Isaia 19:1-25
19 Judecată împotriva Egiptului:+
Iată, Iehova călărește pe un nor iute și vine în Egipt.
Dumnezeii fără valoare ai Egiptului vor tremura înaintea lui,+iar inima Egiptului se va topi de frică înăuntrul lui.
2 „Îi voi provoca pe egipteni împotriva egiptenilor,iar ei vor lupta unii cu alții,fiecare împotriva fratelui său și a semenului său,oraș contra oraș și regat contra regat.
3 Spiritul Egiptului se va tulbura înăuntrul luiși eu îi voi încurca planurile.+
Ei vor apela la dumnezei fără valoare,la vrăjitori, la mediumuri și la prezicători.+
4 Voi da Egiptul pe mâna unui stăpân aspru,iar peste ei va domni un rege nemilos”,+ zice adevăratul Domn, Iehova al armatelor.
5 Apa din mare va seca,iar râul se va usca și va rămâne fără apă.+
6 Râurile vor mirosi urât;canalele Nilului, din Egipt, vor scădea și vor seca.
Trestia și pipirigul se vor veșteji.+
7 Plantele de lângă Nil, de la gura Nilului,și tot pământul semănat de lângă Nil+ se vor usca.+
Vor fi spulberate și nu vor mai exista.
8 Pescarii vor jeli,cei ce aruncă undița în Nil vor plânge,iar cei ce își întind plasele de pescuit pe apă se vor împuțina.
9 Cei ce lucrează cu in pieptănat+și cei ce țes pânză albă se vor rușina.
10 Țesătorii săi vor fi zdrobiți;toți lucrătorii tocmiți se vor mâhni*.
11 Prinții Țoanului+ sunt nesăbuiți.
Cei mai înțelepți sfătuitori ai faraonului dau sfaturi fără sens.+
Cum îi puteți spune faraonului:
„Eu sunt un urmaș al înțelepților,un urmaș al regilor din timpuri străvechi”?
12 Unde sunt înțelepții tăi?+
Să-ți spună dacă știu ce a hotărât Iehova al armatelor cu privire la Egipt.
13 Prinții Țoanului s-au purtat nebunește;prinții Nofului*+ au fost amăgiți;căpeteniile triburilor Egiptului au dus națiunea în rătăcire.
14 Iehova a turnat peste el un spirit de confuzie;+ei au făcut Egiptul să se rătăcească în toate lucrările lui,așa cum se clatină un om beat în vărsătura lui.
15 Egiptul nu va putea face nimic,nici capul sau coada, nici vlăstarul sau pipirigul*.
16 În ziua aceea, Egiptul va ajunge ca femeile, tremurând și îngrozindu-se din cauza mâinii amenințătoare pe care Iehova al armatelor o va ridica împotriva lui.+
17 Țara lui Iuda va ajunge un motiv de groază pentru Egipt. Când vor auzi de ea, egiptenii se vor înspăimânta din cauza hotărârii pe care Iehova al armatelor a luat-o împotriva lor.+
18 În ziua aceea, în țara Egiptului vor fi cinci orașe care vor vorbi limba Canaanului+ și care îi vor face un jurământ de loialitate lui Iehova al armatelor. Un oraș se va chema „Orașul Demolării”.
19 În ziua aceea, în mijlocul țării Egiptului va fi un altar pentru Iehova, iar la granița ei, un stâlp pentru Iehova.
20 Acestea vor servi drept semn și mărturie pentru Iehova al armatelor în țara Egiptului. Căci ei vor striga către Iehova din cauza asupritorilor, iar el le va trimite un salvator, da, unul mare, care îi va salva.
21 Iehova se va face cunoscut egiptenilor și, în ziua aceea, egiptenii îl vor cunoaște pe Iehova. Îi vor aduce jertfe și daruri, îi vor face lui Iehova o promisiune și o vor împlini.
22 Iehova va lovi Egiptul;+ îi va lovi pe egipteni și îi va vindeca. Și ei se vor întoarce la Iehova, iar el le va asculta implorările și îi va vindeca.
23 În ziua aceea va fi un drum mare,+ care va duce din Egipt în Asiria. Atunci Asiria va intra în Egipt, iar Egiptul în Asiria. Și Egiptul îi va sluji lui Dumnezeu împreună cu Asiria.
24 În ziua aceea, Israelul va fi al treilea, împreună cu Egiptul și cu Asiria,+ o binecuvântare în mijlocul pământului,
25 pentru că Iehova al armatelor îi va binecuvânta, spunând: „Binecuvântat să fie poporul meu, Egiptul, și lucrarea mâinilor mele, Asiria, și moștenirea mea, Israelul!”.+
Note de subsol
^ Sau „vor avea sufletul mâhnit”.
^ Sau „Memfisului”.
^ Sau, posibil, „ramura de palmier sau trestia”.