Faptele apostolilor 9:1-43
Note de subsol
Note de studiu
Saul: Vezi nota de studiu de la Fa 7:58.
marele preot: Sau Caiafa. (Vezi nota de studiu de la Fa 4:6.)
scrisori: În secolul I e.n., oamenii se foloseau de scrisori primite din surse demne de încredere pentru a recomanda un necunoscut sau pentru a-i confirma identitatea ori autoritatea. (Ro 16:1; 2Co 3:1-3) Evreii din Roma au făcut referire la acest mijloc de comunicare. (Fa 28:21) Scrisorile solicitate de Saul de la marele preot și adresate sinagogilor din Damasc l-au autorizat să-i persecute pe creștinii evrei din acel oraș. (Fa 9:1, 2) După cât se pare, în aceste scrisori li se cerea sinagogilor din Damasc să-l susțină pe Saul în campania dusă împotriva creștinilor.
Damasc: Damascul, situat în Siria de azi, este considerat unul dintre cele mai vechi orașe din lume care este locuit fără întrerupere de la fondarea lui. Este posibil ca patriarhul Avraam să fi trecut prin acest oraș sau prin apropiere în drumul său spre sud, spre Canaan. La un moment dat, el l-a luat pe Eliezer, „un om din Damasc”, ca slujitor în casa lui. (Ge 15:2) Aproape o mie de ani mai târziu, Damascul este menționat din nou într-o relatare biblică. (Vezi Glosarul, „Aram; arameeni”.) La acea dată, sirienii (arameenii) erau în război cu Israelul, cele două națiuni fiind dușmane. (1Re 11:23-25) În secolul I, Damascul făcea parte din provincia romană Siria, având circa 20 000 de locuitori evrei și mai multe sinagogi. Probabil că Saul i-a avut în vedere pe creștinii din Damasc întrucât orașul se afla la întretăierea unor drumuri importante, iar el se temea că de aici învățăturile creștine se vor răspândi cu repeziciune. (Vezi Ap. B13.)
Căii: Denumire folosită în cartea Faptele cu referire la modul de viață creștin și la congregația creștină timpurie. La originea ei pare să stea afirmația lui Isus din Ioa 14:6: „Eu sunt calea”. Despre cei care deveniseră discipoli ai lui Isus se spunea că aparțineau „Căii”, cu alte cuvinte că aveau un mod de viață fundamentat pe exemplul lăsat de Isus. (Fa 19:9) Viața lui s-a concentrat asupra închinării la singurul Dumnezeu adevărat, Iehova. Pentru creștini, acest mod de viață presupunea și exercitarea credinței în Isus Cristos. Probabil în anul 44 e.n., „prin voința divină, discipolii [lui Isus] au fost numiți pentru prima oară creștini în Antiohia” din Siria. (Fa 11:26) Totuși, chiar și după adoptarea noului nume, Luca face în continuare referire la congregație prin expresia „Calea” sau „această Cale”. (Fa 19:23; 22:4; 24:22; vezi notele de studiu de la Fa 18:25; 19:23)
auzeau un glas: În Faptele 22:6-11, Pavel descrie experiența trăită personal în drum spre Damasc. Deși în pasajul menționat se spune că însoțitorii lui Pavel „n-au auzit glasul”, în capitolul 9 din Faptele se menționează că ʻei au auzit un glasʼ. Analiza celor două contexte ne dă o imagine clară asupra celor întâmplate. În ambele relatări apare același cuvânt grecesc, dar forma lui gramaticală diferă. Termenul grecesc phōnḗ poate însemna fie „sunet”, fie „glas”. În contextul din capitolul 9, forma gramaticală transmite sensul de „a auzi sunetul produs de un glas”. (În Fa 22:9, forma gramaticală a termenului grecesc însă este diferită și transmite sensul: „nu au distins cuvintele celui care vorbea”.) Prin urmare, însoțitorii lui Pavel au auzit un sunet, dar nu au distins, probabil, cuvintele rostite. Pe scurt, ei nu au auzit glasul așa cum l-a auzit Pavel. (Fa 26:14; vezi nota de studiu de la Fa 22:9)
strada numită Dreaptă: Aceasta este singura stradă menționată cu numele în Scripturile grecești creștine și este considerată principalul drum care traversa Damascul de la est la vest, orașul fiind străbătut în secolul I de o rețea de artere perpendiculare. Strada avea circa 1,5 km lungime și 26 m lățime, inclusiv zone pietonale, și era străjuită, din câte se pare, de coloane. Și în prezent, există o stradă principală care trece printre ruinele anticului oraș roman și care urmează direcția vechiului drum roman Via Recta (Strada Dreaptă).
într-o viziune: Aceste cuvinte apar în mai multe manuscrise antice.
să-i aresteze: Sau „să-i arunce în închisoare”. Lit. „să-i lege”, adică să-i pună în lanțuri. (Compară cu Col 4:3.)
israeliți: Sau „fiii lui Israel”, „poporul lui Israel”. (Vezi Glosarul, „Israel”.)
coș: Aici Luca folosește termenul grecesc sphyrís, care apare și în evangheliile după Matei și Marcu cu referire la cele șapte coșuri în care au fost adunate „bucățile rămase” când Isus a hrănit 4 000 de bărbați. (Vezi nota de studiu de la Mt 15:37.) Acest termen face referire la un coș mare. Când le-a vorbit creștinilor din Corint despre fuga sa, apostolul Pavel a folosit cuvântul grecesc sargánē, care desemnează un coș împletit din frânghii sau din nuiele. Ambii termeni grecești pot fi folosiți pentru redarea aceluiași tip de coș, unul de mari dimensiuni. (2Co 11:32, 33)
mergând prin: Lit. „intrând în și ieșind din”. Sintagma din limba greacă redă sensul unei expresii idiomatice semitice care include ideea de îndeplinire fără restricții a activităților cotidiene sau de asociere nestingherită cu alte persoane. (Compară cu De 28:6, 19; Ps 121:8, n.s.; vezi nota de studiu de la Fa 1:21.)
iudeii de limbă greacă: Lit. „eleniștii”. Se pare că este vorba despre iudei care vorbeau în greacă mai degrabă decât în ebraică. Este posibil ca ei să fi venit la Ierusalim din diferite regiuni ale Imperiului Roman. În Fa 6:1, termenul din limba greacă este folosit cu referire la creștini, dar în Fa 9:29 contextul arată că acești iudei vorbitori de greacă nu erau discipoli ai lui Cristos. Inscripția lui Theodotus, descoperită pe dealul Ofel din Ierusalim, confirmă prezența multor evrei de limbă greacă în acest oraș. (Vezi nota de studiu de la Fa 6:1.)
teamă de Iehova: Această expresie apare de multe ori în Scripturile ebraice, fiind o combinație între termenul ebraic tradus prin „teamă” și Tetragramă. (Unele exemple sunt: 2Cr 19:7, 9; Ps 19:9; 111:10; Pr 2:5; 8:13; 9:10; 10:27; 19:23; Is 11:2, 3.) Însă expresia „teama de Domnul” nu apare nicăieri în Scripturile ebraice. Motivele pentru care Traducerea lumii noi folosește în Fa 9:31 expresia „teama de Iehova”, deși majoritatea manuscriselor grecești disponibile conțin în acest verset redarea „teama de Domnul”, sunt explicate în Ap. C1 și în C3, partea introductivă; Fa 9:31.
Tabita: Numele aramaic Tabita înseamnă „Gazelă” și corespunde, din câte se pare, termenului ebraic țeviyáh, care se referă la gazelă. (Cân 4:5; 7:3) Și numele grecesc Dorca înseamnă „Gazelă”. Într-un oraș-port precum Iope, în care locuiau atât evrei, cât și neevrei, este posibil ca Tabita să fi fost cunoscută sub ambele nume (Tabita și Dorca), în funcție de limba vorbită. O altă explicație ar putea fi aceea că Luca a tradus numele acestei femei avându-i în vedere pe cititorii neevrei.
mantiile: Sau „veșmintele de deasupra”. Se pare că termenul grecesc himátion se referă la o haină largă, însă, de cele mai multe ori, el semnifica o bucată dreptunghiulară de material textil.
Tabita, ridică-te!: Petru a urmat o procedură asemănătoare celei folosite de Isus la învierea fiicei lui Iair. (Mr 5:38-42; Lu 8:51-55) Aceasta este prima înviere înfăptuită de un apostol, menționată în Biblie; ca urmare, mulți din Iope au devenit credincioși. (Fa 9:39-42)
un tăbăcar pe nume Simon: Vezi nota de studiu de la Fa 10:6.
Multimedia
În secolul I e.n, orașul Damasc avea un plan asemănător celui prezentat în imagine, fiind un important centru comercial. Râul Barada (Abana, în 2Re 5:12), aflat în apropiere, alimenta orașul cu apă, transformând zona din jurul orașului într-o adevărată oază. În Damasc existau mai multe sinagogi. Saul venise în acest oraș cu intenția de a-i aresta ʻpe toți cei pe care îi găsea și care aparțineau Căiiʼ, sintagmă prin care se face referire la continuatorii lui Isus. (Fa 9:2; 19:9, 23; 22:4; 24:22) Însă, pe drumul spre Damasc, lui Saul i s-a arătat Isus, aflat în glorie cerească. După acest episod, Saul a rămas o vreme în Damasc, în casa unui om pe nume Iuda, care locuia pe strada numită Dreaptă. (Fa 9:11) Într-o viziune, Isus l-a trimis pe discipolul Anania acasă la Iuda pentru a-i reda vederea lui Saul, care, ulterior, s-a botezat. Astfel, în loc să-i aresteze pe evreii creștini, Saul a devenit și el creștin. El a început să predice vestea bună în sinagogile din Damasc. După ce a călătorit în Arabia și, de acolo, înapoi la Damasc, Saul s-a întors la Ierusalim, în jurul anului 36 e.n. (Fa 9:1-6, 19-22; Ga 1:16, 17)
A. Damasc
1. Drumul spre Ierusalim
2. Strada numită Dreaptă
3. Agora
4. Templul lui Jupiter
5. Teatru
6. Teatru destinat reprezentațiilor muzicale (?)
B. Ierusalim
În apropiere de Damasc, Pavel cade la pământ, orbit de o lumină puternică. El aude o voce care îi spune: „Saul, Saul, de ce mă persecuți?”. (Fa 9:3, 4; 22:6-8; 26:13, 14) Isus l-a împiedicat pe Saul să-și pună în aplicare planul de a-i aresta pe discipolii lui Isus din Damasc și de a-i duce legați la Ierusalim pentru a fi judecați. Călătoria de aproximativ 240 km, întreprinsă de Saul de la Ierusalim la Damasc, nu are însă rezultatul scontat. Mesajul lui Isus îl schimbă radical pe Saul (cunoscut mai târziu sub numele său roman de Pavel) transformându-l dintr-un persecutor aprig al creștinilor într-un apărător înflăcărat al creștinismului. Activitatea plină de zel a lui Pavel este prezentată în detaliu în cartea Faptele.
Tarsul, locul de naștere al lui Saul (cunoscut mai târziu drept apostolul Pavel), a fost principalul oraș din regiunea Cilicia, situată în extremitatea sud-estică a Asiei Mici, actualmente pe teritoriul Turciei. (Fa 9:11; 22:3) Tarsul era un oraș comercial prosper și extins, situat în mod strategic de-a lungul unui drum comercial important care traversa țara de la est la vest, precum și munții Taurus și Porțile Ciliciene (un defileu îngust, străbătut de un drum pentru caravane săpat în stâncă). De asemenea, orașul era deservit de un port care lega râul Cydnus de Marea Mediterană. Tarsul era un centru al culturii grecești și avea o numeroasă comunitate evreiască. Această imagine prezintă câteva vestigii păstrate în situl modern cu același nume, situat la circa 16 km distanță de gura de vărsare a râului Cydnus în Marea Mediterană. De-a lungul timpului, Tarsul a fost vizitat de diverse personalități, între care Marc Antoniu, Cleopatra și Iulius Cezar, precum și de alți împărați. Cicero, om de stat și scriitor roman, a locuit ocazional în acest oraș, în perioada în care a fost guvernator al Ciliciei (51-50 î.e.n.). În secolul I e.n., Tarsul era un renumit centru de învățământ, care, potrivit geografului grec Strabon, depășea în importanță Atena și Alexandria. Din acest motiv, Pavel a spus că Tarsul nu era un oraș „lipsit de importanță”. (Fa 21:39)
Rețeaua extinsă de drumuri romane le-a permis creștinilor din primul secol să ajungă cu vestea bună pe tot teritoriul imperiului. Fără îndoială că apostolul Pavel a călătorit mulți kilometri pe aceste drumuri. (Col 1:23) Desenul din imagine arată cum se construia, în general, un drum roman pavat cu pietre. Mai întâi era trasat drumul. Apoi, constructorii săpau patul drumului și îl umpleau cu straturi de pietriș, ciment și nisip. Muncitorii pavau drumul cu lespezi mari de piatră, iar pe margine puneau borduri cu ajutorul cărora fixau pavajul. Materialele folosite, precum și forma ușor bombată a drumului permiteau scurgerea apei de pe suprafața acestuia. Bordura era prevăzută din loc în loc cu orificii, care permiteau scurgerea apei în șanțurile amplasate de-a lungul drumului. Constructorii au făcut o lucrare atât de bună, încât unele dintre acele drumuri există și în prezent. Însă majoritatea drumurilor din Imperiul Roman nu aveau o structură complexă. Cele mai multe erau făcute doar din pietriș tasat.
Textul din imagine, gravat pe o lespede de calcar, având lungimea de 72 cm și lățimea de 42 cm, este cunoscut drept Inscripția lui Teodotus. Aceasta a fost descoperită la începutul secolului al XX-lea pe dealul Ofel din Ierusalim. Scris în greacă, textul se referă la Teodotus, un preot care „a construit sinagoga pentru citirea Legii și învățarea poruncilor”. Inscripția a fost datată din perioadă anterioară distrugerii Ierusalimului în 70 e.n. Ea confirmă prezența evreilor de limbă greacă în Ierusalim în secolul I e.n. (Fa 6:1) Unii consideră că această sinagogă era „așa-numita Sinagogă a Liberților”. (Fa 6:9) De asemenea, inscripția menționează că Teodotus, la fel ca tatăl și bunicul său, deținea titlul de ar·khi·sy·naʹgo·gos („președinte al sinagogii”), titlu folosit de mai multe ori în Scripturile grecești creștine. (Mr 5:35; Lu 8:49; Fa 13:15; 18:8, 17) Inscripția menționează și faptul că Teodotus a construit locuri de cazare pentru cei care veneau din străinătate. Se pare că locuințele menționate în inscripție erau folosite de evreii care vizitau Ierusalimul, mai ales în timpul sărbătorilor anuale. (Fa 2:5)
Acest material video prezintă portul maritim Iope, situat pe coasta mediteraneeană, la jumătatea distanței dintre muntele Carmel și Gaza. În 1950, Yafo (în arabă, Jaffa) a fuzionat cu Tel Aviv-ul. În prezent, pe locul anticului Iope se află orașul Tel Aviv-Yafo. Iope era situat pe o colină stâncoasă, la o înălțime de aproximativ 35 m, având un port natural format dintr-un lanț de stânci joase, aflate la circa 100 m de coastă. În Iope, tirienii au adus lemn din pădurile Libanului, sub formă de plute, pentru construirea templului lui Solomon. (2Cr 2:16) Mai târziu, tot din Iope, profetul Iona s-a îmbarcat pe o corabie cu destinația Tarsis pentru a scăpa de misiunea primită. (Ion 1:3) În secolul I e.n., în Iope exista o congregație creștină, din care făcea parte Dorca (Tabita), pe care Petru a înviat-o. (Fa 9:36-42) În timp ce se afla în Iope, în casa lui Simon tăbăcarul, Petru a primit o viziune care l-a pregătit să-i predice unui neevreu pe nume Corneliu. (Fa 9:43; 10:6, 9-17).
Unele case din Israel aveau etaj. În camera de sus se ajungea fie din interior, pe niște trepte de lemn sau pe o scară mobilă de lemn, fie din exterior, pe niște trepte de piatră sau pe o scară mobilă. Isus a sărbătorit ultimul Paște cu discipolii săi și a instituit comemorarea Cinei Domnului într-o cameră mare de la etaj, probabil asemănătoare celei prezentate în imagine. (Lu 22:12, 19, 20) Când spiritul lui Dumnezeu a fost turnat peste aproximativ 120 de discipoli la Penticosta din 33 e.n., ei se aflau, din câte se pare, în camera de sus a unei case din Ierusalim. (Fa 1:13, 15; 2:1-4)
În timpurile biblice, îmbrăcămintea făcea parte dintre cele mai importante bunuri deținute de cineva. Dorca a confecționat multe ʻcămăși și mantii’ pentru văduve. (Fa 9:39) Cuvântul grecesc redat prin ʻcămașă’ (khitṓn) înseamnă un veșmânt purtat direct pe piele (1). Conform obiceiurilor grecești și romane, bărbații purtau în general cămăși scurte, iar femeile, cămăși lungi, care le ajungeau până la glezne. Cuvântul grecesc redat prin ʻmantie’ (2) (himátion) ar putea fi tradus și prin veșmânt purtat de regulă peste tunică.