristos” este precedat aici de articol hotărât, aceasta fiind, evident, o modalitate de a sublinia calitatea lui Isus de Mesia. (Vezi notele de studiu de la Mt 1:1; 2:4.)

bătrâni: Lit. „bărbați în vârstă”. În Biblie, termenul grecesc presbýteros este folosit îndeosebi cu referire la bărbații care dețin o anumită autoritate și responsabilitate într-o comunitate sau într-o națiune. Deși termenul se referă uneori la vârstă (de exemplu, în Lu 15:25 este redat prin „fiul mai mare”, iar în Fa 2:17, prin „bătrânii”), el nu-i desemnează doar pe cei vârstnici. În acest verset, termenul face referire la conducătorii națiunii evreiești, care sunt menționați deseori împreună cu preoții principali și cu scribii. Sanhedrinul era format din bărbați care aparțineau acestor trei grupuri. (Lu 20:1; 22:52, 66; vezi Glosarul, „Bătrân”)

preoții principali: Vezi nota de studiu de la Mt 2:4 și Glosarul, „Preot principal”.

scribi: Vezi nota de studiu de la Mt 2:4 și Glosarul, „Scrib”.

să se renege pe sine: Sau „să renunțe la toate drepturile asupra sa”. Această expresie face referire la dispoziția cuiva de a renunța complet la sine sau de a-i ceda lui Dumnezeu dreptul de proprietate asupra sa. Expresia grecească poate fi redată și prin „trebuie să-și spună «nu» lui însuși”, o redare potrivită deoarece renegarea de sine ar putea însemna și a spune „nu” dorințelor, ambițiilor sau preferințelor personale. (2Co 5:14, 15) Același verb grecesc, precum și unul înrudit sunt folosite de Luca atunci când relatează episodul în care Petru ‘l-a renegat’ pe Isus, adică a negat că-l cunoaște. (Lu 22:34, 57, 61; vezi nota de studiu de la Mt 16:24)

stâlpul de tortură: Vezi nota de studiu de la Mt 16:24.

viața: Sau „sufletul”. (Vezi Glosarul, „Suflet”.)

întreaga lume: Sensul de bază al termenului grecesc kósmos, redat deseori prin „lume”, este acela de „ordine” sau „structură”. În literatura greacă laică, termenul se poate referi la omenire, acesta fiind sensul cu care apare adesea și în Scripturile grecești creștine. (Vezi notele de studiu de la Ioa 1:9, 10; 3:16.) Totuși, termenul kósmos nu este doar un echivalent al termenului „omenire”. În Biblie, el își păstrează și sensul de bază, acela de „ordine” sau „structură”, având în vedere că omenirea prezintă o anumită structură, fiind alcătuită din diverse culturi, triburi, națiuni și sisteme economice. (1Io 3:17; Re 7:9; 14:6) Cu acest sens este folosit cuvântul „lume” aici, precum și în alte contexte. De-a lungul secolelor, pe măsură ce populația a devenit tot mai numeroasă, și structura societății umane a devenit tot mai complexă și mai amplă. (Vezi nota de studiu de la Ioa 16:21.)

cam la opt zile după ce a spus aceste cuvinte: Atât Matei, cât și Marcu spun: „șase zile mai târziu”. (Mt 17:1; Mr 9:2) Luca însă are o perspectivă diferită asupra acestui interval de timp. Se pare că el ia în calcul atât ziua în care Isus a făcut promisiunea (Lu 9:27), cât și ziua în care a avut loc transfigurarea. Matei și Marcu prezintă intervalul de șase zile întregi dintre aceste două evenimente. Este demn de remarcat că Luca spune „cam la opt zile”, referindu-se la un interval aproximativ.

să se roage: Numai Luca precizează că Isus a urcat pe munte ca să se roage în ziua transfigurării. De fapt, și în următorul verset se menționează că Isus „se ruga”. (Lu 9:29) Alte ocazii în care doar Luca spune că Isus se ruga sunt menționate în Lu 3:21; 5:16; 6:12; 9:18; 11:1; 23:46.

plecarea sa: Termenul grecesc éxodos, folosit aici, apare și în 2Pe 1:15 („plecarea”) și în Ev 11:22 („exodul”). Plecarea lui Isus implica atât moartea lui, cât și învierea la viață spirituală.

din nor s-a auzit un glas: Este a doua dintre cele trei ocazii, menționate în evanghelii, în care Iehova le vorbește direct oamenilor. (Vezi notele de studiu de la Lu 3:22; Ioa 12:28.)

singurul: Termenul grecesc monogenḗs, redat în mod obișnuit prin „unic-născut”, înseamnă „singurul de felul lui”, „unul singur”, „singurul de un anumit gen sau dintr-o anumită categorie”, „unic”. El descrie legătura dintre un fiu sau o fiică și părinții săi. În acest context, are sensul de copil unic. Același termen grecesc este folosit cu referire la „singurul” fiu al unei văduve din Nain și la „singura” fiică a lui Iair. (Lu 7:12; 8:41, 42) Septuaginta utilizează termenul monogenḗs cu privire la fiica lui Iefta, despre care se spune: „Ea era singurul său copil. În afară de ea, nu mai avea niciun fiu și nicio fiică”. (Ju 11:34) În scrierile apostolului Ioan, monogenḗs apare de cinci ori cu referire la Isus. (Vezi notele de studiu de la Ioa 1:14; 3:16, unde se explică sensul acestui termen când este folosit cu privire la Isus.)

puterea măreață a lui Dumnezeu: Sau „grandoarea (măreția) lui Dumnezeu”. Când vindeca oameni, Isus nu atrăgea atenția asupra lui, ci recunoștea că înfăptuia aceste miracole cu puterea lui Dumnezeu.

să fie luat la cer: Termenul grecesc análēmpsis apare doar aici în Scripturile grecești creștine. În general, se consideră că face referire la înălțarea lui Isus la cer. Verbul înrudit apare în Fa 1:2, 11, 22, unde este redat prin „a fost luat sus” și „a fost înălțat”.

el era hotărât să meargă la: Lit. „fața lui mergea [sau era îndreptată] spre”. (Compară cu Lu 9:51.) Expresii asemănătoare se găsesc în Scripturile ebraice. Ele au sensul de a se concentra asupra unui obiectiv, a unui proiect sau a unei dorințe (1Re 2:15, n.s.; 2Re 12:17, n.s.) și includ ideea de hotărâre și de intenție fermă. (2Cr 20:3, n.s.; Da 11:17, n.s.)

n-are unde să-și pună capul: Vezi nota de studiu de la Mt 8:20.

Doamne: Acest cuvânt nu figurează în unele manuscrise, dar apare în mai multe manuscrise vechi, demne de încredere.

să-mi înmormântez tatăl: Din câte se pare, aceste cuvinte nu înseamnă că bărbatul tocmai își pierduse tatăl în moarte și că voia să se ocupe de pregătirile pentru înmormântare. Într-un asemenea moment, e greu de crezut că ar fi stat de vorbă cu Isus. În Orientul Mijlociu antic, când un om murea, familia lui organiza funeraliile foarte repede, de regulă în aceeași zi. Prin urmare, tatăl bărbatului menționat în acest verset trebuie să fi fost bolnav sau bătrân, nu decedat. Și, întrucât Isus nu i-ar fi cerut acestui bărbat să-și abandoneze părintele bolnav și neputincios, este posibil să fi existat și alți membri ai familiei care se puteau îngriji de tatăl lui. (Mr 7:9-13) De fapt, era ca și cum bărbatul i-ar fi spus lui Isus: „Te voi urma, dar nu atât timp cât tatăl meu trăiește. Așteaptă până când moare și-l înmormântez”. Din punctul de vedere al lui Isus însă, acest om pierdea ocazia de a pune Regatul lui Dumnezeu pe primul loc în viață. (Lu 9:60, 62)

Lasă morții să-și înmormânteze morții: Așa cum arată nota de studiu de la Lu 9:59, tatăl bărbatului cu care vorbea Isus era, probabil, bolnav sau bătrân, nu decedat. Astfel, din câte se pare, Isus voia să spună: „Lasă-i pe cei morți din punct de vedere spiritual să-și înmormânteze morții”. Cu alte cuvinte, bărbatul nu trebuia să amâne decizia de a-l urma pe Isus, întrucât existau, probabil, și alți membri ai familiei care se puteau îngriji de tatăl lui până la moartea acestuia. Dacă l-ar fi urmat pe Isus, el ar fi pornit pe calea care duce la viață veșnică și nu s-ar mai fi aflat printre cei morți din punct de vedere spiritual. Prin răspunsul său, Isus a arătat că, pentru a rămâne vii din punct de vedere spiritual, este esențial să punem Regatul lui Dumnezeu pe primul loc în viață și să vorbim despre el pretutindeni.

care a pus mâna pe plug și privește la lucrurile din urmă: Isus i se adresează aici unui bărbat care își exprimase dorința de a deveni discipolul său, dar care pusese condiția de a fi lăsat mai întâi să-și ia rămas-bun de la cei din casa lui. (Lu 9:61) Pentru a sublinia că era important să-l urmeze cu toată inima, Isus face referire la activitatea unui plugar. Dacă se lasă distras de la munca lui, plugarul nu va reuși să tragă brazde drepte. Iar dacă se oprește din arat pentru a privi în urmă, el nu va termina la timp. În mod similar, cel care primește invitația de a fi discipol al lui Cristos, dar se lasă distras de la responsabilitățile sale, nu mai este demn de Regatul lui Dumnezeu.

Multimedia

Toiag și traistă pentru mâncare
Toiag și traistă pentru mâncare

Evreii din trecut obișnuiau să ia cu ei toiege, pe care le foloseau în diferite scopuri, cum ar fi pentru a se sprijini (Ex 12:11; Za 8:4; Ev 11:21), pentru a se apăra (2Sa 23:21), pentru a treiera (Is 28:27) și pentru a culege măslinele (De 24:20; Is 24:13). Traista pentru mâncare era făcută de obicei din piele și era purtată peste umăr. O astfel de traistă era folosită de călători, de păstori, de agricultori și de alții, care duceau în ea nu numai mâncare, ci și îmbrăcăminte și alte lucruri necesare. Când i-a trimis pe apostoli într-un tur de predicare, Isus le-a dat instrucțiuni, printre altele, cu privire la toiege și la traiste pentru mâncare. Apostolii trebuiau să ia cu ei doar ceea ce aveau deja, fără să fie distrași de procurarea unor lucruri suplimentare, deoarece Iehova avea să le poarte de grijă. (Pentru o analiză detaliată a instrucțiunilor date de Isus, vezi notele de studiu de la Lu 9:3 și 10:4.)

Monedă bătută de Irod Antipa
Monedă bătută de Irod Antipa

Aceste fotografii arată aversul și reversul unei monede din aliaj de cupru, care a fost făcută cam în perioada în care Isus își desfășura serviciul pământesc. Moneda a fost realizată la porunca lui Irod Antipa, care era tetrarhul, sau conducătorul, Galileei și al Pereei. Din câte se pare, Isus trecea prin Pereea, teritoriul lui Irod, și se îndrepta spre Ierusalim când fariseii i-au spus că Irod voia să-l omoare. În răspunsul său, Isus l-a numit pe Irod ‘vulpe’. (Vezi nota de studiu de la Lu 13:32.) Întrucât majoritatea supușilor lui Irod erau evrei, monedele bătute de el aveau imprimate simboluri care nu îi ofensau, de pildă o ramură de palmier (1) și o cunună de frunze (2).

Coșuri
Coșuri

În Biblie sunt folosiți termeni diferiți pentru a descrie diverse tipuri de coșuri. De exemplu, după ce Isus a hrănit în mod miraculos aproximativ 5 000 de bărbați, bucățile rămase au fost adunate în 12 coșuri; termenul grecesc folosit aici desemnează, din câte se pare, niște coșuri de nuiele relativ mici, care puteau fi duse în mână. Totuși, când se vorbește despre cele șapte coșuri în care s-au strâns bucățile rămase după ce Isus a hrănit aproximativ 4 000 de bărbați, este folosit alt termen grecesc. (Mr 8:8, 9) Acesta desemnează un coș mare, sau un coș pentru provizii. Același termen grecesc este folosit cu referire la coșul în care Pavel a fost lăsat jos printr-o deschizătură din zidul Damascului. (Fa 9:25)

Muntele Hermon
Muntele Hermon

Muntele Hermon, în apropierea căruia se afla Cezareea lui Filip, atinge 2 814 m înălțime, fiind cel mai înalt munte din vecinătatea Israelului. Zăpada de pe vârfurile sale favorizează condensarea vaporilor de apă, astfel că se formează rouă din abundență. Aceasta împiedică uscarea vegetației pe parcursul îndelungatului sezon secetos. (Ps 133:3) Zăpada de pe muntele Hermon constituie principala sursă de alimentare a râului Iordan. Muntele Hermon este unul dintre locurile unde ar fi putut avea loc transfigurarea lui Isus. (Mt 17:2)

Muntele Hermon, văzut din rezervația naturală Valea Hula
Muntele Hermon, văzut din rezervația naturală Valea Hula

Aflat la hotarul nordic al Țării Promise, muntele Hermon are mai multe piscuri, cel mai înalt atingând 2 814 m altitudine. Aceste piscuri alcătuiesc partea sudică a lanțului Antiliban. Este posibil ca pe muntele Hermon să fi avut loc transfigurarea lui Isus.

Vizuină de vulpi și cuib de păsări
Vizuină de vulpi și cuib de păsări

Isus a spus că, spre deosebire de vulpi, care au vizuini, și de păsări, care au cuiburi, el nu avea o locuință permanentă. Specia de vulpe prezentată în imagine (Vulpes vulpes) se găsește nu numai în Orientul Mijlociu, ci și în Africa, Asia, Europa și America de Nord, iar, de ceva vreme, și în Australia. Când nu găsesc o cavitate naturală sau o vizuină părăsită ori nu reușesc să fure o vizuină de la un alt animal, vulpile sapă de obicei o gaură în pământ și își fac propria vizuină. Pasărea prezentată în imagine, o stufărică (Cettia cetti), este, potrivit estimărilor, una dintre cele 470 de specii de păsări care pot fi văzute în Israel la un moment dat pe parcursul anului. Aceste păsări își construiesc cuibul în diferite locuri, de exemplu în copaci, în scorburi și pe stânci, și din diverse materiale, precum crenguțe, frunze, alge, lână, paie, mușchi și pene. Topografia variată a Israelului – de la vârfurile muntoase reci până la văile adânci și fierbinți și de la deșerturile aride până la câmpiile de coastă – face ca această țară din sud-estul Mării Mediterane să fie habitatul ideal atât pentru păsările care rămân aici permanent, cât și pentru cele migratoare.

Aratul
Aratul

De obicei, aratul se făcea toamna, când ploile înmuiau pământul, care era uscat și întărit de soarele arzător al verii. (Vezi Ap. B15.) Unele pluguri constau dintr-o simplă bucată de lemn ascuțită, probabil cu un capăt metalic, care era atașată de o bară de lemn și trasă de unul sau mai multe animale. După ce pământul era arat, se semănau semințele. Scripturile ebraice conțin multe ilustrări care fac trimitere la bine-cunoscuta activitate a plugarilor. (Ju 14:18; Is 2:4; Ier 4:3; Mi 4:3) Isus a adus deseori în discuție activitățile agricole pentru a ilustra învățături importante. De exemplu, el a făcut referire la munca unui plugar pentru a sublinia că era important ca discipolii lui să-l urmeze cu toată inima. (Lu 9:62) Dacă plugarul se lăsa distras de la activitatea lui, nu reușea să tragă brazde drepte. În mod similar, un discipol al lui Cristos care se lasă distras de la responsabilitățile sale sau renunță la ele nu mai este demn de Regatul lui Dumnezeu.

BIBLIA – TRADUCEREA LUMII NOI (EDIȚIA DE STUDIU)
Luca 9
Română
Citiți Biblia online
https://cms-imgp.jw-cdn.org/img/p/1001070103/univ/art/1001070103_univ_sqr_xl.jpg
nwtsty