sărbătoarea Paștelui: Adică Paștele din 33 e.n. (Vezi nota de studiu de la Ioa 2:13.)

iubindu-i: Începând din acest capitol, iubirea devine o temă principală a evangheliei lui Ioan. În primele 12 capitole, verbul grecesc agapáō („a iubi”) și substantivul agápē („iubire”) apar de 8 ori în total. Dar, în capitolele 13 la 21, acești termeni apar de 36 de ori. De fapt, iubirea profundă a lui Isus față de Tatăl său și față de discipolii săi nu este nicăieri exprimată cu mai multă forță ca în ultimele capitole ale evangheliei lui Ioan. De exemplu, toate cele patru evanghelii vorbesc despre iubirea lui Isus pentru Iehova, dar numai Ioan consemnează că Isus a spus explicit: „Eu îl iubesc pe Tatăl”. (Ioa 14:31) În plus, Ioan menționează că, atunci când le-a dat ultimele sfaturi discipolilor săi, Isus nu doar a afirmat că Iehova îl iubește, ci a și explicat de ce. (Ioa 15:9, 10)

i-a iubit până la sfârșit: Expresia grecească folosită aici se referă, probabil, la sfârșitul vieții lui Isus ca om. Însă alții sunt de părere că, în acest context, expresia înseamnă „i-a iubit în mod complet (în cel mai înalt grad)”, „i-a iubit încontinuu”.

l-a pus în jurul mijlocului: Sau „s-a încins”. De obicei, era datoria unui sclav să spele și să șteargă picioarele oaspeților. (Ioa 13:12-17) Îndeplinind această sarcină umilă, Isus i-a învățat pe discipolii săi o lecție importantă despre atitudinea pe care Iehova o pretinde din partea slujitorilor săi. Este posibil ca apostolul Petru, prezent în acea seară, să se fi gândit la acest episod când le-a dat mai târziu fraților săi îndemnul: „Toți să vă îmbrăcați [să vă încingeți] cu umilință”. (1Pe 5:5, n.s.)

să spele picioarele discipolilor: În anticul Israel, oamenii purtau de obicei sandale. Acestea constau într-o talpă simplă, legată de picior și de gleznă cu niște curele. Întrucât drumurile erau pline de praf sau de noroi, era imposibil să nu te murdărești pe picioare. Prin urmare, oamenii obișnuiau să-și dea jos sandalele când intrau într-o casă, iar gazdele ospitaliere se asigurau că oaspeților li se spălau picioarele. Biblia menționează de mai multe ori acest obicei. (Ge 18:4, 5; 24:32; 1Sa 25:41; Lu 7:37, 38, 44) Spălând picioarele discipolilor săi, Isus le-a arătat în mod practic ce înseamnă să fii umil și să le slujești altora.

pe care îl pusese în jurul mijlocului: Sau „cu care se încinsese”. (Vezi nota de studiu de la Ioa 13:4.)

voi sunteți curați: Stăpânul tocmai le spălase discipolilor picioarele, astfel că fiecare dintre ei era în întregime curat din punct de vedere fizic. Însă unul dintre ei era necurat din punct de vedere spiritual. La fel ca fariseii ipocriți, care curățau partea din afară a paharului sau a farfuriei, dar lăsau murdară partea dinăuntru, Iuda Iscariot era curat din punct de vedere fizic, dar necurat din punct de vedere spiritual. (Mt 23:25, 26)

știa: Având în vedere că Isus putea să discearnă gândurile și înclinațiile oamenilor, este clar că Iuda nu avea intenția de a trăda când a fost ales ca apostol. (Mt 9:4; Mr 2:8; Ioa 2:24, 25) Însă, mai târziu, când Iuda a început să dezvolte o înclinație greșită, Isus a remarcat lucrul acesta și a înțeles că el avea să fie trădătorul său. Deși știa că Iuda avea să-l trădeze, Isus i-a spălat picioarele. (Vezi notele de studiu de la Ioa 6:64; 6:70.)

trebuie: Sau „aveți obligația”. Verbul grecesc folosit aici apare adesea în contexte financiare și are sensul de bază „a avea o datorie la cineva”, „a datora ceva cuiva”. (Mt 18:28, 30, 34; Lu 16:5, 7) Dar aici și în alte contexte este folosit cu un sens mai larg și înseamnă „a avea obligația de a face ceva”. (1Io 3:16; 4:11; 3Io 8)

să vă spălați picioarele unii altora: Din context reiese că Isus îi învăța pe discipolii lui fideli să fie umili și să se intereseze nu doar de necesitățile fizice ale fraților lor, ci și de cele spirituale. El, Stăpânul lor, tocmai le spălase picioarele, arătând ce înseamnă să fii umil și să le slujești altora. Apoi a spus: „Voi sunteți curați, dar nu toți”, arătând că nu se referea doar la spălarea literală a picioarelor. (Ioa 13:10) Potrivit cu Ef 5:25, 26, Isus a curățat congregația creștină prin ‘spălarea cu apă, prin cuvântul’ adevărului. Discipolii puteau imita exemplul lui Isus dacă se ajutau unii pe alții să rămână curați din punct de vedere spiritual, respingând tentațiile zilnice și capcanele lumii, care i-ar fi putut contamina. (Ga 6:1; Ev 10:22; 12:13)

cel trimis: Sau „mesagerul”, „apostolul”. Substantivul grecesc apóstolos, folosit aici, provine din verbul apostéllō, care înseamnă „a trimite”. (Mt 10:5; Lu 11:49; 14:32) El este redat prin „apostol(i)” în 78 dintre cele 80 de ocurențe din Scripturile grecești creștine. În evanghelia lui Ioan, termenul grecesc se găsește doar în acest verset. În Flp 2:25, el este redat tot prin „cel trimis”. (Vezi notele de studiu de la Mt 10:2; Mr 3:14 și Glosarul, „Apostol”.)

mânca pâinea mea: Faptul de a mânca pâine împreună cu cineva era un semn de prietenie și arăta că între gazdă și oaspetele său existau relații pașnice. (Ge 31:54; compară cu Ex 2:20 și 18:12, unde expresia ebraică ce înseamnă literalmente „a mânca pâine” este redată prin „a mânca”) A mânca pâine în casa cuiva, iar apoi a-i face rău era considerată cea mai josnică formă de trădare. (Ps 41:9)

s-a întors împotriva mea: Lit. „și-a ridicat călcâiul împotriva mea”. Isus citează aici cuvintele profetice din Ps 41:9, unde David a folosit această figură de stil cu referire la un prieten care îl trădase, probabil Ahitofel, „sfătuitorul” său. (2Sa 15:12) Isus a aplicat aceste cuvinte la Iuda Iscariot. Așadar, expresia indică aici un act de trădare, o amenințare la adresa celui împotriva căruia ‘s-a ridicat călcâiul’.

Ioan: Echivalentul în limba română al numelui ebraic „Iehohanan”, sau „Iohanan”, care înseamnă „Iehova a arătat favoare”, „Iehova a fost binevoitor”. Scriitorul acestei evanghelii nu își dezvăluie numele. Totuși, în secolele al II-lea și al III-lea, cartea îi era în general atribuită apostolului Ioan. Ori de câte ori este menționat în evanghelie, numele „Ioan” se referă la Ioan Botezătorul, cu excepția versetelor din Ioa 1:42 și 21:15-17, unde Isus folosește acest nume cu referire la tatăl lui Petru. (Vezi notele de studiu de la Ioa 1:42 și 21:15.) Deși în evanghelie nu apare niciodată numele apostolului Ioan, el și Iacov, fratele lui, sunt amintiți prin expresia „fiii lui Zebedei”. (Ioa 21:2; Mt 4:21; Mr 1:19; Lu 5:10; vezi nota de studiu de la Ioa 1:6) În ultimele versete din evanghelie, scriitorul se prezintă ca fiind „discipolul pe care îl iubea Isus” (Ioa 21:20-24); există motive întemeiate pentru a considera că această expresie se referă la apostolul Ioan. (Vezi nota de studiu de la Ioa 13:23.)

cel pe care îl iubea Isus: Adică cel pe care Isus îl iubea în mod deosebit. Acesta este primul dintre cele cinci pasaje în care este menționat un discipol „pe care îl iubea” Isus sau „pentru care Isus avea afecțiune”. (Ioa 19:26; 20:2; 21:7, 20) În general, se crede că acest discipol este apostolul Ioan, fiul lui Zebedei și fratele lui Iacov. (Mt 4:21; Mr 1:19; Lu 5:10) Un motiv este acela că apostolul Ioan nu e menționat niciodată în evanghelie cu numele, ci doar indirect, în expresia „fiii lui Zebedei”, din Ioa 21:2. Un alt motiv este că, în Ioa 21:20-24, expresia „discipolul pe care îl iubea Isus” e folosită cu referire la scriitorul acestei evanghelii. În plus, Isus i-a spus lui Petru despre acest discipol: „Dacă vreau ca el să rămână până vin eu, ce te privește pe tine?”. Aceasta sugerează că el avea să trăiască cu mult mai mult decât ceilalți apostoli, ceea ce a fost adevărat în cazul apostolului Ioan. (Vezi notele de studiu de la Ioa, Titlu, și Ioa 1:6; 21:20.)

lângă: Lit. „în sânul lui”. Expresia se referă la modul în care oamenii stăteau la masă pe vremea lui Isus. Oaspeții stăteau întinși pe partea stângă, cu cotul stâng sprijinit pe o pernă. Această poziție îi permitea cuiva să se sprijine cu spatele de sânul, sau de pieptul, unui prieten și să poarte o discuție confidențială cu el. (Ioa 13:25) A fi „lângă” cineva, sau „în sânul” cuiva, denota o favoare specială și relații apropiate. Din câte se pare, expresiile folosite în Luca și în Ioan au la bază acest obicei. (Vezi notele de studiu de la Lu 16:22, 23; Ioa 1:18.)

pentru sărbătoare: Din câte se pare, este vorba despre Sărbătoarea Turtelor Nedospite, care începea după Paște.

Copilașilor: Este prima dată în evanghelii când Isus li se adresează discipolilor săi cu acest termen afectuos. Termenul grecesc tekníon, redat aici prin „copilașilor”, este diminutivul cuvântului téknon („copil”). În Scripturile grecești creștine, formele diminutivale sunt folosite deseori pentru a indica afecțiune și familiaritate. (Vezi Glosarul, „Diminutiv”.) Astfel, acest termen ar putea fi redat și prin „dragi copii” sau „copii iubiți”. El apare de nouă ori în Scripturile grecești creștine și este folosit întotdeauna cu sens figurat, cu referire la discipoli. (Ga 4:19; 1Io 2:1, 12, 28; 3:7, 18; 4:4; 5:21)

poruncă nouă: Legea mozaică cerea ca o persoană să-și iubească aproapele ca pe sine însăși. (Le 19:18) Însă iubirea pe care o pretindea ea nu era neapărat acea iubire plină de sacrificiu care putea impulsiona pe cineva chiar să-și dea viața pentru semenul său. Porunca lui Isus era „nouă”, sau fără precedent, întrucât el a adăugat: așa cum v-am iubit eu. Isus le-a lăsat un model perfect continuatorilor săi, arătându-le ce înseamnă să trăiești în mod altruist și să iubești până acolo încât să îți dai viața pentru alții. Atât viața, cât și moartea lui Isus au ilustrat ce presupune iubirea pe care o pretinde această poruncă nouă. (Ioa 15:13)

viața: Sau „sufletul”. Sensul termenului grecesc psykhḗ, redat în mod obișnuit prin „suflet”, depinde de context. Aici, termenul se referă la viața lui Petru, despre care el a spus că era dispus să și-o dea pentru Isus. (Vezi Glosarul, „Suflet”.)

viața: Sau „sufletul”. Sensul termenului grecesc psykhḗ, redat în mod obișnuit prin „suflet”, depinde de context. Aici, termenul se referă la viața lui Petru. (Vezi nota de studiu de la Ioa 13:37 și Glosarul, „Suflet”.)

cocoșul: Toate cele patru evanghelii menționează că urma să cânte un cocoș, dar numai relatarea lui Marcu precizează că avea să cânte de două ori. (Mt 26:34, 74, 75; Mr 14:30, 72; Lu 22:34, 60, 61; Ioa 18:27) Mișna arată că, în zilele lui Isus, în Ierusalim se creșteau cocoși, ceea ce confirmă veridicitatea relatării biblice. Cântecul cocoșului s-a auzit, probabil, dimineața foarte devreme.