După Ioan 21:1-25
Note de studiu
Copii: Sau „Copilașilor”. Termenul grecesc paidíon (diminutiv al lui pais, „copil”) este o formă de adresare afectuoasă care poate indica un interes părintesc. Aici exprimă sentimente de iubire și prietenie.
ceva de mâncare: Sau „niște pește”. Termenul grecesc prosphágion apare doar aici în Scripturile grecești creștine. În textele extrabiblice desemnează ceva ce poate fi mâncat cu pâine. În acest context, unde este folosit într-o întrebare adresată unui grup de pescari, el se referă în mod evident la pește.
discipolul pe care îl iubea Isus: Adică cel pe care Isus îl iubea în mod deosebit. Acesta este al patrulea dintre cele cinci pasaje în care este menționat un discipol „pe care îl iubea” Isus sau „pentru care Isus avea afecțiune”. (Ioa 13:23; 19:26; 20:2; 21:7, 20) În general, se crede că acest discipol era apostolul Ioan, fiul lui Zebedei și fratele lui Iacov. (Mt 4:21; Mr 1:19; Lu 5:10; Ioa 21:2; motivele care duc la această concluzie sunt prezentate în notele de studiu de la Ioa 13:23; 21:20)
gol: Sau „îmbrăcat sumar”. Termenul grecesc gymnós poate însemna „îmbrăcat sumar”, „doar cu lenjeria de corp”. (Iac 2:15, n.s.; vezi nota de studiu de la Mt 25:36)
vreo 90 de metri: Lit. „vreo 200 de coți”. Termenul grecesc pḗkhys (redat prin „cot” sau „coți” în Mt 6:27; Lu 12:25; Re 21:17) face referire la o unitate mică de măsură ce reprezintă distanța de la cot până la vârful degetului mijlociu. De regulă, israeliții foloseau un cot care echivala cu 44,5 cm. (Vezi Glosarul, „Cot”, și Ap. B14.)
Isus l-a întrebat pe Simon Petru: Această conversație dintre Isus și Petru a avut loc la puțin timp după ce Petru îl renegase pe Isus de trei ori. Isus l-a întrebat de trei ori pe Petru ce sentimente avea față de el, astfel că, în cele din urmă, „Petru s-a mâhnit”. (Ioa 21:17) În relatarea din Ioa 21:15-17 sunt folosite două verbe grecești: agapáō, tradus prin „a iubi”, și philéō, tradus prin „a avea afecțiune”. Isus l-a întrebat de două ori pe Petru: „Mă iubești?”, iar Petru i-a răspuns de fiecare dată cu convingere că ʻavea afecțiune’ pentru el. Apoi, Isus a întrebat: „Ai afecțiune pentru mine?”. Petru l-a asigurat din nou că avea. De fiecare dată când Petru i-a spus că îl iubea, Isus a subliniat că aceste sentimente de iubire și afecțiune trebuiau să îl motiveze pe Petru ʻsă-i pască’ și ʻsă-i păstorească’ din punct de vedere spiritual pe discipolii săi, numiți aici mieii, sau „oițele”, lui. (Ioa 21:16, 17; 1Pe 5:1-3) Isus i-a dat ocazia lui Petru să-și confirme iubirea de trei ori și i-a încredințat responsabilitatea de a le purta de grijă oilor sale. Astfel, Isus nu a lăsat nicio urmă de îndoială cu privire la faptul că îl iertase pe Petru, care îl renegase de trei ori.
Ioan: În unele manuscrise antice, tatăl apostolului Petru este numit aici Ioan. În alte manuscrise antice este numit Iona. În Mt 16:17, Isus i se adresează lui Petru spunându-i „Simon, fiu al lui Iona”. (Vezi nota de studiu de la Mt 16:17.) Unii bibliști consideră că formele grecești ale numelor Ioan și Iona ar putea fi redări diferite ale aceluiași nume ebraic.
mă iubești mai mult decât pe aceștia?: Din punct de vedere gramatical, expresia „mai mult decât pe aceștia” poate fi înțeleasă în diferite moduri. Unii consideră că trebuie înțeleasă astfel: „Mă iubești mai mult decât îi iubești pe acești discipoli?” sau „Mă iubești mai mult decât mă iubesc acești discipoli?”. Totuși, cel mai probabil, sensul este: „Mă iubești mai mult decât iubești aceste lucruri?”, adică decât peștii pe care îi prinseseră sau decât orice avea legătură cu pescuitul. Așadar, ideea generală a versetului pare a fi: „Mă iubești mai mult decât iubești lucrurile sau obiectivele materiale? Dacă da, paște mieii mei”. Întrebarea lui Isus era justificată având în vedere modul în care Petru acționase înainte. Chiar dacă era unul dintre primii discipoli ai lui Isus (Ioa 1:35-42), Petru nu renunțase imediat la activitatea sa ca să-l urmeze pe Isus cu timp integral. Dimpotrivă, se întorsese la pescuit. Câteva luni mai târziu, Isus l-a îndemnat pe Petru să renunțe la afacerea sa și să devină ‘pescar de oameni’. (Mt 4:18-20; Lu 5:1-11) La scurt timp după moartea lui Isus, Petru a spus că merge să pescuiască, iar alți apostoli l-au însoțit. (Ioa 21:2, 3) Se pare deci că acum Isus voia să-l facă pe Petru să înțeleagă că trebuia să ia o decizie: Avea să pună pe primul loc în viață munca de pescar, reprezentată de grămada de pești dinaintea lor? Sau avea să acorde prioritate responsabilității de a-i hrăni din punct de vedere spiritual pe mieii, sau continuatorii, lui Isus? (Ioa 21:4-8)
iubești . . . am afecțiune: Vezi nota de studiu de la Ioa 21:15.
oițele: Termenul grecesc probátion, redat aici și în versetul 17 prin „oițele”, este diminutivul cuvântului grecesc pentru „oi”. În Scripturile grecești creștine, formele diminutivale sunt folosite deseori pentru a indica afecțiune și familiaritate. (Vezi Glosarul, „Diminutiv”.)
a treia oară: Petru îl renegase pe Domnul său de trei ori. Acum, Isus i-a dat de trei ori ocazia să-și confirme iubirea față de el. Când Petru a făcut lucrul acesta, Isus i-a spus să-și arate iubirea și afecțiunea punând serviciul sacru mai presus de orice altceva. Alături de alți frați cu responsabilitate, Petru avea să hrănească, să întărească și să păstorească turma lui Cristos, alcătuită din continuatorii săi fideli. Chiar dacă erau unși, aceștia aveau nevoie să fie hrăniți din punct de vedere spiritual. (Lu 22:32)
Ioan: Echivalentul în limba română al numelui ebraic „Iehohanan”, sau „Iohanan”, care înseamnă „Iehova a arătat favoare”, „Iehova a fost binevoitor”. Scriitorul acestei evanghelii nu își dezvăluie numele. Totuși, în secolele al II-lea și al III-lea, cartea îi era în general atribuită apostolului Ioan. Ori de câte ori este menționat în evanghelie, numele „Ioan” se referă la Ioan Botezătorul, cu excepția versetelor din Ioa 1:42 și 21:15-17, unde Isus folosește acest nume cu referire la tatăl lui Petru. (Vezi notele de studiu de la Ioa 1:42 și 21:15.) Deși în evanghelie nu apare niciodată numele apostolului Ioan, el și Iacov, fratele lui, sunt amintiți prin expresia „fiii lui Zebedei”. (Ioa 21:2; Mt 4:21; Mr 1:19; Lu 5:10; vezi nota de studiu de la Ioa 1:6) În ultimele versete din evanghelie, scriitorul se prezintă ca fiind „discipolul pe care îl iubea Isus” (Ioa 21:20-24); există motive întemeiate pentru a considera că această expresie se referă la apostolul Ioan. (Vezi nota de studiu de la Ioa 13:23.)
discipolul pe care îl iubea Isus: Adică cel pe care Isus îl iubea în mod deosebit. Acesta este ultimul dintre cele cinci pasaje în care este menționat un discipol „pe care îl iubea” Isus sau „pentru care Isus avea afecțiune”. (Ioa 13:23; 19:26; 20:2; 21:7, 20) În general, se crede că acest discipol era apostolul Ioan, fiul lui Zebedei și fratele lui Iacov. (Mt 4:21; Mr 1:19; Lu 5:10; Ioa 21:2) Așa cum arată pasajul din Ioa 21:20-24, „discipolul pe care îl iubea Isus” era și „discipolul . . . care a scris aceste lucruri”, adică scriitorul Evangheliei după Ioan. (Vezi notele de studiu de la Ioa, Titlu; 1:6; 13:23.)
cel care . . . se rezemase pe pieptul lui: Vezi nota de studiu de la Ioa 13:23.
până vin eu: Probabil că aceste cuvinte le-au dat de înțeles celorlalți apostoli că Ioan avea să trăiască mai mult decât ei. De fapt, el a slujit cu fidelitate încă aproape 70 de ani și se pare că a fost ultimul dintre apostoli care a murit. În plus, e posibil ca expresia „până vin eu” să le fi amintit discipolilor afirmația lui Isus potrivit căreia ʻFiul omului urma să vină în Regatul său’. (Mt 16:28) Într-un anumit sens, Ioan chiar ʻa rămas’ până când a venit Isus. Spre sfârșitul vieții sale, când era exilat pe insula Patmos, Ioan a primit Revelația. Prin intermediul unor simboluri profetice uimitoare, el a văzut evenimente care urmau să aibă loc în „ziua Domnului”, când Isus avea să vină cu putere regală. Ioan a fost atât de impresionat de aceste viziuni extraordinare, încât, atunci când Isus a spus: „Da, eu vin repede!”, el a exclamat: „Amin! Vino, Doamne Isus!”. (Re 1:1, 9, 10; 22:20)
multe alte lucruri pe care le-a făcut Isus: Folosind o hiperbolă, Ioan a spus că lumea nu avea suficient spațiu ca să cuprindă toate sulurile (cărțile vremii) necesare pentru a se consemna fiecare detaliu referitor la viața și serviciul lui Isus. Termenul grecesc kósmos („lume”), folosit de Ioan, ar putea desemna aici societatea umană în ansamblu (cu toate bibliotecile ei), chiar dacă uneori este folosit în scrierile grecești laice cu referire la întregul univers, adică la cel mai mare spațiu imaginabil. (Compară cu nota de studiu de la Fa 17:24.) Ioan voia să transmită ideea că, deși se puteau scrie multe alte lucruri, existau suficiente informații în ʻsulul’ său și în alte scrieri inspirate pentru a dovedi în mod incontestabil că „Isus este Cristosul, Fiul lui Dumnezeu”. (Ioa 20:30, 31) Evanghelia relativ scurtă a lui Ioan creionează un tablou splendid al Fiului lui Dumnezeu.
Multimedia
Din cauza secetei din anii 1985-1986, nivelul apei Mării Galileei a scăzut considerabil; astfel, a ieșit la lumină o parte din carena unei bărci antice, îngropate în noroiul de pe fundul mării. Epava, expusă în prezent într-un muzeu din Israel, măsoară 8,2 m lungime și 2,3 m lățime și are o înălțime maximă de 1,3 m. Arheologii consideră că barca a fost construită cândva în perioada cuprinsă între secolul I î.e.n. și secolul I e.n. Acest material video prezintă o reconstituire a bărcii, așa cum ar fi putut arăta ea cu circa 2 000 de ani în urmă, când brăzda apele mării.
Această reproducere are la bază două descoperiri: epava unei bărci de pescuit din secolul I, găsită în noroi lângă țărmul Mării Galileei, și un mozaic găsit într-o casă din secolul I, în orașul de coastă Migdal. Este posibil ca acest tip de barcă să fi fost dotată cu un catarg și cu una sau mai multe pânze și să fi avut un echipaj format din cinci bărbați: patru vâslași și un cârmaci, care stătea în picioare pe o punte mică la pupă. Barca măsura 8,2 m lungime, iar la mijloc avea 2,3 m lățime și 1,3 m adâncime. Din câte se pare, într-o astfel de barcă încăpeau 13 bărbați sau chiar mai mulți.
Biblia face deseori referire la pești, la pescuit și la pescari în contextele în care este amintită Marea Galileei. În această mare trăiesc circa 20 de specii de pești. Dintre acestea, doar aproximativ 10 sunt căutate de pescari. Din punct de vedere comercial, ele pot fi grupate în trei categorii importante. Prima categorie sunt mrenele (la numărul 1 este prezentat Barbus longiceps), care cuprinde trei specii. Peștii din aceste specii au mustăți la colțurile gurii, de unde și numele lor semitic, biny, care înseamnă „păr”. Mrenele se hrănesc cu moluște, melci și pești mici. Mreana cu cap lung atinge 75 cm lungime și poate cântări peste 7 kg. A doua categorie, care cuprinde cinci specii, sunt peștii tilapia (la numărul 2 este prezentat Tilapia galilea). În arabă, acești pești sunt numiți musht, adică „pieptăn”, deoarece aripioara dorsală a acestora seamănă cu un pieptăn. O varietate de tilapia atinge 45 cm lungime și poate cântări aproximativ 2 kg. A treia categorie sunt sardinele de Chineret (la numărul 3 este prezentat Acanthobrama terrae sanctae), care seamănă cu niște heringi mici. Încă din vechime, acest tip de pește se păstrează în saramură.